UPDATE:
În cursul acestei nopți și în această dimineață, Poliția de Frontieră a efectuat formalitățile de intrare în ţară pentru aproximativ 3.000 de cetățeni români și străini şi aproximativ 800 de autovehicule, sosite în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Încă nu se știe câți dinre aceștia sunt din Bacău, fiind așteptați să sosească la Centrul de Afaceri în jurul orei 12.00.
Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punctul de trecere a frontierei, mijloacele de transport au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantină sau pentru autoizolare.
Știre inițială
Autoritățile locale sunt pregătite să primească un val de băcăuani care sosesc din străinătate. Este vorba despre băcăuanii ce fac parte dintre cei peste 3.500 de români blocați la granița dintre Austria și Ungaria, după ce azi noapte a intrat în vigoare decizia guvernului maghiar de a nu mai permite tranzitarea teritoriului țării, pe fondul pandemiei de coronavirus.
După intervenția Ministerului de Externe, românilor li s-a permis să tranziteze Ungaria în această seară. Astfel, mâine dimineață sunt așteptați să sosească un număr important de băcăuani, veniți din diferite țări ale Europei, mai ales din Italia.
Prefectura Bacău a luat primele măsuri și a amenajat o zonă de preluare a acestora, în parcarea Centrului de Afaceri și Expoziții.
„Toți care vor intra în această seară în țară, vor fi luați în evidențele DSP. Noi am amenajat o zonă de așteptare, să spunem așa, unde vor veni toți cei în cauză. De aici vor fi trimiși acasă, în autoizolare. Pentru cei care sosesc cu autocarul, avem pregătit un autobuz să îi transportăm în județ, la domiciliul lor. Vom găsi eventual și alte posibilități de transport. La ora aceasta nu știm exact numărul celor ce vor veni”, a declarat Liviu Miroșeanu, prefectul Bacăului.
Didi a zis
Iar cei ce nu respectă carantina,izolarea sa intre direct la închisoare. Amenda nu ii intimidează cu nimic. Si daca se poate in temnițele cu criminali,pedofili si violatori.
Petrica Vulpe a zis
Da, autoritatile liberale sunt complet inconstiente, pai cum sa il duci pe prostul ala de a umblat la shmenturi prin occident, sa il duci la el acasa si sa ii spui sa stea dracului izolat singur intr-o camera ?! Ne-am tampit la cap ? Avem de-a face cu persoane proaste ca gardul, care nu stiu nici macar cand s-au nascut, si tu le ceri sa se comporte rezponsabil ?!! Bai, esti prost ? Baaa, esti nebun ?! Mirosanule, madam Lungu, pe ce planeta traiti, fratilor ? Astia trebuie bagati in carantina sub paza militara daca e sa facem treaba buna. Daca ne facem ca facem treaba buna, o sa iasa mai rau ca in Italia.
Cetatean Ingrijorat a zis
Da se putea sa stim si noi care lucram in cladirea SCC?
De ce nu am aflat asta din timp si noi care am mers si mergem si maine la treaba
Nu se stia asta nici la nivelul conducerii SCC Bacau
Intrebare legitima de altfel.
Loredana a zis
Dacă merg acasa supraveghere stricta, măsurile dragonice altfel Italia este esența de parfum pe lângă ce va fi romania mâine…
Gregus a zis
……masuri draconice…..draga Loredana. Dragonii sunt balauri care zboara pe sus (in povesti, filme…). Astia vor zbura (zburda) pe la Arena Mall, Cora , etc. Succes !
radu andrei a zis
de ce nu se poate crea centru de carantina in unitatile militare?
Legionarul a zis
Nu mai fiți pesimiști! În max. 2 luni iese vaccinul. Enjoy!
Rox a zis
China il are deja…?
Gregus a zis
Adica zilele urmatoare vor fi pe la Arena Mall, Cora, Kaufland……………cam asta vad ca e autoizolarea diasporei pe la Bacau. Ca tavernele am auzit ca se inchid. La asa clasa politica…………asa covizi (coronavirusi…..) ! O metoda noua de a nu mai indexa pensiile la toamna (din lipsa subiectilor) ! -:)
Bac a zis
Mariti amenzile pt cei care nu respecta izolarea la domiciliu.
In curand ajungem ca Italia.
Coroana Virus a zis
Iata diaspora lui iohanes. cea caruia ii dorea marirea de locuri in parlamentul tarii ! votantii lui johannes si orban … carora cand veneau in tara intr o pauza de smechereala sau „combinatie” le putzea totul… vai de mama lor rapanosii…
Un Italiano Vero a zis
Eu sono arrivato din Italia , dove te gasesc sa-ti dare un poco de CoronaVirus ?
Roxy a zis
Ii trimite acasa la familii va sa ii imbolnaveasca pe toti ..o pers.infestata cu avest virus odata ce intra intr.un bloc e contaminat…nu mai.zic ca da la tot neamu ..trebuiau tinuti im carantina intr.un loc special amenajat si testati …poi daca nu erau urme de virus..trimisi la casele lor…??
m.v. a zis
Vor infecta tot Bacaul, vor umbla ca bezmeticii pe strazi fiindca multi dintre ei sunt antisociali, nici nu-i intereseaza sanatatea celorlalti
gogu a zis
sa ii ia orbn rares bogdan si johanus acasa la ei.
Nelu a zis
Cea mai mare prostie, în carantina în familie. Parca era vorba ca fac carantina individual în camere de hotel, de fapt singura modalitate eficienta, dar cine sa ea astfel de decizi? Papagali din conducerea primăriei!