Cristian Ghingheș a făcut un apel public pentru angajarea pe perioadă determinată a doi consilieri personali. Anunțul l-a postat chiar pe blogul său personal.
„Criteriul după care mă ghidez eu este competența și pasiunea pentru comunitatea locală și treburile publice, așa că m-am gândit ca ambele persoane care mă vor ajuta să îmi desfășor activitatea să facă obiectul unui concurs public, transparent, în urma căruia să vină alături de mine cei mai buni și cei mai curajoși doritori”, a declarat viceprimarul.
Acesta cauta consilieri pe două domenii, administrație și relația cu cetățeanul. Vicele așteaptă eseuri de la doritori, până pe 7 noiembrie, răspunzând la un set de întrebări pe fiecare dintre cele două domenii, CV-ul și o scrisoare de intenție.
Viceprimarul Ghingheș va face selecția pe baza unui punctaj și ținând cont de activitatea profesională, viziunea de dezvoltare, capacitatea de sinteză, studii superioare, experiența în administrația publica și chiar politica. Contractul va fi încheiat pe perioadă determinată (mandatul de viceprimar), pachet salarial este mediu, iar viceprimarul promite un mediu de lucru dinamic.
Mai multe detalii pe blogul viceprimarului
Alin a zis
Un baiat de mare perspectiva! Altii isi pun amantele si pilele de la partid , el face concurs .. pai e frumos, nene? Strici piata consilierilor!!
Tatiana a zis
E destul de încărcată schema primăriei, sunt destui care au salarii marii și nu fac nimic , de ce nu i pune la treabă, vrea noi angajați ca să cheltuiască banii publici aiurea. Sunt în primărie oamnei serioși , cu vechime și experiență .
Wadislaw Costicla a zis
Ii opreste cineva sa candideze daca sunt atat de potriviti postului ?!! Maricico, tu esti ? Ia-ti, femeie, rudotelul ca se ard dracului cartofii si iarasi mancam la vecinul Costicla !
:-) a zis
:-))))))))
Clara22 a zis
La varsta lui normal ca isi cauta consilierei. Ce experienta de viata sau mai bine zis de munca are copilu? Numai cu fitze de ONG nu poti demonstra in viata reala ca stii. Nu a lucrat niciodata in privat. Si pac, dintr-o data e viceprimar cu 120 mil lei pe luna! Ei, nu e de ajuns pina nu plange in prima sedinta ca vrea un laptop MacbookPro de 16000 lei. Jucaria pentru mixat muzica si joculete. Vedeti acum de ce vrea consilieri? Sa fie consiliat sa o lase mai moale cu mofturile de copil razgaiat.
Castra Veta Murat a zis
E de apreciat cum a manevrat cartile de pe masa, la urma urmei a ajuns singur, neajutat de nimeni, consilier local, facand o campanie curata si bine argumentata, zic de acum 4 ani. Am fost dezamagit ca a renuntat la viata lui salbateca si s-a inrolat in partid, dar iata ca a stiut si acolo sa se infiga bine, sa manevreze cartile ca un bun pokerist si sa ajunga viceprimar. Tipul are certe calitati, nu e nicio indoiala.