Un bărbat de 59 de ani din Mărgineni a omorât cu bestialitate o cățelușă de 5 ani a unei vecine, acum circa 1 an jumate. Autopsia a arătat că bietul animal a fost lovit în „repetate rânduri” cu o furcă!
Cazul a fost prezentat de zdbc.ro în toamna anului 2018, atunci când a fost inițiată și o petiție semnată de aproape 15.000 de oameni pentru pedepsirea vinovatului.
În fața instanței, inculpatul a recunoscut că a ucis câinele întrucât „i-ar fi provocat pagube în grădină”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor. În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea animalului a fost una violentă. Cadavrul prezenta multiple leziuni şi fracturi craniene cauzate de „lovituri cu corp contondent”.
Faptul că și-a recunoscut vinovăția şi lipsa antecedentelor penale au determinat Judecătoria Bacău să aplice o pedeapsă mai blândă.
Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 160 zile-amendă, în sumă de 4.000 lei, valoarea unei zile-amendă fiind de 25 lei. „Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen., în sensul că dacă nu va executa, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, pedeapsa amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se va înlocui cu un număr corespunzător de zile de închisoare”, se menţionează în hotărârea instanţei.
H2SO4 a zis
Omul este mai animal decit animalul……si intotdeauna animal din om este violent si iresponsabil. Pedeapsa este prea mica pentru bestialitatea de care a dat dovada.
Mihai a zis
Si cati nu mai sunt dintr-astia fara sa fie prinsi!Omoara un animal fiindca ii enerveaza latratul dimineata cand se duc la serviciu. Pe urma,se fac ca nici usturoi nu au mancat,nici gura nu le miroase!Ba chiar batjocoresc stapanul cu nerusinare extrema,stiind prea bine ca nu exista o lege care sa apere animalele.
Lili a zis
In titlu bărbatul este din Margineni , iar sub poza este din Măgura Câta lipsa de atenție când redactezi un articol!