Familia și responsabilitățile educative față de copii (1)

De la profesorul Eduard Ștraub, dascăl cu vechi state în învățămîntul băcăuan, primim o scrisoare ce abordează o problematică de mare actualitate: responsabilitățile familiei vizavi de educația copiilor. Iată ce ne scrie corespondentul nostru:

Stimată redacție,

Citesc cu înfrigurare și multă mîhnire, aproape zilnic, în presa centrală și locală, relatări despre fel de fel de fapte antisociale săvîrșite de copii și tineri lipsiți de educația civică necesară, dar și debusolați de ceea ce se întîmplă în jurul lor. Atitudinile pe care le afișează își au explicația în carențele educative manifestate în cadrul multor familii. Se cunoaște că ea, familia, este ori trebuie să fie cea dintîi călăuză a copilului pe cărările vieții și ale cunoașterii, ale cărei învățături și povețe nu trebuie să se uite niciodată. Principiile și reperele pozitive deprinse de la părinți și bunici, încă de la vîrsta fragedă, devin, peste ani, valori absolute. Iată de ce am ținut să vă trimet acest material care, cred, va constitui un reper educativ, dar și un moment de meditație pentru orice familie în procesul de creștere și educare a copiilor. În accepția mea, acesta are menirea de a reliefa necesitatea creșterii responsabilităților familiei în cadrul fiecărei comunități și a întregii societăți, în ansamblul ei:

Actualitatea celor „șapte ani de-acasă”

Pentru a înflori în toată bogăția sa de culori și parfum, pomul trebuie îngrijit cu toată dragostea de cei bine cunoscători, încă de la plantare. Școlarul este pomul tînăr ce se pregătește să înflorească prima oară pentru ca, apoi, să rodească tot mai mult.

Activitatea la catedră mi-a întărit convingerea că între nivelul dezvoltării mintale a copilului și condițiile de viață ale familiei, nivelul profesional și cultural al părinților există o strînsă legătură. Mediul familial oferă condiții de exercitare asupra copilului a unor puternice și durabile influiențe educative.

Procesul educativ urmărește realizarea unor trăsături pozitive și atitudinea generală a copiilor, disciplina, ritmul, constanța și consecvența, premise de reușită în formarea caracterului copilului. Educația în familie urmărește să obișnuiască copiulul să se subordoneze unor anumite reguli de comportament.

Primele noțiuni educative pe care copilul le primește sînt cele din familie. Aceasta este prima călăuză în care se formează și se conturează caracterele: în familie se dezvoltă spiritul de afirmare a copilului și a tînărului, dorința de a participa la viața socială, culturală. În familie se formează primele deprinderi de viață sănătoasă a copilului, o conduită igienică individuală și colectivă, precum și cele de altruism, componente majore ale moralei, constituind bagajul educativ al „celor 7 ani de-acasă”.

Odată cu regulile de comportare în familie și societate, copilul învață să prețuiască munca, sursă a bunăstării, ordinii și disciplinei, iar ca un corolar al acestor acumulări, și convingerea că munca este o datorie față de sine, față de familie și școală, cît și față de comunitatea în care trăiește.

În exercitarea influențelor educative asupra copiilor nu trebuie trecută cu vederea contribuția bunicilor, care este benefică în mediul educativ al oricărei familii.

Creșterea și educarea copiilor rămîne o artă care, prin eforturi educative conjugate din partea familiei, a școlii și a societății conduce la rezultatele pe care le așteptăm. În viața oricărei familii, o preocupare majoră și necesară este aceea de a supraveghea și a organiza, în mod responsabil, timpul liber al copilului, cunoscînd că cea mai mare parte a vieții fiecăruia este petrecută în atmosfera, ce trebuie să fie caldă și propice, a familiei.

Referindu-se la timpul liber al copilului, sociologul francez Joffre Dumazedier definește timpul liber ca fiind „timpul în care se desfășoară un ansamblu de ocupații alese de individ din propria voință, fie pentru a se relaxa sau delecta, fie pentru a-și completa informațiile științifice, culturale sau pentru a participa voluntar la viața socială”.

În general, timpul liber se prezintă ca un mijloc de îmbogățire a orizontului cultural-științific, de satisfacere a unor interese, de dezvoltare a unor aptitudini și talente de care dispunem. În activitățile programate în timpul liber, un loc important îl ocupă lectura unor cărți accesibile vîrstei și clasei, cu bogate valențe educative, practicarea unor discipline sportive, între care șah, tenis, patinaj, ski, handbal, atletism etc., excursii, vizite la muzee și locuri memoriale, drumeții, expediții, care vor fi evaluate în procesul de predare-învățare-evaluare, punîndu-se accentul pe latura educativă. Organizarea și desfășurarea acestor activități trebuie să fie raționale, fără să perturbe ori să stînjenească ocuparea timpului elevului pentru învățătură. Este un adevăr îmbucurător că în preocupările de timp liber al copiilor un loc deosebit îl ocupă vizionările de filme, de spectacole, expoziții tematice diverse. Tot mai mulți părinți, pentru a încuraja promovarea unor talente și înclinații școlare spre unele discipline, îi îndrumă cu grijă și le asigură condiții prielnice pentru a frecventa în timpul liber cercuri pe diferite teme – artistice, literare, științifico-tehnice, sportive. Îndrumîndu-i să ia parte la aceste activități, cu o evidentă latură aplicativ-practică și educativă, ele constituie mijloace de pregătire a copiilor pentru viitoarele profesii. Aceste forme de activitate, bine organizate, îi ajută pe copii să-și dezvolte aptitudinile și talentele, să-și formeze deprinderi de muncă fizică și intelectuală de la vîrste fragede, care-i vor ajuta, mai tîrziu, să se integreze profesional într-o meserie sau alta, oferind în același timp clipe și stări de satisfacție, destindere și recreere.

În timpul liber al copiilor, părinții pot și trebuie să-i antreneze pe aceștia în activități gospodărești, după puterea și priceperea fiecăruia. Aceste forme de activitate în familie permit stabilirea unor responsabilități (ca de exemplu îngrijirea florilor, curățenia camerei de lucru, efectuarea unor mici cumpărături, întreținerea spațiilor verzi, a grădinii de flori, a unor pomi), cu controlul realizării lor. Astfel, copiii vor învăța de mici cum efortul cerut de actul muncii le dezvoltă responsabilitatea, spiritul de ordine pentru lucrul bine făcut și la timp.

O atenție importantă trebuie să o acorde părinții atunci cînd copiii lor se manifestă corect sau incorect în grupurile spontane. În astfel de împrejurări, părinții trebuie să fie modele de relații și acțiune umană (prietenie, solidaritate, sociabilitate printr-o comunicare continuă și civilizată), cît și calm în dialogul cu ceilalți prieteni și cunoscuți, răbdare și modestie. Este regretabil că în unele familii copiii nu văd în părinții lor adevărate modele de comportament. Astfel, în cadrul unor jocuri dintre copii apar unii care manifestă brutalitate față de colegii de joacă, sînt neprietenoși, egoiști, folosesc un limbaj vulgar, trăsături care nu pot aduce beneficii unei educații sănătoase și care conduce la inadaptarea acestora la grupul din care fac parte. Față de aceste jocuri nocive ale copiilor, părinții au datoria de a manifesta intransigență, punînd frînă apariției unor consecințe negative pe planul educației lor morale și civice.

Organizînd corect timpul liber al copiilor, se vor asigura premise favorabile menținerii și întăririi stării de sănătate fizică, psihică și morală a copiilor, prin respectarea unui echilibru între învățătură-timp liber și trebuințele de somn și hrană. (va urma)

Prof. Eduard Ștraub, Bacău