Pandemia COVID-19 și bâlbâiala guvernanților în impunerea și ridicarea restricțiilor le-au tăiat băcăuanilor curajul de a se avânta în afaceri.
Datele publicate de Registrul Comerțului pentru primele opt luni din 2020 arată o scădere a numărului de înmatriculări de noi firme în județul Bacău, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Concret, dacă până la 30 august 2019, se înființaseră 2.250 firme cu sediul în Bacău, până la 30 august 2020 s-au înmatriculat 1.631 de noi societăți. Dinamica arată o scădere cu 35,28 la sută.
Ponderea cea mai mare ca formă de organizare o au SRL-urile, urmate de PFA-uri, II-uri și IF-uri. Anul trecut, topul era puțin inversat, mai multe fiind, după SRL-uri, întreprinderile individuale și apoi PFA-urile.
Comerțul și construcțiile sunt domeniile preferate de cei care și-au înființat o firmă. Numărul de radieri din primele opt luni este în scădere în județul Bacău, cu 67 la sută față de 2019. Până acum s-au radiat 901 societăți, prin comparație cu peste 2.700 anul trecut. Și dizolvările au fost în scădere, cu 24 la sută. 469 de firme au fost dizolvate până la 30 august.
John a zis
Exceptie cei care au prins un loc caldut la stat majoritatea bacauanilor au taiat-o afara, aici e clar ce perspective au. Au ramas micii afaceristi: samsasi, bisnitari, aia care vand tigari in piata, seminte…urmeaza inca 4 ani de prosperitate cu noua/vechea coducere la judet.
DORINA a zis
Bacauanii nu mai fac afaceri din cauza ca taxele si impozitele sunt foarte mari.Si plus de asta ca se mai baga si ANAFUL cu tot felul de amenzi.