Decesul unui cunoscut profesor din Comănești, județul Bacău, a creat panică în rândul populației. Fiica defunctului a lansat zvonul că moartea a fost cauzată de noul coronavirus.
Leonid Iacob, 75 de ani, a fost un cunoscut și iubit profesor de limba română, în orașul Comănești. Ieri, s-a internat în spitalul din localitate și, la scurt timp, a decedat.
„Vă rog să luați în serios pandemia! Tata a pierdut războiul cu virusul Corona! Sper ca moartea lui să fie un semnal de alarmă pentru voi toți! Odihnește-te în pace, tată”, a notat, pe Facebook, fiica profesorului.
Acesta a fost semnalul care a declanșat panica în oraș, subiectul este amplu dezbătut pe rețelele de socializare. Există și temerea că spitalul în care a decedat ar putea fi închis.
Contactat de Ziarul de Bacău, primarul din Comănești, Viorel Miron, a declarat că a aflat de la fiica profesorului, din Germania despre suspiciunea de coronavirus. „Nu avem nicio confirmare, în spital nu a stat nici măcar o zi, a fost adus cu ambulanța. Singurul contact a fost cu fiul său, din Suceava. Acesta a fost internat în Suceava, după ce l-a vizitat pe profesor, dar a fost testat și a ieșit negativ, nu are coronavirus”, a afirmat primarul orașului.
Profesorul a fost testat, iar toți cei cu care a intrat în contact, inclusiv ambulanțierul, s-au autoizolat. Rezultatul urmează să apară de la Iași.
Teofana Lavinia Eremencu a zis
Eu nu am vorbit cu primarul!!!! Iar testul fratelui meu nici măcar nu a venit!!!
Geta Tarita a zis
Lumea vorbeste fara rost ,pana nu esti sigur de ceva…nu vorbi!!!
Adrian a zis
Daca profesorul nu a murit din cauza virusului…propun ca spitalul sa o dea pe mana legii!!
Alex a zis
in lipsa unui test pozitiv, doamna, cu toata empatia pentru ea, nu face altceva decat sa creeze, inutil, panica.
Nelu a zis
Mișto! Un spital se panichează pt ca nu are curajul sa spuna ca acel om /pacient era demult bolnav. Povestea virusului o cunoaștem! Cel din Franța, în faza teminală cancer pulmonar, tot de virus a murit?