PICĂTURA DE VENIN Apa trece, pietrele rămân!

Cîte rele, să se spele! Cele bune, să se-adune! Băcăuanii n-au uitat proverbul, și nici nu renunță la obiceiuri. Că de, năravul din fire n-are lecuire! Profită din plin de timpul frumos și de căldura soarelui spre a-și rezolva în stil tradițional niscai treburi casnice. Malurile Bistriței sînt numai bune pentru a-și spăla preșurile, covoarele și alte alea. De ce să-și facă deranjul pe-acasă și, pe deasupra, să mai consume apa personală! Care costă, nu-i așa? În plus, mai cîștigă și o partidă de bronzat. Tot pe gratis! Ce contează că mizeria și detergenții poluează apa care, în aceeași zi ori mai apoi, curge tot la robinetele noastre? Natura ne aparține și facem ce vrem cu (în) ea. Cu toate că autoritățile locale și cele de mediu au o cu totul altă părere despre atare îndeletniciri. Pentru a tempera elanul în materie, au stabilit chiar interdicții și sancțiuni. Dar, vorba nu mai știu cărui joc din copilărie: cine le vede, nu le crede! Unii, mai bogați în idei, adică șmecherii, s-au gîndit că pot face din asta un bisnis profitabil: taxa de spălat la malul apei. Neinvestind nici un sfanț, nici nu riști să pierzi ceva. Doar să cîștigi. Cele mai profitabile zile pot fi cele de week-end, cînd tot omul are timp berechet să se dedice acestor activități și plăceri casnice. Parcă contează că imaginile cu pricina nu dau bine la ochi, dar nici la poluare? Doar apa trece și pietrele râmîn la locul lor. Și-atunci, care-i pricina? Așa e de cînd lumea și pămîntul! De-aia vă spun: spălați, oameni buni și nu vă uitați ce curge în urma voastră! Fiecare e liber să facă ce vrea, păi nu-i așa? (Florin DUNĂREANU)