Drumul județean DJ 118D Strugari – Răchitiș va fi asfaltat pentru prima oară, printr-o investiție a Consiliului Județean Bacău. Principalii beneficiari vor fi navetiștii și copiii care merg la școală, deoarece distanța dintre Strugari și Bacău se scurtează cu aproximativ 20 de kilometri.
Vineri, la Primăria Strugari, președintelui Consiliului Județean Bacău – Sorin Brașoveanu, a deputatului Claudiu Ilișanu și a primarilor din Strugari – Vasile Rotaru, Berești Tazlău – Dumitru Tulpan și Scorțeni – Cătălin Anton, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru asfaltarea DJ 118D Strugari – Răchitiș.
Valoarea investiției este de peste 34 de milioane de lei, sumă asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Bacău.
“Semnăm astăzi contractul pentru ceea ce va fi un nou șantier, al doilea din săptămâna aceasta, care se adaugă celor aflate deja în derulare, și care vor schimba total fața și condițiile de viață ale locuitorilor din aceste localități. Sunt sate condamnate până acum la praf, care, prin modernizarea drumurilor de acces, vor avea o nouă șansă la dezvoltare”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.
Deputatul Claudiu Ilișanu, reprezentant al comunei în Parlament, și responsabiul de zonă din partea PSD, a felicitat administrațiile locale și a mulțumit Consiliului Județean pentru implicare. „Felicit echipa de primari și consilieri locali! Acest drum este de o importanță majoră pentru locuitorii din zonă, cele mai mari probleme erau pentru șoferii de pe microbuzele școlare”, a spus Ilișanu. Asfaltarea DJ 118D Strugari – Răchitiș a fost una dintre promisiunile din 2016 ale administrației din comună.
„Asfaltarea acestui drum reprezintă un vis împlinit pentru comunitatea noastră, având în vedere că el va deservi trei sate făcând legătura cu Bacăul prin Crihan și Margineni, scurtând astfel distanta dintre Strugari și Bacău cu aproximativ 20 de kilometri”, a afirmat Vasile Rotaru, primarul comunei Strugari.
Licitația pentru asfaltarea DJ 118D Strugari – Răchitiș a fost câștigată de firma băcăuană Conextrust SA.
Deceee a zis
Rușine PSD pt ca faceți încă o investiție. Faceți precum PnimicL, doar vorbe, fără fapte.
Osto a zis
Mai e un drum care ar scurta mult distantele. Acel drum dintre Scorteni ce ajunge la Pustiana. Se scapa de o ocolire semnificativa prin Ardeoani.
Marius a zis
O intrebare adresata Primariei Bacau:Cand se va reabilita Strada Chimiei si Strada Alexandru Safran?Peste cati ani?Poate citeste cineva din Primaria Bacau acest comentariu si ne va da un raspuns!
Bors a zis
La prostime merge. Adica nu au facut nimic mizeriile de la PSD pana acum, iar acum ii duc cu zaharelu pe sclavii care ii voteaza.
:-) a zis
Exact…si se pricep,poporul e fraier,puturos,si PROST