Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti a reusit sa mai cistige inca o medalie de aur si doua de argint la Campionatele nationale de haltere pentru juniori I si tineret, care au fost organizate si gazduite de clubul onestean si care s-au incheiat la sfirsitul saptaminii trecute. Cele trei medalii au fost cistigate de Silviu Berbec, la tineret, categoria 56 kg, care a intrat in concurs in ultima zi a competitiei si care a obtinut aurul la stilul aruncat, impreuna cu titlul de campion national al Romaniei, si argintul la smuls si la total, impreuna cu titlurile de vicecampion national. La aceste performante se adauga si cele trei medalii obtinute, in prima zi de concurs, de Vladut Purice, la juniori I, categoria 69 kg, care a cistigat aurul la stilul aruncat, argintul la total si bronzul la smuls. In total, CS Municipal Onesti a cistigat 6 medalii, dintre care doua de aur, trei de argint si una de bronz. „Rezultatele sint bune si au fost pe masura asteptarilor noastre – a apreciat Ingrid Istrate, directorul CS Municipal Onesti. Performantele de la juniori I si tineret au fost dublate de rezultatele de la juniori II si seniori, care au fost si mai bune”. In intrecerea de la Onesti, care s-a desfasurat pe parcursul saptaminii trecute, au intrat in concurs cei mai buni 150 de halterofili din Romania, de la 35 de cluburi din tara. „Sportivii, antrenorii si reprezentantii Federatiei Romane de Haltere au fost multumiti de modul in care noi am organizat aceasta competitie – ne-a mai spus directorul Ingrid Istrate. Ne-am ocupat chiar si de timpul liber al participantilor, pentru care am organizat excursii in zona si la Slanic Moldova”.
Lasă un răspuns