Gheorghe Saftiuc, Florin Iftime și Viorel Tamba vor să atace în instanță listele pentru Parlament depuse de Alianța USR – PLUS Bacău. Cei 3 useriști au fost aleși pe listele alianței, în mod democratic, la alegerile interne ținute recent, însă s-au văzut dați la o parte, după ce conducerea a decis invalidarea scrutinului intern.
Saftiuc a fost ales primul pe listă la Senat, în timp ce Iftime (foto), pe primul loc la Camera Deputaților. La scurt timp de la stabilirea listei, conducerea USR-PLUS Bacău a contestat alegerile la Biroul Național al partidului, iar acestea au fost invalidate. La nici câteva zile, conducerea USR-PLUS Bacău a făcut o nouă listă, pe care nu s-au mai regăsit cei trei membri aleși de delegați.
Astfel, Saftiuc, Iftime și Tamba au atacat lista depusă de alianță la Biroul Electoral Județean Bacău. Însă BEJ Bacău și-a declinat competențele. Decizia poate fi consultată aici.
Acum, cei trei iau în calcul să atace în instanță listele USR-PLUS. „Avem un avocat care se ocupă, el ne va sfătui exact ce avem de făcut în continuare”, a declarat Gheorghe Saftiuc. Acesta a mai spus că nici la această oră nu a primit o motivare pentru invalidarea alegerilor. „Am înțeles că ar fi fost un membru care nu ar fi trebuit să voteze sau ceva de genul, însă eu nu am primit nici până acum un răspuns, o motivare. Să văd și eu un proces verbal, ceva”, a mai spus Saftiuc.
Președintele USR Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, nu a răspuns solicitărilor noastre până la ora publicării acestui material.
Toma I a zis
Si mai urmeaza un scandal : tradarea celor de la PNL si PLUS , Viziteu dorind sa puna viceprimari pe altii …
Ion Vasile a zis
Cit tupeu la Iftime si Saftiuc !
Dupa ce s-au cocotat in virful listei cum s-au cocotat acum fac si scandal.
Si mai sint si caraghiosi. Auzi cica contesta in instanta ca nu sint cap de lista.
Eu i-as da afara din partid
Ami a zis
De acord!Un traseist și un evazionist!Ăștia sunt așa-zișii oameni noi ai USR???MAI BINE LIPSĂ!
ciuma rosie a zis
AMI, la ce commenturi ai pe acest site, ne-am prins ca esti troll PDSR. Orice ai zice, stim ca ai tatuaj cu Ion Iliescu. Asa ca muta-ti propaganda pe facebook.com
Ami a zis
Hai lasă-mă!Chiar așa?Bine mă inteligentule, dacă zici tu!N-am înțeles?Dacă am altă părere e obligatoriu să fiu de la PSD?Atîta te duce singurul neuron obosit?Băi deșteptule, nu am votat în ultimii 20 de ani PSD dar s-ar putea să o fac în decembrie!Se pare că asta vreți voi!Decât ticăloși, traseiști și hoți de la USR , mai bine PSD.
radu a zis
s-au cocotat cu votul membrilor… de unde atata indignare???!!
Iti pute votul? Ai nevoie de cineva luminat? Esti pe principiul „sa vina dom’ne UNUL care sa faca si sa dreaga…”? Nu poti gandi cu capul tau? Ai vrea sa ai o parere dar nu ti-a zis-o nimeni???
Nici in comunismul cel mai negru nu am vazut atata disperare sa dispara alte opinii….
Toma I a zis
Statut USR:
(3) Biroul Naţional validează sau invalidează, nominal, candidaţii pentru funcţia de deputat sau senator. Invalidarea se face motivat şi în scris.
(4) În situaţia în care, prin invalidarea de câtre Biroul Naţional a mai multor candidaturi la funcţia de deputat sau senator, lista candidaţilor la funcţia de deputat sau senator este incompleta, Conferinţa Filialei Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, poate propune o completare a listei de candidaţi, iar procedura se reia cu alin. (3).
La Bacau, presedintii au pus cu mana candidatii, fara filiala judeteana!
Cristi a zis
Jimmy Saftiuc, dar chiar nu ție rusine sa te ceri moț la senat pe listele USR? Vina este și a celor din USR care nu au verificat trecutul tau și să vada ce ai lasat in urmă pe unde ai trecut. Nici măcar nu ar trebui sa fii pus pe lista, daramite sa fii ales cap de lista. E noaptea minții cu tine și pretențiile tale. Indică te rog frumos măcar 3 persoane care să vorbeasca frumos de tine. Care sa-ți dea niște referințe pentru locul de munca la care aplici (recte Senatul României). Du-te nene si cultiva cartofi la Saucesti ca acolo e de tine.
radu a zis
Cred ca cei care l-au votat ar putea sa-l vorbeasca de bine. Pretentiile de acolo vin…
Problema nu mai e nici macar de liste. Problema e ca in USR, partid care s-a prezentat ca fiind noua clasa politica, iesita din spuma marii ca si Afrodita, gasim membru acest personaj.
Pai la cat de vehementi erau vis-a-vis de traseism baiatul asta nu trebuia acceptat nici portar la partid.
Adica sa inteleaga toata lumea „la timpuri noi, tot noi”
Rada a zis
Asta este „lupta pentru ciolan” si nu lupta pentru a pune in practica idei benefice oamenilor. Rusine !
Rada a zis
Doresc sa stiu daca toti candidatii USR sustin autostrada Bacau – Brasov. Este clar ca cei din PNL nu o sustin. Astept un raspuns.
Penelist a zis
USR plus susține ciolanul, ca prea au stat pe bara pana sa ii voteze prostovanimea…
Andrei a zis
Asta ați votat asta meritați. Bătaie de joc meritați. Ați votat ca prostovanii și acum va mirați. Luați USR plus :))))
Aburel smecherel a zis
Scandal și circ cum au arătat și pana acum. O adunătura de șmecheri și de aburitori fără realizări in viața :))))))
John a zis
Avand in vedere persoanele implicate, bine a facut Viziteu ca a luat masuri.
Amu, ca s a ajuns aici, tot vina lui e, ca sef de filiala.
Si uite asa, vorba romanului din batrani, iti dai singur cu tesla in c….ie!
Haha a zis
Niste maimutoi scandalagii. Daca astia urmeaza sa ne conduca… e clar cate o sa se faca in municipiu…
Castra Veta Murat a zis
Partidul de dreapta nu e de dreapta, ci de subsol. Iar faptul ca Viziteu nu reactioneaza atunci cand rahatul sare pe pereti ma duce cu gandul la timpul pierdut ca sa mergem la vot.
Iata ce adunatura de clovni am legitimat.
OZN a zis
datorita unor dezorientati ca tine au ajuns la conducere specimene gen astia de la usr plus. bine ca ai pierdut timpul iar noi ii avem pe astia pe cap. doar astia ca tine ii voteaza si pt asta platim noi…
eu a zis
nu ai stiut ce votezi? nu te intereseaza ce votezi? pacat ca sunt multi ca tine
radu a zis
@ castra veta murat: De dus la vot te-ai dus ca asa ai vrut, ai votat pe cine ai vrut, insa daca tu ai votat la primarie o persoana ca sa-ti dea forma si continut listelor de la parlamentare inseamna ca ai nevoie de perfuzii in caput…
Viziteu e primar. Ar fi absolut nepotrivit sa vina si sa zica ceva pe acest subiect. E ales de cetateni sa participe la administrarea municipiului, nu sa faca liste la usr.
E presedintele organizatiei, foarte bine! sa delege din atributii, sa faca in sedinta de partid ce crede de cuviinta, asta nu mai e problemam mea.
Insa e suficient ca presedintele romaniei e presedintele pnl si purtator de cuvint la anisie, nu mai am nevoie si de primar care se ocupa cu listele de la parlamentare… Hai sa-si faca traba fiecare dupa ce e in fisa postului….
:-) a zis
Faptul ca prezenta la vot a fost de 31% in municipiul Bacau,nu va asteptati sa faca treaba nenea Stanciu.AVEM UN PRIMAR NELIGITIM din punct de vedere a voturilor primite de la putini bacauani.
Crazy a zis
Ce logica ai postacule . Dar ar fii sa o urmăm nici angajatorul tau nu ar trebuii sa fie majoritar în parlament fix din acelasi motiv
:-) a zis
Omule,ales de 14600 de bacauani?ALES.NU angajat.
Radu a zis
in instanta nu stiu daca au ce obtine, cert este ca USR ne-a aratat acteva lucruri interesante pentru preocupatii de democratia din tara
– 1 : nu sunt capabili sa organizeze alegeri corecte in propria pravalie sau (/si) nu dau 2 bani gauriti pe votul propriilor membri. Imi inchipui ca odata ajunse in Parlament, aceste persoane brusc vor fi napadite de responsabilitatea increderii primite de la votanti si-si vor dedica intreaga energie si putere de munca pentru propasirea cetateanului :))))))
– 2 : inversunatii impotriva traseismului, aparatorii curateniei politice, acesti oameni de tip nou care ne vor duce pe inalte culmi de civilizatie, exponentii „ne-mizeriei” din politica romaneasca au reusit sa primeasca in randurile lor nu doar 2 personaje controversate ci si sufivcient de multi sustinatori ai acestora astfel incat sa castige votul.
– 3 : Dupa ce au facut ca toate visele o parte ca nu e democratica , o parte ca nu e echitabila alegerea candidatilor, aceiasi campioni ai transparentei vin cu solutia: Voi votati si noi numim. Fiecare cu Agamita al lui. Sunt extrem de curios, la alegerile viitoare, daca activul de partid se va mai implica in actiuni de tipul „veniti de va votati reprezentantii sa stim ce sa ignoram”
Ion a zis
Haha, asta inseamna politica, pe scurt.