Zona Metropolitană Bacău există în funcție de instituția unde adresezi întrebarea. În timp ce Prefectura susține că „e un proiect eșuat”, Primăria și conducerea Zonei Metropolitane susțin că asociația este complet funcțională.
De ce ar fi important? Pentru că în textul ordonanței de urgență care stabilește măsurile luate în cadrul stării de alertă este prevăzut că deplasările în interiorul localității și al zonelor metropolitane, nu există necesitatea completării unei declarații pe proprie răspundere.
În cazul Bacăului însă, existența Zonei Metropolitane este pusă sub semnul întrebării. Prefectul Liviu Miroșeanu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, susține că Zona Metropolitană există doar pe hârtie. „Zona Metropolitană Bacău este un proiect eșuat. A fost început acum mulți ani dar nu funcționează”, a spus Liviu Miroșeanu. Acesta susține ferm că trebuie completate declarații pe proprie răspundere pentru cei care se deplasează în afara localităților, indiferent dacă acestea aparțin teoretic de Zona Metropolitană.
Directorul adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, Ilie Bîrzu (PNL) declară însă că Zona Metropolitană este constituită juridic. Drept urmare, băcăuanii ar fi liberi să circule fără declarație pe raza localităților incluse pe listă. „Primăriile care sunt membre în asociație fac parte din zona metropolitană. Este funcțională juridic. Și cred că, în special în zona urbană funcțională, cum este denumită zona care cuprinde municipiul și localitățile imediat apropiate, circulația ar trebui să fie liberă. Sunt practic o prelungire a municipiului”, a declarat Ilie Bîrzu.
De aceeași părere cu Bârzu este și primarul Cosmin Necula. „Zona Metropolitană este perfect funcțională. Chiar avem în plan extinderea sa, este esențială în viitorul apropiat pentru accesarea fondurilor europene. Cred că ar trebui ca persoanele care circulă în interirorul zonei să nu fie nevoiți să completeze declarații, așa cum prevede ordonanța”, a spus primarul Necula.
Zona Metropolitană Bacău este o asociație ce cuprinde Municipiul Bacau, Beresti Bistrita, Buhoci, Faraoani, Filipesti, Gioseni, Hemeius, itesti, Izvoru Berheciului, Letea-Veche, Luizi Calugara, Magura, Margineni, Garleni, Odobești, Prajesti, Sarata, Saucesti, Secuieni, Tamasi, Traian și Blagesti.
Cristian Ghingheș a zis
Degeaba există o asociație dacă zona metropolitană, dacă structura administrativă este încă la stadiul de proiect. Scrie chiar pe site-ul asociației: „Zona Metropolitană Bacău este un proiect local pentru crearea unei unități administrative integrate între municipiul Bacău și comunele limitrofe.”
Așadar, proiect. De vreo 15 ani. Asta pentru că cei care au condus municipiul și județul în ultimii 20 de ani nu au fost interesați de o dezvoltare integrată a municipiului Bacău în relație cu zona sa funcțională, cu navetiștii ei, cu activitățile sale interdependente, cu transportul public ce ar trebui să funcționeze unitar și așa mai departe.
Ioan a zis
……care statut
juridic
Adriana a zis
Si Politia cum considera? Este sau nu zona metropolitana???Ca ne trezim amendati fara voie
Ziarul de Bacau a zis
Poliția este în subordinea Prefecturii.
Votantul a zis
Care zona metropolitana? Nu sunt in zona Balcescu, Letea Veche, etc, dar apar comune aflate la 30 km precum Beresti Bistrita, Izvoru Berheciului. Iar despre Galbeni si Blagesti …. zona metropolitana Buhusi.
Gigi a zis
Prefectul trebuia să se intereseze apoi sa vorbească. Datele oficiale existente despre zona metropolitana Bacău :
Anul înfiinţării: 2007
Membrii actuali: Municipiul Bacău, Orașul Buhuși, Comune: Berești-Bistrița, Buhoci, Faraoani, Filipești, Gioseni, Hemeiuș, Itești, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobești, Prăjești, Sărata, Săucești, Secuieni, Tamași, Blăgești, Horgești și Traian
Eu a zis
Si Nicolae Bălcescu, nu?
Radu a zis
Legea vorbeste ceva de zone metropolitane „nefunctionale”? Daca doi oameni care nu sunt divortati sunt considerati casatoriti, chiar daca de facto traiesc separati
H2SO4 a zis
Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national : ,, zona metropolitana cuprinde teritoriul administrativ al orasului centru polarizator si al unitatilor administrativ-teritoriale cuprinse in zona de navetism a acestuia la distanta de pina la 30 km….,,. Lege si cadru legal avem…nu avem interes, dorinta de a face ceva pentru cetatean si nici initiativa de a scoate orasul la lumina. Politicul de pe meleagurile noastre ne ofera doar circ si teatru ieftin. Cu cit legile sunt uitate prin sertare iar noi traim in haos si la mila lor, cu atit le este mai bine si profitabil. Acum ma adresez celor mai vocale voci din ultima perioada, L.Sova si D.Benea : domnilor care este opinea voastra fata de aceasta situatie hilara dar si revoltatoare tinind cont ca in proportie de 90% va apartine ??? Abia astept comentariile celor doi…….in mod sigur vor fi niste ghidusii a la Tache, Ianke si Cadir. Circulati fara grija, legea este in vigoare dar necunosacuta de cei ce ne cirmuiersc……..
ONEST a zis
Este neplacut si chiar rusinos ca acum dupa 13 ani dela infiintare sa fie astfel de controverse cu privire la acest proiect referitor la existenta functionala a zonei metropolitane Bacau.! In presa centrala am vazut astazi 16 mai 2020 ca in Romania sunt 22 de zone metropolitane printre care si zona metropolitana Bacau!,,,,,……!!!
Elena a zis
Zona metropolitana Bacau apare in toate stirile. pe evenimentul zilei.adevarul.hotnews etc. Cei care au vrut sa fie in zona metropolitana s-au inscris voluntar.Comuna Nicolae Balcescu nu a vrut.de aceea nu este.
bacauan a zis
cum a incasat ilie birzu salariu de director in toata aceasta perioada ,daca nu a facut nimic….acum se contrazice cu prefectul dar, din cite stiu fac parte din acelasi partid….cine plateste acesti taietori de frunze la ciini….ce salariu a incasat ilie birzu in aceasta perioada? poate se autosesizeaza cineva ? poate ne raspunde primarul necula ???
UNU a zis
Dl.Ghinghes la fel de priceput ca si dl prefect.
cetatean dezamagit a zis
daca lucrurile stau asa , domnul ilie birzu este intr-o stare evidenta de incompatibilitate. nu poti sa fii si director si consilier local….asa ca d-le prefect luati imediat masuri in consecinta . verificati situatia de conflict de interese a d-lui birzu si aplicati legea…