BOX: Relu Auraș, coordonatorul lotului național de box, seniori, a anunțat ieri componența colectivului tehnic al lotului federației de specialitate. Dacă, în ce-i privește pe Emil Popa și pe Gheorghe Simion, era de așteptat ca Auraș să-i numească pe cei doi pe postul de secund, prin prisma experienței, ceilalți, Crinu Olteanu și Marcel Tudoriu, au apărut ca o surpriză. Ambii sînt însă foști campioni naționali și medaliați în competiții internaționale. Împreună cu cei patru subordonați ai săi, Auraș se va ocupa de pregătirea lotului național în baza sportivă de la Clubul Sportiv Municipal Onești. (M. AMBROZIE)
Crinu Olteanu și Marcel Tudoriu, secunzii lui Auraș
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.