~2 min lectură 9 comentarii

Demisie șoc la Spitalul Județean Bacău. Directoarea medicală, acuzată că s-a folosit de PSD „ca levier”

Redacția Ziarul de Bacău

Dr. Raluca Ioana Dinu a demisionat din funcția de directoare medicală a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău.

Foto: Dr. Ioana Dinu (directoare medicală SJU), Valentin Ivancea (președintele ales al Consiliului Județean), Dragoș Benea (președinte PSD Bacău) și Adrian Popa (manager SJU)

Potrivit unor surse neoficiale, dr. Dinu – care nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere – nu și-a motivat demisia, însă comportamentul ei este criticat de conducerea PSD, partid din partea căruia a candidat la alegerile locale.

„Îmi doresc ca nimeni de la PSD să nu mai folosească partidul ca levier în relațiile cu tot ceea ce înseamnă sistemul medical și cu pacienții din județul Bacău”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, Dragoș Benea, președintele PSD Bacău.

În acest moment, Ioana Raluca Dinu se află în perioada de preaviz. În locul ei, Consiliul Județean va face o numire interimară, după consultarea managerului Adrian Popa.

Președintele ales Valentin Ivancea și managerul Adrian Popa

„Cred că viitorul director medical al spitalului trebuie să fie o persoană cu experiență în lupta împotriva Covid19 și care a participat – din prima linie – la combaterea pandemiei și tratarea concetățenilor loviți de acest virus nemilos. De asemenea, îmi doresc ca viitorul director medical să vină cu o viziune managerială orientată către oameni, în care pacienții sunt pe primul loc, în centrul actului de management medical – de altfel, spitalele există pentru a trata, vindeca și salva semenii noștri, nu pentru a exercita funcții de conducere politică”, a declarat Valentin Ivancea, președintele ales al Consiliului Județean Bacău.

După preluarea mandatului, Ivancea își propune „o gestionare mai eficientă a crizei epidemiologice și o partajare echitabilă, între spitalele din județ, a responsabilităților sanitare în combaterea pandemiei”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Damocles
    18 octombrie 2020, 09:51
    0

    Pagubă-n ciuperci, pune bosulică pe altul la fel care răspunde la comenzi.

    1. r
      raducu
      18 octombrie 2020, 12:16 răspuns pentru @Damocles
      0

      Tocmai, de aia si-a dat demisia si ministrul frantzuzit costache si Ioana Dinu. Mizerie multa si n-au vrut sa mai asculte la comenzi.

      1. S
        Stan
        18 octombrie 2020, 15:19 răspuns pentru @raducu
        0

        Ca sa vezi. Acum a gasit ea mizeria. Pana acum a inghitit in liniste si deodata s-au trezit hormonii in ea. Ii placea sa se dea in spectacol impreuna cu cealalta amazoana in CL si in ultimul timp chiar sa ridice glasul la primar. Care devenise un biet Cosmin pe care il punea la colt pe coji de nuci.
        Teatru ieftin. Cred ca se cam stie cu ceva schelete prin fichet si se da la fund.
        Cum spunea cineva, paguba in ciuperci.

      2. :
        :)
        18 octombrie 2020, 19:59 răspuns pentru @raducu
        0

        Cum le stii tu pe toate, ti-a zis tie duamna??

  2. J
    John
    18 octombrie 2020, 19:38
    0

    Legenda spune ca de la macelarie cainele nu pleaca de buna voie, e mai mult de atat. Acuma duamna a avut perioada ei de glorie, era de asteptat si momentul asta, in general posturile ocupate pe criterii politice si nu pe performante si calitati au aceasta soarta. Sanatatea nu ar trebui sa aiba culoare politica, gaseste Benea repede inlocuitor, sunt destui doritori pe listele partidului…Doamne ajuta a nu avem nevoie de actualul sistem sanitar chiar daca pompam bani lunar bani in el. Sanatate!!

  3. T
    Tatiana
    19 octombrie 2020, 07:50
    0

    Benea ar trebui să nu mai comenteze și să îl lase pe Ivancea să facă schimbărire care trebuie , alegătorii l au votat pe Ivancea nu pe Benea , au avut încredere în el și speranță că o să facă ordine în instituțiile subordonate consiliului.

    1. A
      Alex
      19 octombrie 2020, 08:23 răspuns pentru @Tatiana
      0

      Alegatorii care cred ca l-au votat pe Ivancea s-au inselat amarnic, au votat tot pe Benea, Benea e la butoate, tot el o sa faca cartile in judet cel putin inca 4 ani….uite de asta e mai important votul decat o iesire la gratar.

  4. A
    Aprodu Mircea
    19 octombrie 2020, 09:30
    0

    Soc e atunci cand o echipa de elita care este in avangarda studiilor medicale pentru combaterea Covid renunta la activitate, nu cand o tantie numita politic, cu valente profesionale necunoscute, dar cu apucaturi de mahalagioaica renunta la o functie pe care nimeni nu stia daca o merita sa nu (de vreme ce nu a ocupat-o in conditii de meritocratie).

  5. e
    ela
    19 octombrie 2020, 10:58
    0

    Dar pe doamna Geanina pe cind?Tot mahalagioaica si se foloseste de functie doar sa I intre ei in buzunar.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.