Scandalul spitalului militar de campanie instalat la Baza Letea din municipiul Bacău a ajuns pe masa procurorilor. Potrivit unor surse neconfirmate oficial, DNA anchetează circumstanțele în care spitalul modular cu 19 corturi a fost achiziționat și adus în Bacău, unde zace în continuare, fără a putea fi utilizat.
Așa cum Ziarul de Bacău a mai anunțat, după ce s-au cheltuit în jur de 12 milioane de lei pentru spitalul modular de campanie, autoritățile nu mai știu ce să facă pentru a-l putea pune în funcțiune. „Spitalul” a ajuns în Bacău pe 25 mai anul acesta și de atunci stă și se dezumflă pe stadionul de la Letea. La un moment dat, prefectul Sorin Ailenei a avansat chiar ideea scoaterii la vânzare a corturilor.
Spitalul de la Baza Letea a ajuns și subiect de reportaj la Pro TV.
Spitalul modular din Bacău a fost achiziționat din Olanda de compania națională Unifarm, în perioada în care director era Adrian Ionel, trimis în judecată de DNA, sub control judiciar, acuzat – printre altele – de luare de mită într-un contract de achiziții de combinezoane și măști de protecție. Dacă ar funcționa, aici s-ar putea trata 56 de pacienți.
În acest moment, cercetările în dosarul spitalului modular se desfășoară IN REM (față de fapte, nefiind încă începută urmărirea penală față de persoane). Vom reveni cu amănunte.
Xed a zis
Ba fratilor, cu 12 milioane de lei imi fac bloc.
Sa vina DNA a zis
Asteptam si persoane sa fie cercetate!