Mai multe percheziţii la imobile folosite de un bărbat şi două femei de pe raza judeţelor Galaţi, Bacău, Vrancea şi Braşov au fost efectuate de poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT. Dosarul vizează traficul de droguri, conform unui comunicat DIICOT.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate documente şi medii de stocare, precum şi fragmente de substanţă vegetală mărunţită, conţinând cannabinoid sintetic.
În perioada octombrie 2018 – iunie 2020, cele trei persoane ar fi procurat, deţinut, depozitat şi vândut aproximativ un kilogram de substanţă vegetală mărunţită, conţinând cannabinoid sintetic, arată DIICOT.
Acestea au folosit minori pentru realizarea tranzacţiilor şi încasarea sumelor de bani de la consumatori.
Bărbatul şi una dintre femei au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de cealaltă femeie a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău „Alexandru ce Bun”.
Andreea a zis
Acesti oameni nu au scrupule, trebuie pedepse mai dure pentru astfel de oameni fara scrupule.
ion a zis
am. învățat un cuvânt nou?
Melania a zis
Oameni care urmaresc doar interesele financiare.