Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a răspuns, duminică seară, propunerii primarului Cosmin Necula, de organizare a unei discuții pe tema Spitalului Municipal.
„Credem că o clădire ridicată în scopuri medicale poate servi mult mai eficient lupta împotriva coronavirusului, decât pensiuni anonime situate la margine de oraș”, a notat Dragoș Benea, în urmă cu câteva minute:
Apreciem faptul că mănușa pe care am aruncat-o vineri seara, când am propus amenajarea Spitalului Municipal în vederea asigurării carantinei și tratamentului pacienților cu coronavirus, a fost ridicată – într-o postare pe Facebook – de primarul Bacăului, urmare a discuției telefonice și, ulterior, față în față pe care am avut-o azi, în prima parte a zilei, la sediul Consiliului Județean.
La discuție a participat o întreagă ECHIPĂ alcătuită din oameni pregătiți să-și suflece mânecile pentru a se implementa ceea ce noi am propus: Sorin Brașoveanu (președintele CJ Bacău), deputatul Lucian Șova (fostul ministru al Transporturilor), Valentin Palea (administratorul public al județului) și Valentin Ivancea (fostul prefect al Bacăului).
Nici în ceasul al doisprezecelea nu e prea târziu! Paza bună trece primejdia rea, mai ales acum când ne pregătim de intrarea în vigoare a stării de urgență, iar amenajarea Spitalului Municipal – pentru a prelua cazurile de infecție cu COVID19 – este VITALĂ. Repet: nu vorbim de condiții normale, ci de o situație excepțională!
ALTRUISMUL inițiativei noastre vine în prelungirea ARMISTIȚIULUI politic pe care l-am declarat marți, convinși că doar #împreună putem ține piept flagelului. Nu am abandonat această convingere. Credem că o clădire ridicată în scopuri medicale poate servi mult mai eficient lupta împotriva coronavirusului, decât pensiuni anonime situate la margine de oraș. În loc să risipim banii băcăuanilor pe astfel de locații, improvizând centre de carantină cine-știe-pe-unde, mult mai eficient ar fi să utilizăm Spitalul Municipal.
Șantierul spitalului are nevoie de un constructor implicat, precum cel de la șoseaua de centură, și de ASUMARE administrativă, lucruri care au lipsit până acum. Ultimii 4 ani au arătat că, în municipiul Bacău, drumul de la postări pe Facebook la realitate nu se mai termină niciodată, dar acum avem ocazia să arătăm că o primejdie are și părțile ei bune, în măsura în care conștientizăm că trebuie să ACȚIONĂM constructiv și coerent. Cum? Dând curs propunerii noastre de vineri, într-o primă fază!
Am solicitat instituirea stării de alertă, încă de miercuri, tocmai pentru a avea cadrul legal de a interveni, cu rapiditate, la șantierul Spitalului Municipal: între timp, o țară întreagă – care de mâine va intra în stare de urgență – a realizat complexitatea situației în care ne aflăm și că nu e de glumit cu epidemia. Am acționat în spiritul STABILITĂȚII și în Parlament unde, mulțumită voturilor PSD, guvernarea și țara au fost scoase din interimatul păgubos în care fuseseră aruncate de PNL.
#ÎmpreunăÎnvingemCoronavirusul nu e un slogan: e realitatea pe care au descoperit-o inclusiv cei care au început săptămâna pe post de candidați la CJ, iar azi se află-n izolare sau carantină. Trebuie să avem puterea să depășim ambițiile politice neînsemnate, să abandonăm retorica populistă, proprie campaniilor electorale, și să TRECEM LA TREABĂ. Rămâne cum am stabilit: ceea ce chinezii au făcut în câteva zile, putem face și noi – ÎMPREUNĂ – în cât mai puține săptămâni!
Vineri, PSD a propus punerea în funcțiune în procedură de urgență a Spitalului Municipal, pentru asigurarea spațiului de carantină necesar suspecților de COVID19. Luni dimineață, șefii Primăriei, Prefecturii și Consiliului Județean Bacău se vor întâlni, la ora 8:00.
Nelu a zis
Imi place ce spui! Dar cand ai fost staroste pe BC nu ai făcut mare brânză! Ai un pic, tu si nu PSD-ul ȘI te duci!
Doamna de la o institutie publica a zis
E bine ca incercati sa va implicati in administrarea locala a prioritatilor, unde avem deja atat de multi destepti. Dar totusi la dumneavoastra, in calitate de europarlamentar, ne asteptam ca sa vedem cumva mai bine parghia dinspre Uniunea Europeana pentru a sprijini cat mai eficient si strategic corectarea unor deficiente majore ce vor urma in aceasta zona sau in chiar in municipiul Bacau si ma refer aici in mod special la criza economica ce va incepe.
Unde este UE in toata aceasta degringolada cand toate tarile europene au tras obloanele si e fiecare pentru ea?! Am dori sa auzim de la d-voastra mesaje de genul: „la nivelul UE, am luat masura de a asigura un coridor unic, securizat de transport de marfuri catre Romania.”
Alex a zis
Benea, cine te mai crede? ai avut ocazia sa faci multe pentru Bacau, nu prea a ramas ceva concret in urma ta, 15 ani e enorm de mult, multa vorba si cam atat.
Bogdan a zis
Primarele nostru iar pune botul la provocarile lui Benea. Mai tineti minte cand Benea se plimba cu Pintea, Brasoveanu si ceilalti sinecuristi in curtea spitalului? Erau pe cai mari dar nu au rezolvat nimic. Acum plang pe umarul bacaoanilor fiind plini de propuneri marete. Imi aduc aminte de propunerea fantezista a primarului de a realiza un cartier pe 42 ha. pentru tineri in care Primaria sa realizeze utilitatile toate inclusiv cresa, gradinita, drum. Toti consilierii PSD au votat aceasta propunere cand in toata aceasta perioada au pus piedica oricarei initiative. Oare de ce?