Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a susținut, marți, o conferință de presă, alături de Gelu Panfil, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, și Cosmin Curelea, primarul ales al comunei Cașin.
Liderul social-democrat a vorbit despre discuțiile referitoare la dezbaterile pe care candidații liberali și le-ar dori, dar și despre problemele de mediu de la Comănești, ce ar trebui rezolvate de ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Discursul lui Dragoș Benea s-a axat pe semnarea contractului de finanțare pe POIM, prin care 433 milioane euro s-ar investi în județ, pentru apă și canalizare (vezi aici lista primăriilor beneficiare!):
Nu avem nimic de dezbătut cu nişte inşi de la PNL, care sunt la putere, dar nu mişcă un deget pentru dublarea capacității de tratare a bolnavilor de cancer din Bacău, prin finanțarea cumpărării celui de-al doilea accelerator de particule la secția Radioterapie de la SJU. Acestor inşi le arde de dezbateri, când în jurul lor se consumă adevărate drame! Fenechiu şi ai lui să dezbată cu aceşti bolnavi, să le explice lor de ce Guvernul Orban nu dă banii pentru al doilea accelerator, dar a dat 3 milioane de euro pe cortul neconform şi nefuncțional de la Baza Letea.
Noi ne-am propus ca până la finalul acestei luni să fie semnat contractul de finanțare pentru aplicația pe apă/canal, de peste 430 mil. euro, a județului Bacău. ADIB, CJ şi operatorul CRAB sunt mobilizate la maxim pentru acest obiectiv, dar totul depinde de aprobarea, de îndată, în alte 40 de consilii locale a documentației specifice aferente aplicației (un set de hotărâri de CL).
Astăzi, de la ora 11.00, ar fi trebuit să fie şedința de constituire a CL Caşin şi de instalare în funcție a primarului Cosmin Curelea – comuna Caşin beneficiază de investiții de 5 milioane euro prin aplicația POIM amintită. Din păcate, fostul primar Soroiu de la PNL, ghidonat de avocatul Fenechiu, a contestat în instanță alegerea lui Curelea, blocând constituirea CL şi învestirea acestuia.
În loc să fie aprobate, urgent, documentațiile în CL Caşin necesare semnării contractului de finanțare, azi stăm după manoperele ticăloase ale celor de la PNL, care fac ce se pricep mai bine: şicanează această aplicație, blocând accesarea a 430 milioane de euro pentru infrastructura de utilități din județ!
Eu înțeleg că, la Bacău, PNL e condus de un primar al cărui oraş, Comăneşti, deversează în râul Trotuş dejecții şi mizerii, pentru că la Comăneşti nu există stație de epurare a apelor uzate. Înțeleg că pentru Miron cele 430 mil. euro fonduri europene sunt neimportante, dar sunt curios ce spun primarii din Moineşti, Dărmăneşti, Măgura, Zemeş, Traian, Cleja, Hemeiuş, Pîrjol, Racova ale căror localități au prevăzute investiții de zeci de milioane euro prin aplicația pe apă/canal!?
De asemenea, sunt curios ce va face noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, subalternul politic al lui Miron, cu poluarea pe care Comăneştiul o deversează de ani de zile în râul Trotuş, mai ales că Fechet pozează în cruciat al protecției mediului, iar acum are şi pârghiile legale de a stopa dezastrul ecologic cauzat de oraşul şefului său de partid.
Termenul limită până la care ar trebui aprobată documentația POIM de consiliile locale este 16 noiembrie, pentru ca până la sfârșitul lunii să se poată semna contractul.
Gigi Bacauanul a zis
Bai băiatule, pai în urma cu 2 luni nu spuneai tot tu ca firma CRAB este într-o situație financiara precară și ca trebuie sa fuzioneze cu RAJA?
Nu ai reușit să-i pui compania d-lui Stroe pe tava?
Acum pozezi cu milioanele de la CRAB?
Pe unde te ascundeai când erai președinte CJ și localitățile din judet erau afectate de frecventele avarii la rețeaua de alimentare cu apa?
Și pana la urma, care este rolul/meritul tău în tot proiectul operatorului CRAB SA? Ești șef de proiect, ești purtător de cuvânt la CRAB? Sau în ce calitate ne vorbești? De unde provine toată prosteala din discursul tău?
Sau poate PSD Bacău o fi acționar majoritar la CRAB Bacău?!?
UN PLATITOR DE TAXE a zis
Legat de poluarea de la Comanesti. Nu ati fost dvs membru intre 2018-2019 in comisia parlamentara pt ape/paduri/etc? Miron de care zici acum nu polua si atunci Trotusul?
Logodnica a zis
Bai, deci Benea asta e ubicuu! Si la Parlamentul European si prin Bacau pe la investiri de primari! Te si miri cum mai are vlaga si unde mai semneaza condica! Cat tupeu pe acest personaj sinistru care-a condus judetul multi ani… Pana la urma, sa ma lamureasca si pe mine cineva: pe unde mai „praseste” domnu’ din imagine?
GIGEL a zis
Un demagag mai mare ca Benea n am vazut,o canalie politica marca Hrebenciuc…
Teodor a zis
De acord, e un personaj sinistru. Dar apa/canal, ne trebuie?