~2 min lectură • 25 comentarii

Referendumul local propus de primarul Viziteu ar urma să coste 100.000 de euro din bugetul local

Gabi MIHAI

Costurile cu organizarea referendumului local propus de primarul Lucian Stanciu-Viziteu, care ar urma să aibe loc pe 6 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, se ridică la 100.000 de euro. 

Consiliul Local va decide mâine, 13 noiembrie, dacă va aproba referendumul

În cadrul referendumului propus, primarul are în vedere consultarea cetățenilor privind stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție împotriva COVID pe teritoriul municipiului Bacău, dar și cu privire la resistematizarea domeniului public. Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU la întrebările: 

1.Sunteți de acord cu implementarea pe raza municipiului Bacău a unor măsuri suplimentare pentru scăderea numărului de infectări COVID-19? 

2.Sunteți de acord cu resistematizarea domeniului public la standarde europene pentru a creea noi spații verzi, parcări și locuri de joacă?”

Suma totală pentru organizarea referendumului se ridică la 489.244 de lei. Conform Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, se precizează că “autoritatea administratiei publice locale care a organizat referendumul local la aceeasi data cu referendumul national restituie Ministerului Afacerilor Interne, prin institutia prefectului, din bugetul propriu, 50% din valoarea totala a indemnizatiilor achitate membrilor birourilor electorale de circumscriptie si ai birourilor electorale a sectiilor de votare care si-au desfasurat activitatea in circumscriptia electorala in care a avut loc referendumul local”

Astfel, suma de 463.125 lei reprezintă valoarea totală suportată din bugetul local pentru plata indemnizatiilor achitate membrilor birourilor electorale de circumscripție, iar suma de 26.119 lei reprezintă achiziția de liste electorale permanente, tipizate procese verbale și buletine de vot.

Propunerea privind organizarea referendumului local va fi dezbătută și supusă aprobării Consiliului Local Bacău mâine, 13 noiembrie. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

25
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai S.
    12 noiembrie 2020, 06:31
    0

    Propun încă 2 întrebări:

    3. Doriți înjumătățirea angajaților din Primăria Bacău?

    4. Doriți înjumătățirea angajaților Consiliului Județean?

    1. J
      John
      12 noiembrie 2020, 07:34 • răspuns pentru @Mihai S.
      0

      La ce disperare e acum, îți închipui că ar fi dați afară și puținii care mai lucrează și care știu ce fac, iar pentru ce va fi mai departe se va arăta cu degetul!

      1. M
        Mihai S.
        12 noiembrie 2020, 11:25 • răspuns pentru @John
        0

        Păi tocmai ăia care nu lucrează trebuie dați afară.

    2. P
      PHB
      12 noiembrie 2020, 11:45 • răspuns pentru @Mihai S.
      0

      Cunostintele tale administrative sunt egale cu 0

      1. M
        Mihai S.
        13 noiembrie 2020, 18:47 • răspuns pentru @PHB
        0

        Lucrezi in primarie?
        Am vazut 5 oameni de la SSPM schimband un bec la un stalp. In 2 zile diferite. In prima s-su inchinat la siguranta jumate de ora, a doua zi su schimbat becul.
        Nu ma aburi, argumenteaza.

  2. D
    Doru
    12 noiembrie 2020, 06:41
    0

    Lasa ne frate cu referendumul tau. Daca ai ceva de facut in calitate de primar si e bun pentru oras pune mana si fa! Acum ce o sa faceti la fiecare lucru ce trebuie facut faci referendum? Pune mana la treaba si cu suta de mii de euro fa ceva pentru oras, de exemplu repara patratelul din fata casei de cultura ca e in centrul orasului si arata ca dupa bombardament.

    1. a
      adi
      12 noiembrie 2020, 07:18 • răspuns pentru @Doru
      0

      da, are de facut trenuri suspendate si parcari plutitoare, ca doar de aia a fost votat de turma de votanti

    2. V
      Vasile
      12 noiembrie 2020, 07:35 • răspuns pentru @Doru
      0

      DORU, are dreptate, sunt multe de facut pentru municipiul Bacau.Banii alocati pentru referendum, sunt bani aruncati pe apa sambetei.

    3. [
      [IT] stul
      12 noiembrie 2020, 18:18 • răspuns pentru @Doru
      0

      Mai degraba cu cei 100.000 E, ar dota scolile cu calculatoare !! Nu s-a facut nimic pentru a putea avea un invatamant on-line eficient !! Toate rapoartele spre minister sunt umflate cu pompa. Profesorii fac lectii vai de mama lor cu mijloace penibile, cu laptopuri si PC uri cumparate din buget propriu, adica ieftine, copii se chinuiesc cu telefoanele, este ceva penibil sa auzi un profesor care intreaba „ma auziti? …ma vedeti?… nu stiu ce are ..de la calculator ca e slab.. ” Sau elevii..nu putem doamna sa facem lectia ca suntem pe telefon..si nu se vede si nu putem scrie…” !!! Si EI.. vor alegeri si referendumuri de sute de mii de euro… bai fratilor suntem penibili nu va dati seama?!!! Domnule primar..ati afirmat ca ati fost premiani la olimpiada la informatica…!! ia zi tu cum e sa ti se blocheze un sistem cand nu ai resurse ??? asa i ca e frustrant? ai uitat.. ..dar ne lasi pe noi frustrati cu cei 100.000 Eur care vrei sa i bagi in referendumul de kkt..

  3. b
    bugetel cheltuiel aiurel
    12 noiembrie 2020, 07:15
    0

    foarte bine. ce conteaza ca sunt aruncati pe geam.sa scoata. e abia inceputul. mai aveti patru ani cu el. asta ati vrut asta ati votat asta aveti. sper totusi sa scoata mai mult. meritati :)))))

  4. J
    John
    12 noiembrie 2020, 07:31
    0

    Ce măsuri?
    Ce implică resistematizarea?

    Domnu’ primar școlit in afara, acolo nu se face și comunicare?
    Că de gângureli din astea generalizate suntem sătui de la psd și p(sd)nl!

  5. :
    :-)
    12 noiembrie 2020, 07:48
    0

    Pai mai BERBECULE LUCIAN STANCIU VIZITEU.Unde faci arati,ca faci economie la bugetul local?

    1. M
      Mihai S.
      12 noiembrie 2020, 11:24 • răspuns pentru @:-)
      0

      Măi mojicule, vorbește frumos.
      Alooo, domnilor de la ZDBC nu cenzurați jignirile din comentarii? Așa parcă vă lăudați.

      1. e
        eu
        12 noiembrie 2020, 14:26 • răspuns pentru @Mihai S.
        0

        o fi in zodia berbec. unde e jignirea? daca cineva iti zice ca esti berbec e jignire? ai votat usr viziteu nu? nu erati voi cu moarte pt altii si cu injuraturi si amenintari si jigniri? daca il facea oaie intelegeam, dar berbec?!

  6. r
    radu
    12 noiembrie 2020, 08:08
    0

    Am sa repet : daca nu zici exact despre ce masuri suplimentare este vorba, nu faci decat sa profiti de frica cetatenilor pentru a le restrange drepturile.
    „Masuri suplimentare pentru limitarea raspandirii…” inseamna orice: de la a instala puncte de dezinfectie la fiecare 100m pana la a omori cetatenii infectati…
    Chiar nu-mi imaginez ca poti fi atat de ticalos

    Acelasi lucru cu resistematizarea domeniului public… Spune cu subiect si predicat ce vrei sa faci

    Asta daca vrei sa consulti cetateanul. Daca doresti doar sa faci imagine pentru usr ca vin parlamentarele … atunci bine!

  7. S
    Sorin
    12 noiembrie 2020, 08:47
    0

    E foarte tare ca majoritatea care a votat acest individ, habar nu are pe cine a votat, iar acum se aud bocete ca deja nu e bun :))))) nu era bun nici inainte sa il votati :))))

  8. V
    Vasile
    12 noiembrie 2020, 08:48
    0

    Ar fi mai bine ca banii acestia sa fie folositi pentru restaurarea,CASEI VASILE ALECSANDRI, situata in centrul municipiului Bacau.Asa ar putea deveni un monument turistic foarte cautat.

    1. g
      george cosbuc
      12 noiembrie 2020, 14:28 • răspuns pentru @Vasile
      0

      usr si valorile nationale, o gluma buna. ei sunt cu hastagul cu referendumurile pt diverse nimicuri cu sloganuri cu blabla

    2. G
      Gopo
      12 noiembrie 2020, 14:36 • răspuns pentru @Vasile
      0

      Ar fi bine dar ea este in dubordinea CJ

  9. g
    goe
    12 noiembrie 2020, 09:54
    0

    ai ajuns primar da’ nu stii fisa postului….
    ai candidat la primarie cu un program, pune-l in aplicare, ASUMA-TI RESPONSABILITATEA, nu te ascunde dupa un referendum
    PS: legat de masurile antiguvid, restrictionarea unor libertati se face prin LEGE VOTATA DE PARLAMENT, nu cu HG, nu cu HM, sau cu hotarari de primar…..

  10. B
    Bandy
    12 noiembrie 2020, 10:28
    0

    Intelegem ca domn’ primar vrea sa se spele pe maini, pasand motanul in seama cetatenilor.

  11. I
    Ion
    12 noiembrie 2020, 11:28
    0

    o prostie…asteptam altceva de la dl . Stanciu Viziteu!

    1. v
      vasile
      12 noiembrie 2020, 14:29 • răspuns pentru @Ion
      0

      ce? habar nu aveti ce ati votat :)))

  12. C
    Crazy
    12 noiembrie 2020, 13:07
    0

    Manevra electorală si atat . Poate mai prinde si partidul respectivului ceva voturi in plus . Începem să avem tot dreptul să le spunem ciuma albastră, după aia rosie si galbenă

    1. g
      gogu
      12 noiembrie 2020, 14:30 • răspuns pentru @Crazy
      0

      ei sunt #ciumaalbastra

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.