În intervalul 12-14 aprilie, în urma unor „dispoziții de la nivel central”, în județul Bacău, vor fi distribuite echipamente medicale de protecție pentru medici și specialiști în sănătate, anunță Prefectura Bacău, într-un comunicat de presă.
Astfel, pentru Bacău vor fi alocate 850 de măști FFP3 și 7.482 de măști FFP2 care vor fi distribuite către principalele instituții care sunt implicate în acțiunile de combatere a răspândirii COVID-19: Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca” din Onești, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Spitalul Orășenesc Buhuși, Serviciul de Ambulanță Județean, Direcția de Sănătate Publică Județeană Bacău Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și medicii de familie.
„Cu siguranță, vor veni și alte transporturi de materiale de protecție, astfel încât să-i putem proteja cât mai mult pe medici și pe colegii noștri care sunt în tranșeele acestei lupte împotriva coronavirusului”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu.
Doctor a zis
Domnule Prefect, daca dumneavoastra considerati ca acest numar de masti este suficient pentru intreg personalul medical din judet, va inselati amarnic.
Doctor2 a zis
Nu o fi suficient, dar sigur e suficient pt prosteala celor care au votat peneleu…