Extinderea secției de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență rămâne deocamdată la stadiul de proiect. Deși încep deja lucrările pentru al doilea buncăr, finanțarea celui de-al doilea generator de particule care trebuie montat nu mai e o certitudine, proiectul fiind demarat în timpul Guvernului PSD, iar noua guvernare are alte planuri. Deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, a anunțat vineri că Ministerul Sănătății a îndrumat Spitalul Județean de Urgență Bacău să ceară banii de la Banca Mondială, cu care ar exista un acord. În replică, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, și deputatul Lucian Șova, președintele municipalei PSD Bacău, îl acuză pe Palăr de interese personale în domeniul Sănătății.
În iulie 2019, după o vizită a Sorinei Pintea, ministrul Sănătății, premierul Viorica Dăncilă promitea sprijin pentru extinderea Radioterapiei Bacău, prin instalarea unui al doilea generator de particule într-un buncăr nou. Pentru buncăr, finanțarea urma să fie asigurată de Consiliul Județean, iar banii pentru generator ar fi trebuit să vină de la Ministerul Sănătății.
În urma înțelegerii, s-au încheiat hârtii pentru punerea în practică a proiectului, iar în septembrie 2019 s-a semnat contractul de furnizare a generatorului de particule. Numai că Guvernul Dăncilă nu a mai apucat să dea banii (aproximativ 3,5 milioane de euro), fiind demis prin moțiune de cenzură. A urmat la Palatul Victoria Guvernul PNL, a cărui agendă diferă de a executivului precedent, iar banii nu vor mai fi alocați. În schimb, PNL susține că s-a identificat posibilitatea achiziției cu fonduri de la Banca Mondială.
Palăr: „PNL niciodată nu s-a opus și nu se va opune investițiilor necesare locuitorilor Bacăului”
Deputatul Ionel Palăr a răspuns criticilor formulate în ultima perioadă de PSD. „S-a indus în spațiul public o minciună, că nu se mai face această investiție. Ministerul Sănătății a promis o investiție în al doilea generator, iar PNL niciodată nu s-a opus și nu se va opune investițiilor necesare locuitorilor Bacăului”, a declarat Palăr.
Liderul PNL Bacău a spus că, în urma discuțiilor pe care le-a avut la minister, a aflat că Ministerul Sănătății are de doi ani un acord cu Banca Mondială, în urma căruia și SJU Bacău poate primi gratuit al doilea generator de particule.
„Până în acest moment, nici SJU, nici Consiliul Județean nu au solicitat să ia parte la acest program”, a spus deputatul liberal. El a arătat presei că Ministerul Sănătății a trimis în această dimineață o adresă prin care SJU este invitat cu documentația pentru a primi aparatura necesară extinderii radioterapiei (vezi facsimil mai jos). Dacă unitatea din Bacău va cere, până pe 10 martie 2020 ar urma să se fac o vizită în teren de către reprezentanții Băncii Mondiale.
Dragoș Benea, despre „țidula de la Ministerul Sănătății”
Tot vineri, cu ocazia semnării contractului de proiectare și execuție pentru buncărul necesar generatorului de particule, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, și deputatul Lucian Șova, președintele municipalei PSD Bacău, au ridiculizat hârtia trimisă de Ministerul Sănătății și l-au acuzat pe deputatul liberal Ionel Palăr de interese personale în domeniul Sănătății.
Primul care a vorbit despre „țidula de la Ministerul Sănătății” prin care „ne trimite la Banca Mondială” a fost Dragoș Benea, care s-a referit și la perioada cât a fost președinte al Consiliului Județean Bacău. El a relatat că, acum 6 ani, actualul lider al PNL l-ar fi abordat împreună cu un medic, solicitând Consiliului Județean să preia leasingul pentru RMN-ul de la clinica privată pe care o deține (Luxor).
„Toți consilierii județeni ai PNL s-au opus, atunci, dotării Spitalului Județean de Urgență Bacău cu un RMN, susținând implicit interesul clinicilor private, printre care și a lui Ionel Palăr, în dauna interesului public. Guvernarea PSD a cumpărat RMN-ul, în final, și azi pacienții băcăuani au servicii medicale publice de calitate. Publice, nu private!”, a spus Benea.
Fostul șef al CJ a amintit că toți consilierii PNL s-au opus propunerii de transferare a secției Radioterapie către Compania Națională de Investiții, în vederea modernizării și dotării cu un accelerator de particule. „Am finalizat acest proiect și am venit cu un altul pe cât de ambițios, pe atât de necesar: extinderea secției, construirea unui nou buncăr și dotarea cu cel de al doilea accelerator de particule!”, a amintit Benea.
„Să-ți fie rușine că ai pus un șef serviciu de la Ministerul Sănătății să «producă» o hârtie din care rezultă că Guvernul tău PNL nu dorește dublarea numărului de cazuri de cancer tratate la SJU Bacău și nu vrea să finanțeze cumpărarea celui de al doilea accelerator! Nu care cumva, după modelul leasingului RMN, îți faci secție Radioterapie la clinica ta și privatizezi cancerul și suferința băcăuanilor, așa cum liberalii tăi au pus la cale privatizarea sistemului medical național și a Sănătății”, i s-a adresat Benea lui Palăr.
Replica lui Ionel Palăr: „Răutățile domnului Benea nu au nicio justificare”
Pentru Ziarul de Bacău, deputatul Ionel Palăr a furnizat următoarea replică la acuzațiile PSD:
„Nu am ascuns niciodată că sunt acționar la o clinică privată, fondată de cumnatul meu, regretatul doctor Ciprian Olinic. Răutățile domnului Benea nu au, însă, nicio justificare, deoarece eu nu cred că există vreun privat în România care să-și pună problema să investească în radioterapie. Spre deosebire de ei, care doar au venit cu promisiuni că vor extinde secția, fără să prindă nimic în buget, noi chiar am adus soluția ca acceleratorul de particule să poată fi achiziționat de spital printr-un program al Băncii Mondiale.
Cât privește remarca domnului Benea privind imagistica, i-aș reaminti că, în timp ce era președintele Consiliului Județean, Consiliul de Administrație al SJU a pus problema unui parteneriat public-privat cu clinicile din Bacău, tocmai pentru că spitalul nu avea aparatura necesară. Printre clinicile invitate la discuții, a fost și clinica Luxor, a doctorului Olinic, dar parteneriatul nu s-a mai finalizat niciodată. Înțeleg că domnul Benea simte că PSD pierde teren în județul Bacău, dar ar fi mai productiv să ne batem în proiecte, nu în atacuri personale”
Șova: „ Banca Mondială la care ne trimit cititorii de hârtii de la PNL nu a pus în funcțiune niciun accelerator de particule, în niciun spital din România ”
Și deputatul Lucian Șova a continuat criticile: „Suntem în fața unui document de la Ministerul Sănătății care barează dotarea secției Radioterapie cu al doilea accelerator de particule. Guvernul PNL nu vrea să tratăm un număr dublu de bolnavi de cancer la SJU Bacău!”
Potrivit lui Șova, cei care au semnat documentul nici măcar nu știu despre ce vorbesc – modernizarea și dotarea secției Radioterapie de la Bacău s-a realizat printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții, în guvernarea PSD, nu de către Banca Mondială: „Banca Mondială la care ne trimit cititorii de hârtii de la PNL nu a pus în funcțiune, până azi, niciun accelerator de particule, în niciun spital din România”.
Șova, care în trecut a fost și președinte al Consiliului de Administrație al SJU, a spus că, dacă se extinde Radioterapia, se poate dubla în 11 luni numărul de ședințe de tratament aplicate pacienților, cu condiția ca Ministerul Sănătății să asigure dotarea cu acceleratorul de particule, așa cum s-a angajat în 2019.
„Astăzi s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru extinderea secției și construirea celui de-al doilea buncăr – așteptăm ca ministerul și Guvernul să-și respecte angajamentele! Din păcate, Guvernul PNL arată că e ghidat de interese private și că guvernează pentru câteva companii private, inclusiv din domeniul Sănătății, nu în interes public! Se întâmplă cu al doilea accelerator de particule ca la centură Bacăului: primim hârtii care au rolul de a împiedica și sista proiectele, nu de a le finaliza. Bolnavii de cancer din Bacău nu merită o asemenea bătaie de joc!”, a încheiat deputatul.
Buncărul depinde de particularitățile generatorului
Conflictul dintre instituții trebuie rezolvat rapid, deoarece buncărul va fi „croit” după particularitățile generatorului de particule. Dacă se va aduce alt model de aparat, buncărul nou ar fi inutil.
gogu a zis
foarte bine. ati vrut johanus si peneleu. luati cu lingura. sper sa nu mai dea pt nimic. sa dea doar pt multinationalele ale caror sclavi sunt. asa ne trebuie.
Gigi Bacauanul a zis
SJU Bacău = SJU PSD Bacău (la fel cu Aeroport BC = Aeroport PSD/Blue Air BC).
Oare nu se pot depolitiza aceste instituții? Oare putem sa aducem performanta în instituțiile statului în care Politicul intervine atât de evident? De ce face PSD conferință în SJU BC, nu au sediu în Bacău, nu au birou parlamentari in Bc? Instituțiile statului se confunda cu propria ograda, păcat! Niciodată nu vom evolua în acest fel, ne scaldam în aceiași mizerie, folosim slSpitalul pentru a face jocuri politice! Interesul partidelor mai presus de interesul pacientului…
Georgeta Postolache a zis
Ei fac conferinte de presa la spital, Consiliul judetean, Primarie, doar Bacăul e moșia lor.
Irinel F. a zis
De ce să luăm bani gratis, când putem să facem treaba româneste.. Mai un comision…
:-) a zis
Neah…Este o „povestire” croita de nea D.B si de pitici lui psd-isti.Frica cea mare,este ca nentul D.B,îi este frica sa nu piarda haturile de la caruta cu prosti,indoctrinati cu PSD.Ce poate face insa populatia din judetul Bacau,este sa gandeasca si sa voteze cu cap.Noi avem puterea absoluta sa decidem asupra viitorului nostru.Daca in continuare ne place ajutoarele sociale si sa fim manipulati,atunci ne meritam soarta,sa fim condusi de niste lepre politice care s-au inradacinat bine.