Naţionala de fotbal a României a fost surclasată cu scorul de 5-0 (1-0) de formaţia Serbiei, sâmbătă seara, la Belgrad, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010.
Serbia a controlat total meciul şi s-a impus prin golurile marcate de Nikola Zigic (37), Marko Pantelic (50), Zdravko Kuzmanovic (78), Milan Jovanovic (87, 90A3). Echipa lui Radomir Antic şi-a asigurat calificarea la turneul final din Africa de Sud prin acest succes.
Serbia a început meciul în forţă şi a ratat prima ocazie în minutul 2, când şutul lui Stankovic a trecut puţin pe lângă poarta lui Coman. Forcingul de debut a continuat şi Rădoi respins de două ori asalturile sârbilor din careul nostru (5). O mare şansă a avut Pantelic (6), scăpat spre poartă, dar atacantul lui Ajax a călcat pe minge.
Prima acţiune ofensivă a tricolorilor a venit în minutul 8, când Mutu a reluat cu capul peste poartă, la centrarea lui Varga. Mutu a reuşit să-i spargă nasul lui Vidic (14), cu cotul, la un duel aerian, dar a scăpat nepedepsit.
Ivanovic a reluat şi el peste poarta lui Coman (13), Stankovic (17) a tras de la 16 m, dar a prins Coman, o altă ocazie mare a gazdelor consumându-se în minutul 19, când şutul-centrare al lui Krasic nu a putut fi deviat de Pantelic.
Au urmat apoi momente bune ale echipei antrenate de Răzvan Lucescu, dar Varga (22) a tras mult peste poartă din poziţie bună. Mutu (24) a trimis din lovitură liberă de la 24 metri, însă mingea a trecut milimetric pe lângă vinclu.
Vidic (31) a trimis peste poartă cu capul din 6 metri, pentru ca apoi Serbia să deschidă scorul prin pivotul Zigic (37), jucătorul Valenciei reluând cu capul la colţul lung, după un corner executat de Krasic (37). Un minut mai târziu, tot Krasic a tras, iar Coman a prins. Portarul nostru a fost la post şi în minutul 42, la şutul din lovitură liberă de la 25 de metri.
Adrian Cristea (44) a reluat peste poartă din numai 6 metri, la centrarea lui Ghioane, Zigic l-a testat din nou pe Coman cu o lovitură de cap (45), iar Mutu a irosit o nouă lovitură liberă, din poziţie foarte bună (45A2), mingea ducându-se mult peste poartă.
Serbia este vioara întâi şi la reluare, iar peste numai cinci minute reuşeşte să îşi majoreze avantajul, prin Pantelic, cu un şut la colţul lung, după ce atacantul a fost deschis de Krasic, care l-a deposedat pe Apostol: 2-0 (50).
România a replicat prin Raţ (52), care a trimis un şut surprinzător de la distanţă, puţin pe lângă poartă.
Serbia a reluat asaltul şi Pantelic a tras pe lângă poartă la o acţiune a lui Jovanovic (59). Nemarcat, Bucur (65) a trimis pe lângă poartă cu capul din 6 metri, la centrarea lui Raţ. Apoi, Krasic a ratat incredibil din câţiva metri, la centrarea lui Jovanovic (68). Mutu are o incursiune foarte frumoasă, dar şutul său este respins de Stojkovic (71).
Kuzmanovic a marcat al treilea gol al sârbilor (78), completând un triunghi Zigic – Pantelic: 3-0.
Tricolorii au încheiat în genunchi, după eliminarea lui Chivu, şi două noi goluri, marcate de Jovanovic (87, 90A3), cu şuturi de la marginea careului. Varga a ratat şansa golului în min. 90A4, dar mingea trimisă de el a ocolită poarta.
România a jucat slab şi a cedat la un scor categoric, unul dintre cele mai usturătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Aceasta a fost şi prima înfrângere a selecţionerului Răzvan Lucescu, în al cincilea său meci pe banca tehnică a naţionalei.
În meciul tur, Serbia a câştigat pe 28 martie anul acesta, la Constanţa, cu scorul de 3-2.
România va încheia campania din preliminariile CM 2010 miercuri, la Piatra Neamţ, cu Insulele Feroe.
Partida de la Belgrad a fost precedată de un moment de reculegere în memoria suporterului francez Brice Taton, decedat luna trecută la Belgrad în urma unor încăierări, înaintea meciului dintre Partizan Belgrad şi Toulouse, din Europa League.
Lasă un răspuns