Salariații Direcției de Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Bacău vor avea de acum un avînt și mai mare în a aduce bani la bugetul local. Asta pentru că, de la începutul acestei luni, fiecare sută de mii de lei atrasă în pușculița municipalității le va aduce un bănuț în plus la salariu. Salariații DTIL nu vor fi însă singurii angajați ai primăriei care vor beneficia de aceste facilități. Consilierii băcăuani au aprobat acordarea unor stimulente financiare personalului din compartimentele de specialitate ale Consiliului Local cu atribuții în stabilirea, controlul, urmărirea, constatarea, controlul, urmărirea și încasarea creanțelor bugetare locale. Fondurile necesare pentru acordarea acestor stimulente bănești vor proveni din reținerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită, din impozitele și taxele locale, precum și din tot ceea ce se încasează ca penalități. Metodologia de acordare a acestor stimulente, precum și lista persoanelor care vor primi aceste stimulente și cunatumul lor va fi aprobată de primarul municipiului în funcție de contribuție personală a fiecărui salariat și în raport cu suma recuperată față de totalul obligație de plată restante. (Elena SOLOMON)
Stimulente financiare pentru salariații primăriei care aduc bani mai mulți la buget
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.