~3 min lectură 0 comentarii

Timflow, sistemul de trasabilitate prin GPS a lemnului, împlinește 3 ani și anunță implementarea la nivelul furnizorilor

Redacția Ziarul de Bacău

Timflow, sistemul de trasabilitate prin GPS dezvoltat de HS Timber Group, sărbătorește trei ani de la lansare și anunță implementarea la nivelul furnizorilor de masă lemnoasă, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Timflow, sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului dezvoltat de HS Timber Group și implementat pentru toate fabricile de cherestea din România în aprilie 2017, testează modalități de implementare la nivelul furnizorilor.

Aflat în fază de dezvoltare, acest proiect va intensifica și mai mult transparența lanțului de aprovizionare al grupului de companii de procesare a lemnului prezent pe piața din România. 

În acest moment, se lucrează la deschiderea platformei Timflow, astfel încât mai mulți furnizori de masă lemnoasă ai HS Timber Productions să poată să implementeze sistemul la începutul lunii iunie. 

Profesioniștii din industria forestieră au desemnat Timflow drept Produsul Anului la târgul Forest România 2019. 

Ce înseamnă concret Timflow și cum funcționează?

Timflow este sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului implementat de HS Timber Group, care se asigură că fiecare transport care ajunge la porțile fabricilor este monitorizat, de la locul de încărcare și până la sosire. Fiecare transportator dispune de un terminal mobil în care se introduc toate datele de transport: aviz de însoțire a mărfii, codul SUMAL, date de identificare și fotografii la momentul încărcării, care se compară cu fotografiile făcute cu încărcătura care ajunge la poarta fabricii.

În plus, ceea ce este inedit pentru sistemul Timflow și arată o mare transparență și deschidere a companiei este faptul că aceste date sunt disponibile publicului larg, practic fiecare persoană care este interesată poate să verifice un transport de marfă. Se înregistrează gratuit pe portalul www.timflow.com și, cu un user și o parolă, poate verifica fiecare transport în parte. Se pot solicita informații suplimentare oricând. 

Prin Timflow toate transporturile sunt verificate:

  • Dacă sunt legale;
  • Dacă îndeplinesc cerințele sistemului Due Dilligence al companiei;
  • Dacă lemnul provine sau nu din zone tampon ale parcurilor naționale sau din alte zone în care intervenția nu este permisă.

Timflow include date oficiale pentru care sunt folosite documentele publicate de Guvernul României. După ultimele actualizări din luna Decembrie 2019, Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasi-Virgine din România conține acum aproape 7.000 de hectare de păduri virgine și mai mult de 23.000 de hectare de păduri cvasi-virgine.

Catalogul este rezultatul unui proces de durată și va fi actualizat în continuare. În fiecare an, Guvernul României evaluează noi suprafețe forestiere. „Pădurile României găzduiesc o biodiversitate uimitoare, mii de specii ocupă suprafețe extinse în pădurile neatinse de pe lanțul carpatic,” a spus Michael Proschek-Hauptmann, Head of Compliance and Sustainability al HS Timber Group. „Timflow este un instrument util care ne permite să verificăm de unde provine lemnul. Cu ajutorul acestui sistem ne aflăm în postura în care putem exclude din zonele noastre de aprovizionare habitatele sensibile, și ne luăm angajamentul să continuăm această practică.”

Timflow este parte importantă a sistemului Due Diligence al HS Timber Group, care susține eforturile grupului de reducere a riscului de apariție a lemnului neconform în lanțul de aprovizionare. 

Cifre cheie:

  • Total camioane echipate cu GPS:1.180
  • Total transporturi înregistrate:
    • Aprilie 2017 – aprilie 2020: 85.315
    • Ianuarie – Aprilie 2020: 7.585
  • Total transporturi investigate (descărcate separat)
    • Ianuarie 2018 – aprilie 2020: 7.095
    • Ianuarie – Aprilie 2020: 645
  • Total sesizări/cereri de documente de pe platforma externă
    • Aprilie 2017 – aprilie 2020: 9 (3/2017, 5/2018, 0/2019 și 1/2020)
    • Ianuarie – Aprilie 2020: 1
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.