Fondul de carte al bibliotecii Universității Bacău s-a îmbogățit cu peste 30 de titluri, a căror valoare se ridică la peste șase milioane de lei. Astfel, începînd din noul an universitar, autori celebri în lumea medicală și a problemelor de recuperare medicală vor putea fi studiați și la biblioteca universitară băcăuană. Cărțile au ajuns în posesia instituției universitare ca urmare a fondurilor obținute de către conf. univ. dr. Doina Mîrza, în Franța, din proiectele de cercetare pe care le desfășoară de trei ani de zile. „Cărțile aduse sînt o raritate în România și se adresează cadrelor didactice, studenților de la kinetoterapie, medicilor interesație de problemele de recuperare și kinetoterapeuților. Au fost obținute printr-un proiect individual de cercetare, în urma căruia am obținut o finanțare de 137 de milioane de lei. Din aceste fonduri, utilizate pentru dotarea universității, am achiziționat și cărți pentru bibliotecă”, ne-a declarat Doina Mîrza. O altă serie de volume, destinate tot specialiștilor și celor interesați de recuperarea medicală, a fost adusă din Franța la biblioteca Universității Bacău. (Constantin GHERASIM)
Cărți rare la Universitatea Bacău pentru kinetoterapeuți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.