Consiliul de administrație și Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au elaborat și aprobat un Ghid privind finalizarea studiilor în anul universitar 2019-2020 și din anii anteriori, care prevede următoarele măsuri:
- Înscrierea pentru examenul de finalizare a studiilor (studii universitare de licență, master universitar, studii de conversie profesională etc.) s-a făcut online;
- Proiectul de finalizare a studiilor, în situația în care partea practică nu a putut fi realizată, poate cuprinde doar partea teoretică. Acesta este transmis prin e-mail la conducătorul științific. Conducătorul științific va salva proiectul, îl va verifica prin programul Plagiarism-Detector și îl va evalua. Proiectul, împreună cu evaluarea și cu rezultatul verificării anti-plagiat va fi transmis secretarului comisiei de finalizare a studiilor, tot în format electronic, utilizând extensia .pdf, care-l va pune online pe platformă la dispoziția comisiei, conform planificării.
- Susținerea proiectului de finalizare a studiilor se face numai online pe platforma Teams; Fiecare departament a organizat o sală pentru finalizarea studiilor, destinată candidaților care nu dețin tehnica necesară transmiterii online a informațiilor sau a conexiunii necesare la rețeaua internet. Sala a fost dotată cu un calculator cu conexiune la internet, cameră video, microfon și difuzor. Direcția General Administrativă va asigura materialele necesare protecției studentului (mască, mănuși și dezinfectant). Acesta va intra singur în sală urmând un traseu prestabilit. După susținerea examenului și părăsirea sălii de către candidat, se va asigura dezinfectarea calculatorului și a obiectelor de mobilier care ar putea fi contaminate de candidat.
- Probele examenelor de finalizare a studiilor se susțin oral, online, la o singură audiere a candidatului. Secretarii comisiilor de finalizare a studiilor vor lua legătura cu studenții aferenți comisiei respective, prezentându-le programarea făcută de Secretariatul facultății. Programarea examenelor de finalizare a studiilor se va afișa și pe site-ul facultății;
- Secretarul comisiei este responsabil de înregistrarea examenului de finalizare a studiilor și arhivarea înregistrării. Descărcarea înregistrărilor de pe platforma Teams și inscripționarea acestora pe DVD-uri se va face de către o persoană din cadrul Serviciului Informatizare și Comunicații Digitale, numită prin decizia Rectorului. După inscripționarea DVD-ului, acesta va fi predat pentru verificare și arhivare, de către persoana din cadrul serviciului Serviciului Informatizare și Comunicații Digitale, numită prin decizia Rectorului, secretarului comisiei de finalizare a studiilor. Arhiva (înregistrarea examenului de finalizare a studiilor și proiectul salvat cu extensia .pdf) va fi transmisă de către secretarul comisiei la decanatul facultății, pentru păstrare, conform Ordinului M.E.C. nr. 4206/06.05.2020.
- În planificarea examenelor de finalizare a studiilor se va asigura un timp suficient și pentru acoperirea unor situații neprevăzute (blocarea mijloacelor de comunicare). Repartizarea studenților se face în ordine alfabetică, pe zile și ore, de către secretariatul facultăților, și va fi comunicată în timp util candidaților înscriși la examenul de finalizare, precum și membrilor comisiei de finalizare studii. Studenții/candidații la examenul de licență care nu pot accesa platforma Teams de pe echipamentele personale, vor anunța secretarul comisiei de finalizare a studiilor, pentru a fi programați pentru susținere, tot pe platforma Teams, din sala special amenajată de fiecare departament/facultate. Dacă, în perioada programată pentru desfășurarea examenului de finalizare studii, apar disfuncționalități în susținerea examenului de finalizare a studiilor pe platforma Teams, se va organiza o sesiune specială de finalizare a studiilor, cu studenții care nu au putut susține examenul de finalizare a studiilor prin mijloace electronice.
În acest sens, studenții, cadrele didactice și toate persoanele interesate sunt rugate să acceseze informațiile de pe site-ul universității (www.ub.ro), paginile web ale facultăților, platforma Teams, site-ul Ligii studențești și pagina de Facebook a Universității. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns