Primăria orașului Buhuși a rămas fără încasări la buget, din cauza crizei noului coronavirus. Primarul Vasile Zaharia a decis să trimită în șomaj tehnic personalul din instituțiile culturale, sociale și sportive. Altă categorie de funcționari va avea salarii reduse. Există însă angajați care scapă de reduceri și șomaj.
Încă de la declararea stării de urgență, la nivelul Primăriei Buhuși, au fost luate măsuri pentru securitatea și sănătatea atât a angajaților cât și a cetățenilor. Accesul în clăridile publice a fost limitat și a fost introdus programul de lucru prin rotație sau telemuncă.
La această dată, întrucât bugetul local este afectat de nivelul scăzut al încasărilor și de cheltuielile neprevăzute generate de pandemia COVID-19, se impun și alte măsuri, a anunțat primarul Zaharia.
S-a decis intrarea în șomaj tehnic a personalului a cărui activitate a fost suspendată în această perioadă: Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”, Biblioteca Orășenească „George Bacovia”, Sala Polivalentă, Clubul Sportiv Orășenesc Buhuși și Centrul de Servicii Comunitare.
Pentru ceilalți angajați, întrucât activitatea lor trebuie menținută, se va aplica o reducere cu 25% a salariului și, implicit, a programului de lucru de la 8 la 6 ore pe zi. Excepție fac polițiștii locali, pompierii și lucrătorii de la ADPP și Spații Verzi.
„Îmi doresc să depășim cât mai repede această perioadă, iar lucrurile să revină la normal”, a declarat primarul Vasile Zaharia.
:-) a zis
Bravo.La Primaria Bacau? cand?
Damocles a zis
Aștept ziua când se bagă primarii în șomaj tehnic, că 13 000 de lei lunar în mână e exagerat. Poate mai donează și ei precum și brucsel.
:-) a zis
Foarte buna decizia…
Toyz R US a zis
Primarul nu are voie sa ia aceste decizii. Nici macar Consiliul Local. Finantarea salariala nu se face exclusiv din fonduri proprii, si ca atare atunci cand guvernul Romaniei, prin asistenta europeana, va face rectificare bugetara pozitiva si va trimite bani la Primarii, acest individ se va pomeni cu un surplus de bani pe care nu va avea cum sa il gestioneze, dat fiind ca a luat niste decizii ilegale inainte. E o chestiune de timp pana ce un judecator, in instanta, il va trezi din delir pe acest primar. Stiu ca ceea ce spun este nepopular, dar intelegeti, oameni buni, ca legea e clara si nu ai voie sa o comentezi dpdv financiar. Masuri de austeritate nu pot fi luate la Buhusi, ci la BUCURESTI, in CSAT, in Guvern, in Parlament. Acolo se iau decizii de inchidere a unor institutii bugetare si de trecere a personalului bugetar in somaj tehnic, domnule primar amator.