Prefectul Liviu Miroșeanu a primit, ieri, vizita lui Gheorghe Sorescu, secretar de stat pentru relațiile cu instituțiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Discuțiile purtate au avut în vedere modul în care se vor implementa măsurile prevăzute de autoritățile centrale pentru perioada stării de alertă și alte „chestiuni punctuale”, potrivit unui comunicat de presă.
La sfârșitul întâlnirii, Gheorghe Sorescu a declarat:
„Am evaluat împreună activitatea de la începutul acestei crize și m-a bucurat să constat că echipa de la Bacău, condusă de domnul prefect Liviu Miroșeanu, a reușit să gestioneze bine avalanșa de probleme apărute în tot acest timp. Eu am fost în contact permanent cu toți prefecții și știu că nu le-a fost deloc ușor. Au avut și încă au o foarte mare responsabilitate pe umerii lor. Am discutat concret și în privința modului cum vom gestiona trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, reînceperea unor activități, astfel încât riscul epidemic să fie în continuare sub control, iar toate eforturile depuse până acum să nu fi fost în zadar. Ar fi mare păcat! Însă, pentru a reuși să trecem cu bine de această perioadă, este nevoie, ca și până acum, de înțelegerea și responsabilitatea concetățenilor noștri”.
La rândul său, prefectul Liviu Miroșeanu a ținut să precizeze:
„Este o onoare pentru noi să-l avem oaspete la Bacău pe domnul ministru Sorescu. Discuțiile pe care le-am purtat au fost unele tehnice, referitoare la perioada stării de alertă iar, în acest scop, am participat împreună la ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. De asemenea, l-am asigurat pe domnul ministru că eu și echipa de la Instituția Prefectului, împreună cu colegii de la celelalte structuri, monitorizăm continuu situația și suntem oricând pregătiți să luăm măsurile necesare dacă situația o va impune”.
Lasă un răspuns