Consiliul de administrație și Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în urma consultării cu studenții și cadrele didactice și în conformitate cu legislația actuală aflată în vigoare, au elaborat și aprobat un Ghid care completează și modifică, unde este cazul, pe perioada pandemiei COVID-19, regulamentele referitoare la activitatea de finalizare a semestrului II, finalizarea anului universitar 2019-2020 și din anii anteriori.
Ghidul precizează măsurile speciale adoptate, referitoare la aceste aspecte, respectiv:
1.Toate formele de evaluare din sesiunile mai, iunie – septembrie 2020, inclusiv pentru disciplinele din anii anteriori, pentru toate programele de studii din cadrul Universității, se vor desfășura astfel:
- Colocviile și verificările pe parcurs, online, în perioada modificată și aprobată în structura anului universitar. Aceste forme de verificare se vor susține în ziua și pe durata de timp aferentă orelor prevăzute în orar, pentru disciplina respectivă. Perioada aferentă colocviilor, va fi reprogramată, acolo unde este cazul;
- Examenele se vor susține online, conform programărilor făcute inițial, în perioada aprobată în structura anului universitar;
- Examenele de diferență se vor susține în perioada sesiunii la solicitarea studenților interesați;
2. Toate restanțele și reexaminările se vor programa în perioada aprobată în structura anului universitar;
3. La examinările corespunzătoare semestrului al II-lea din anul universitar 2019-2020 se va ține cont atât de materia parcursă până la suspendarea cursurilor, cât și de materia parcursă online. La examinare se recomandă să se pună accent pe materia parcursă până la suspendarea cursurilor. Se recomandă ca examinările să aibă la bază teme de casă sau proiecte, individuale sau de grup, care să ilustreze gândirea creativă a studenților;
4. Pentru perioada pandemiei Covid-19, toate prevederile restrictive din Fișa disciplinei, inclusiv condiționările sunt suspendate;
5. Condiția de promovare în an superior (acumularea de către student a 1/3 din totalul de puncte credit ale anului universitar respectiv, 20 puncte credit) se suspendă în acest an, respectiv promovarea din anul universitar 2019-2020 în anul universitar 2020-2021;
6. Atât cadrele didactice, cât și studenții au întreaga responsabilitate în respectarea eticii și deontologiei universitare;
7. Toate formele de verificare se vor susține numai online, pe platforma Teams. În cazul în care studenții nu pot accesa platforma Teams (din motive obiective) se pot utiliza alte platforme (WhatsApp, Facebook, Google Classroom etc.), precum și alte mijloace de comunicare (e-mail etc.). Se admite susținerea formelor de verificare și prin telefon. Convorbirile cadrelor didactice cu studenții vor fi decontate, pe baza desfășurătorului ce însoțește factura telefonică a lunii respective;
8. Cadrele didactice titulare vor fi asistate de un alt cadru didactic numit de directorul de departament (asistența se va face tot online, iar în cazul telefonului prin comutarea acestuia pe „speaker”).
9. Decanatele facultăților vor completa toată baza de date cu studenții pe grupe și ani de studii cu adresa de e-mail și număr de telefon. Decanatele facultăților vor transmite cadrelor didactice examinatoare componența grupei cu informațiile respective;
10. Cadrele didactice examinatoare sunt obligate să ia legătura cu studenții, prin toate mijloacele (platforma Teams, alte platforme, e-mail, telefon) și să stabilească modul de examinare online. La începerea evaluării, fiecare student se va identifica față de cadrul didactic examinator cu ajutorul cărții de identitate/buletin/carnet student/pașaport.
11. La sfârșitul cataloagelor pentru colocvii/examene, pe formularul tipărit, va fi consemnat:
- Atât cadrele didactice, cât și studenții au întreaga responsabilitate în respectarea eticii și deontologiei universitare;
- Toate formele de evaluare din sesiunile mai – septembrie 2020 se susțin în cunoștință cu prevederile Ghidului privind norme metodologice pentru desfășurarea activității didactice, finalizarea semestrului II și anului universitar 2019-2020 și finalizare studii în anul 2020.
Consiliul de administrație și Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău elaborează și aprobă, în mod continuu, regulamente noi și modificări la cele aflate în vigoare, astfel încât, toate activitățile din cadrul Universității să nu fie afectate de pandemia COVID-19, iar studenții, care sunt partenerii noștri, să fie ținuți la curent cu toate informațiile necesare.
În acest sens, studenții, cadrele didactice, colaboratorii și toate persoanele interesate sunt rugate să acceseze informațiile de pe site-ul universității (www.ub.ro), platforma Teams, site-ul Ligii studențești și pagina de Facebook a Universității.
alina a zis
li se deconteaza telefonul…dar si asa nu mai consuma cu transportul