Pomenirea Sfîntului Mucenic Emilian de la Durostorum
Sfîntul Emilian a trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul. Era militar și fiu al prefectului din Durostorum. După ce Iulian a dat edictul prin care creștinismul era interzis în tot Imperiul Roman, un oarecare Capitolin, om plin de înșelăciune și cu mintea întunecată, a fost trimis în Durostorum, ca să cerceteze dacă mai sînt creștini. Pîrît că se închină lui Hristos, Emilian a fost întrebat de dregător de ce a adus ocară zeilor, neacceptînd să le aducă jertfe. Auzind răspunsul plin de curaj al acestuia, Capitolin a cerut ca sfîntul să fie scos din cetate pentru a fi ars de viu. Dumnezeu însă a făcut o minune, căci focul „cunoscînd pe mucenicul lui Hristos nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg și neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra și i-a ars de tot”. Văzînd că a rămas nevătămat, fericitul Emilian, „a mărit pe Dumnezeu și, întorcîndu-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii și ridicîndu-și privirile către cer a zis: Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu! Și zicînd acestea, a adormit în pace”.
Actul său martiric istorisește că femeia lui Capitolin, fiind în taină creștină, a fost rugată de ceilalți mărturisitori ai lui Hristos să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviință. Și astfel, uns cu miruri, trupul său a fost redat pămîntului din care a fost zidit, undeva în apropierea orașului Durostorum, la locul numit Gedina.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Arnolf
Sfîntul Arnolf, episcop de Metz, a avut o viață foarte interesantă. Dată fiind starea de război neîntrerupt, la demnitatea de episcopi erau aleși uneori oameni care dovedeau mai mult calități militare decît bisericești; pentru serviciile religioase era desemnat un călugăr sau un simplu preot, iar episcopul se ocupa cu probleme de apărare și de politică. Într-o astfel de situație a fost și Sfîntul Arnolf. Născut în anul 582, dintr-o familie nobilă, a fost crescut la palatul ducelui Gondolfo și pregătit pentru carieră administrativă. S-a căsătorit cu o femeie din clasa nobililor, Doda, și a avut doi fii: Ansegiso și Clodolfo. Deși fără sfințire preoțească, în 614, a fost ales episcop de Metz, caz frecvent în acea epocă. După 13 ani, a renunțat la scaunul episcopal și s-a retras în singurătate, la mănăstirea din Habend, întemeiată de un prieten al său.
În ultimii ani de viață, Arnolf era frămîntat de gîndul că cei mai frumoși ani ai săi nu au fost închinați lui Dumnezeu. Torturat de această teamă și-a aruncat inelul episcopal în apele Mozellei și s-a rugat lui Dumneze să i-l trimită înapoi, drept semn al iertării sale. După un oarecare timp, cîțiva pescari au prins un pește mare și l-au oferit în dar bătrînului episcop. Cînd au despiscop peștele, spre uimirea lui Arnolf a apărut inelul său. Acesta se păstrează astăzi în catedrala din Metz. Arnolf a murit în mănăstirea de la Habend, în anul 640. Rămășițele sale părintești au fost transportate mai tîrziu în catedrala din Metz, care îi poartă numele. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns