Autoritățile locale au marcat, miercuri, finalizarea lucrărilor de amenajare a etajelor 4 și 5 ale Spitalului Municipal Bacău. Scopul inițial era tratarea pacienților COVID, însă primii bolnavi care ar putea fi cazați aici ar putea fi cei din secția Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bacău. Clădirea în care funcționează acum secția (spitalul vechi) urmează să intre în modernizare și trebuie eliberată. De asemenea, viitorul juridic al Spitalului Municipal rămâne incert, demersul de integrare a unității în SJU fiind blocat la Ministerul Justiției încă din timpul guvernării PSD. În sarcina noului Executiv cade descâlcirea problemei care face ca Spitalul Municipal să fie în proprietatea Ministerului Sănătății, dar să fie finanțat de Primăria Bacău.
Presa din Bacău a fost invitată să vadă rezultatul celor 40 de zile de lucrări de amenajare a celor două etaje ale Spitalului Municipal, cărora li se adaugă o parte a primului nivel.
Necula: „Nu este doar un spital de tratare a pacienților COVID!”
Au participat primarul Cosmin Necula, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, Adrian Popa, managerul SJU, Nicolae Zaharia, directorul SSPM, reprezentanți ai subcontractorilor șamd.
Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a precizat că amenajarea celor două etaje este rezultatul asocierii Primăriei cu Consiliul Județean, fiind un exemplu în care autoritățile locale, dincolo de culorile politice, își dau mâna pentru comunitate. „Nu este doar un spital de tratare a pacienților COVID, ci finalizarea unei inițiative din anii 2000”, a declarat primarul.
Spitalul poate prelua în condiții optime cazuri grave și critice de COVID 19 dar, bineînțeles, este funcțional și poate fi oricând utilizat pentru orice alte tipuri de afecțiuni.
Spitalul este complet echipat cu aparatură medicală (22 de unități ATI, aparate de ventilatie, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, injectomate etc.) dar și cu circuite de gaze medicale.
Pe lângă cele două circuite de gaze inițial proiectate, oxigen și vacuum, spitalul a fost dotat și cu o sursă independentă de aer comprimat, vitală pentru funcționarea spitalului, cu o varietate de utilizări, printre care și ventilarea pacienților critici.
Etajele 4 și 5 sunt pregătite cu 153 de paturi, dispuse în saloane cu două și un singur pat, iar fiecare salon are baie proprie.
Necula le-a mulțumit celor care au contribuit la finalizarea amenajării, companiei bacăuane Brecht AG SRL, care a asigurat gratuit managementul proiectului, Societății de Servicii Publice Municipale Bacău, antreprenorul general al lucrării, subcontractorilor, colaboratorilor din Primărie etc.
Benea: „Nu putem vorbi încă de un spital complet finalizat și pus în funcțiune”
„Nu este un moment festiv, dar e important de marcat, pentru că nu putem vorbi încă de un spital complet finalizat și pus în funcțiune – mai e mult până departe. Dar investiția cofinanțată pe jumătate (50%) de CJ Bacău va putea fi utilizată și după trecerea valului Covid19, în viitorul spital”, a declarat eurodeputatul Dragoș Benea:
La 16 mai 2007, din postura de președinte al Consiliului Județean Bacău, am inițiat și promovat un proiect de hotărâre prin care am transferat către Consiliul Local Bacău aprox. 5.000 mp, din curtea Spitalului Județean de Urgență, teren pe care s-a ridicat Spitalul Municipal. Practic, fără terenul pus la dispoziție de CJ Bacău, în urmă cu 13 ani, azi nu am mai fi putut vorbi despre Spitalul Municipal Bacău.
Timp de aproximativ 10 ani, am avut parte de o competiție inutilă între Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Municipal, plecată de la ambiția nemăsurată a fostului primar al Bacăului care a dorit, cu orice preț, să aibă „spitalul lui”. Logica strâmbă a fostei administrații PNL ne-a adus în situația de a avea în Bacău două spitale care se concurau: secții și specializări identice, lipsa unei viziuni cu privire la asigurarea personalului medical și a funcționării coerente a spitalului etc.
Mai apoi, șantierul s-a împotmolit din cauza problemelor întâmpinate de constructorii de la Brașov care au și dat faliment, lăsând de izbeliște lucrarea.
Începând cu 2018, a trebuit să corijăm logica greșită care a guvernat acest proiect și, cu ajutorul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, a fost elaborat un plan de complementarizare a celor două spitale.
Problemele nu s-au terminat aici, din păcate! Puțină lume știe că Spitalul Municipal nu e al municipiului Bacău, deși numele ne duce cu gândul la asta – în acte, aparține Ministerului Sănătății. Doar investiția este a orașului, băcăuanii suportând cu stoicism creditele imense contractate de fosta administrație pentru această lucrare. Spitalul este, de fapt, al ministerului.
Brașoveanu: „Investițiile din domeniul sănătății reprezintă și vor reprezenta o prioritate”
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, a vorbit despre implicarea instituției în amenajarea celor două etaje:
Din momentul declarării pandemiei de coronavirus, la nivelul Organizației PSD Bacău am căutat soluții pentru amenajarea în regim urgență a unui spațiu dedicat pentru cazurile de Covid-19. Astfel, europarlamentarul Dragos Benea, a venit cu ideea amenajării a două etaje în Spitalul Municipal Bacău, ca spații special destinate pentru cazurile de infectare cu noul coronavirus.
În cadrul primei reuniuni a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am supus atenției proiectului de amenajare a etajelor 4 și 5 din SMB, proiect care a fost aprobat în unanimitate.
Astfel, la 1 aprilie, s-a aprobat asocierea dintre Consiliul Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău și Direcția de Sănătate Publică în vederea realizării în comun a lucrărilor de investiție menționate. Contribuția CJ Bacău a reprezentat 50% din valoarea totală a investiției, aproximativ 5 milioane de lei.
Sănătatea reprezintă unul din principalii piloni în dezvoltarea unei societăți, fiind unul din drepturile apărate de constituție. Doresc, pe această cale, să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect. Vă asigur că investițiile din domeniul sănătății reprezintă și vor reprezenta o prioritate pentru mine.
Activitatea medicală în cele două etaje ale Spitalului Municipal Bacău va putea începe după obținerea avizelor de la ISU Bacău și DSP.
Lasă un răspuns