PNL Bacău și-a deschis porțile și l-a primit în rândurile sale pe senatorul Viorel Ilie, fost prim-vicepreședinte ALDE, împreună cu un lot de 6 primari din județ. Deocamdată, aceștia nu demisionează din ALDE, ca să nu-și piardă mandatele, dar au anunțat că vor candida din partea Partidului Național Liberal la alegerile locale. Cu noua zestre, liberalii vor să atace „reduta” Consiliului Județean.
Cei 6 primari ALDE trecuți la PNL sunt Valentin Vieru (municipiul Moinești), Constantin Toma (orașul Dărmănești), Cosmin David (comuna Secuieni), Ciprian Enea (comuna Helegiu), Petrică Lungu (comuna Filipești) și Gheorghe Cioroabă (comuna Horgești).
„Un prim pas pentru unificarea Dreptei”
Deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, a prezentat, sâmbătă, noile achiziții drept o întregire a unei „echipe frumoase”. „S-au deschis porțile pentru parlamentarii și primarii de dreapta care doresc să candideze pe listele PNL. Le mulțumesc pentru că, de la alegerile prezidențiale, au ales un proiect al dreptei corecte”, a spus Palăr.
„30 de ani, PSD a condus despotic județul, din cauză că partidele de dreapta nu au stat la aceeași masă. Venirea membrilor ALDE în PNL este un prim pas pentru unificarea Dreptei”, a apreciat liderul liberal.
Și deputatul Tudorița Lungu, vicepreședinte al PNL Bacău, s-a declarat mulțumită de noile intrări în partid. „Mi-am dorit ca Dreapta să nu fie fărâmițată, mă bucur că primarii ALDE își exprimă dorința de a candida pentru PNL. Nu i-am luat «la bucată», ci am gândit un proiect politic”, a spus Lungu.
Senatorul Daniel Fenechiu, coleg cu un fost adversar
Pentru Ziarul de Bacău, senatorul liberal Daniel Fenechiu, la rândul său trecut prin alte 2 partide, a comentat situația că a devenit coleg cu un fost adversar aliat cu PSD, senatorul Viorel Ilie. Mai mult, avocatul liberal a votat în favoarea cererii DNA de a se încuviința urmărirea penală a fostului ministru ALDE.
„Mie mi se pare în regulă, am votat pentru admiterea începerii urmăririi penale, pentru că a fost decizia partidului, dar părerea mea a fost alta. În dosarul respectiv, domnul ministru a fost atras pentru că dădea bine. În dosar, nu am văzut nimic ca să atragă răspunderea domnului ministru. Eu, în Parlament, nu sunt plătit ca judecător”, a explicat Fenechiu.
Frangulea a zis
Ce vrajeala care reflecta mizeria din politica, la acest Fenechiu. Auzi, Ilie trebuia ,,executat,, desi co sidera ca nu avea ce cauta in acel dosar de la DNA. Chiar ii considera si pa votantii PNL la fel de idioti ca cei ai ALDE si PSD. Dovada scrisa.
Ana a zis
Inca o dovada ca pnl va trateaza ca pe o turma de prosti. Cum va abureau? Ca nu iau de la pad si alde traseisti? Ati pus botul la prosteala lor.
Vlad a zis
PSD si PNL au facut jocul din ‘90 pana azi.
Sa nu le mai dam sansa asta si sa ii votam pe cei noi care nu au mai fost in aceste partide mizere si de la care ne putem astepta la o gandire noua, in favoarea cetatenilor.
Radu Seserman a zis
Pe cine propui?
Bany a zis
Deviza PNL- iubesc trădarea , dar urăsc pe trădători. Valori zero !