~2 min lectură 5 comentarii

Județul Bacău, locul 1 în Moldova la absorbția de fonduri europene, în intervalul 2014 – 2020

Redacția Ziarul de Bacău

Cornel Ban și Aurelian Giugăl, doi cercetători în economie, respectiv în științe politice, au trecut în revistă, județ cu județ, realizările administrațiilor locale într-un domeniu vital pentru devoltarea României: captarea fondurilor europene. Analiza, publicată de ziarul Libertatea, urmărește ce bani europeni au reușit să atragă administrațiile locale/județene din țară, ordinul de mărime fiind exprimat în lei/capita (cap de locuitor) pentru perioada de referință. 

Datele accesate de cercetători provin de la Ministerul Fondurilor Europene, respectiv de la Institutul Național de Statistică. Materialul atestă că județul Bacău este primul în Moldova, cu aproape 1000 euro/locuitor fonduri europene concret absorbite. 

Europarlamentarul PSD Dragoș Benea a subliniat importanța unor proiecte precum modernizarea aeroportului, a Spitalului Județean sau a infrastructurii rutiere, realizate din fonduri europene în timpul administrației social-democrate, care au dus Bacăul pe primul loc în acest top.

Mă bucur să văd că o analiză independentă certifică acest fapt. Când afirmăm că am dovedit că se poate, știm ce spunem! Unii doar vorbesc, fără să fi realizat vreodată ceva pentru Bacău (deși au 4 mandate de deputat la activ); alții își umplu panourile electorale cu zeci de milioane euro care nu se văd nicăieri. Noi, în echipă pentru Bacău, am adus județul pe locul 1 în Moldova la absorbția de fonduri europene, iar banii se văd în investiții de anvergură. Iată câteva: 

 – modernizare aeroport (pistă plus terminal), 55 milioane euro;

 – modernizare Spital Județean de Urgență Bacău (Ambulatoriu, Dotări echipamente medicale, Heliport – în plină construcție);

 – infrastructură rutieră (un ex: drumul de 95 km Podu Turcului – Dămienești, aflat în construcție și finanțat prin POR cu peste 40 mil. euro)

Adaug aici, cu voia dvs, proiecte create de guvernarea PSD (2017 – 2019), care – mulțumită muncii serioase pe care am depus-o la acel moment – sunt finanțate tot din bani europeni: centura Bacăului (200 mil. euro valoare totală, din care 145 mil. fonduri UE); Autostrada A13 Bacău – Brașov – pusă pe hartă de guvernarea noastră și aflată în proiectare. 

Dragoș Benea, europarlamentar PSD
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    BoogieMan
    14 septembrie 2020, 07:55
    0

    Dar Vrancea si Galati nu sunt tot in Moldova? Sau nu e acelasi lucru sa spui ca esti pe 3 in Moldova si 1 pe regiunea Nord-Est?

  2. S
    Ski
    14 septembrie 2020, 08:21
    0

    Dovada ca pentru Vrancea si Galati e mai bine alaturi de Dobrogea decat alaturi de Moldova.

  3. a
    adi
    14 septembrie 2020, 10:07
    0

    lasa ca vine usrpluspnl si ne ingroapa in fonduri ue. la propriu ne ingropa :))) au mai facut-o cand li se spunea pdl…aceleasi fete aceleasi obiceiuri .

  4. A
    Andrei M.
    14 septembrie 2020, 10:27
    0

    Hai sa mentionam si de banii de la Insula de Agrement dati inapoi din cauza primarului psd Necula.

  5. N
    Nono
    14 septembrie 2020, 13:25
    0

    Pai ore sunt gata proiectele astea? Eu am auzit ca Bacaul este de vreo 6 ani pe primul loc la exportul de carne de cangur, bine, nu avem canguri inca, dar o sa avem…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.