Primăria Bacău a reacționat virulent, la aproape o săptămână după anunțul referitor la ilegalitatea referenumului local inițiat de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
Referendumul local propus de primarul Bacăului nu poate fi organizat, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a înștiințat autoritățile locale că plebiscitul ar afecta alegerile generale programate în aceeași zi.
Oficial, noul primar nu a dorit să comenteze eșecul începutului de mandat în fruntea Primăriei Bacău, sub pretextul că nu a primit motivația de la Autoritatea Electorală Permanentă, deși, pe lângă faptul că a fost expediat și spre municipalitate, documentul a fost publicat integral de Ziarul de Bacău.
O reacție a venit însă din partea purtătorului de cuvânt, Ionuț Avram, proaspăt numit în funcție de primarul Bacăului. Acesta a dat publicității un text ce poate fi accesat contracost, în care îi atacă virulent pe cei care au criticat inițiativa noii administrații.
„Mulți proști. Foarte mulți proști mai avem. Nu pricep nimic, își dau cu părerea toți agramații. Nu doar de proști avem parte, ci și de mișei cu interese politice. Cu toții au sărit de cur în sus atunci când au auzit de referendum local. Ar fi fost o noutate absolută pentru Bacău, chiar și pentru România deoarece nu s-au organizat decât vreo câteva, în 30 ani, la nivel local”, a afirmat Avram.
Ana a zis
Daca acesta este limbajul unui purtator de cuvint , sigur trebuie sa se orienteze catre alt domeniu. Este jignitor pentru cititori.
iondinbacau a zis
Adevarul ca sunt multi prosti, ca au votat un partid de hoti si un primar venetic,care nu cunoaste Bacaul.
edi a zis
amuzant e ca de fapt are dreptate. l-au votat asa multi prosti incat a castigat :)))))
Vera a zis
Și la ce ar fi folosit această noutate absolută, băiete? Ai dreptate, mulți proști mai aveți la noua conducere a Primăriei. Unul dintre ei s-a gândit să facă un referendum degeaba.
Radu a zis
Multi prosti sun acolo de ani buni de zile, dovada ca prostia nu are culoare politica, persista chiar daca a fost PSD sau PNL…sa vedem USR ul daca reuseste sa faca curat.
Vasile a zis
Purtatorul de cuvant al Primariei, deci un angajat al Primariei (platit din bani publici) isi face concetatenii „prosti” adaugand o expresie jignitoare la adresa lor – si asta dupa cateva saptamani de la instalarea in functie. Omul intelege ca, probabil, cetatenii din Bacau nu au voie sa comenteze o decizie radicala a primariei – daca nu o aproba (multi cu argumente) sunt prosti.
Firesc ar fi ca Ionut Avram sa fie schimbat din functie!
Guvidu' a zis
Nu am progresat cu nimic, Seche ne facea guvizi, iar echipa USR, prosti.
Concluzia:
Omul nou e tot vechi!
Adriana a zis
E incredibil in ce mahala trăim: europarlamentarul Dragoș Benea îi face clovni pe primul ministru și ministrul transporturilor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău își face proști concetățenii ( care îi plătesc salariul). Numai golani!
adi a zis
de data asta benea a facut clovn pe merit pe cine trebuie :))))) iar de votat pe asta de la usr cine l-a votat de a castigat? benea? nu, voi l-ati votat acu inghititi incet. e abia inceputul cu astia. ati votat ca oile acu aveti ce ati vrut si meritati
Prostu de mine a zis
Adevarul este ca nu ei sunt prosti ca voteaza un referentum care nu are baza legala, noi suntem prosti ca i-am votat pe ei sa ne faca prosti dupa ce ajung sa ne conduca. Lasa ca asa ne trebuie, omul are dreptate…chiar suntem prosti dar suntem si multi ca i-am votat si le-am dat ocazia sa ne faca prosti pe banii nostri yuuhuu.
gogu a zis
da chiar sunteti prosti. da prosti gramada unii. si sunteti si multi si de aia a castigat asta.
:-) a zis
V-as da numarul lui de telefon,s-ai „urati de bine” domnului purtator de cuvant.;-)
Camelia a zis
Pana atunci poate invatati sa scrieti corect romaneste.
:-) a zis
Tu esti?
Teodor a zis
Sa nu intelegem gresit. Primarul ne face prosti. Ionut este doar purtatorul de cuvant, adica ne aduce noua vorba spusa de premar… Buni baieti.
Cetatean a zis
Foarte urat,suntem făcuți prosti pe banii noștri.Vine și rândul nostru pe 6 decembrie …
eu a zis
da a mai venit randul si ati votat usr :)))))
gogu a zis
aplauze. au si inceput sa isi bata joc de voi. asta ati votat ma, ce va ofuscati asa? ce ati crezut ca ati votat? nu stiati? ati votat ca prostii, va fac prosti cum sunteti :))))))))))))))))))))))
bravo usr. imi place. astept cu zambetul pe buze bataia voastra de joc daca prostii v-au votat. nu uitati sa votati usr in decembrie. e pacat sa se c..e in capul vostru doar pe plan local :))))))
Cetatean 2 a zis
Acest OFICIAL al Primariei in primul rand ar fi trebuit sa invete ca dreptul la opinie publica este garantat de Constitutie, astfel oricare cetatean” prost” sau inteligent cum se crede el, probabil, nu poate fi judecat pt propriile argumente! Problema lui dureroasa este ca nu poate cheltui niste bani din bufetul”prostilor” pt el si interesele ascunse! 2. Daca asta se poate numi purtator de cuvant, atunci Primarul ori l-a pus din considerente amicale ori esre naiv si alege fara principii! Un limbaj de incult, mahala si lipsit de respect fata de valorile unei societati umane! Dar…cuvantul uman si valoare sunt straine dnlui… Sa fie demn si sa plece de unde a venit cu asa educatie!
adi a zis
asta e lege la usr…cine nu e de acord cu ei e comunist prost sclav sarac etc…
elena a zis
pai nu asa se poarta usr cu votantii altor partide? nu ei au sloganuri agresive pline de ura de incitare la violenta impotriva celor care nu sunt de acord cu ei?grav e ca sunt multi care voteaza cu ei si care le impartasesc agresvitatea minciuna si restul mizeriei pe care o promoveaza…
fundulea a zis
impecabil limbaj pt Primaria Bc
PHB a zis
Ce spune domnul Avram contrazice premisa discutiei – referendumul : el (ei) vor referendum sa intrebe parerea populatiei, unde populatia orasul isi exprima o parere.. acum el contrazice ideea populatiei in a-si exprima o opiniei la un subiect, ca „nu inteleg si sunt prosti”. Da, dar el vrea referendum…Poate domnul Avram ar trebui sa studieze putin logica de clasa a IX-a, inainte sa isi exprima opiniile in calitate de trompeta.
Bacauan a zis
Ionut Avram cred ca nu înțelege ca referendumul a fost avizat negativ de AEP, o instituție a statului român, nu de cetățenii care comentează, agramat sau corect gramatical, pe zdbc.ro.
Supărarea lui e precum proverbiala galceava a vacarului pe sat. În pilda cu cowboy ul autohton, respectivul s-a supărat pe oamenii care il angajasera sa aibă grija de vacile comunei pentru ca ei sa își poată vedea liniștiți de alte treburi agricole la câmp, platindu-l in schimb cu produse agricole suficiente…doar ca vacarul nu mai avea timp sa își lucreze propria sa tarla. Eroarea de logica a cowboy ului era că nici nu mai avea nevoie sa își lucreze propriul sau camp din moment ce sătenii ii dădeau suficiente produse agricole fara a mai avea nevoie de propria recolta.
Păstrând proporțiile comparației, nu prea se înțelege de ce sunt criticii referendumului „prosti” in argumentația lui Ionuț, desi avizul negativ e emis de AEP, nu de cetățenii revoltați de tichia de mărgăritar care se intenționa a fi așezată pe capul orașului in mijlocul pandemiei.
Eu cred ca ne agitam degeaba pe supărarea lui Ionut, e totuși la inceput de drum, erau entuziasmați si el si primarul ca niște copii care au descoperit o jucărie noua ce brusc le-o fost luata.
Le va trece, se vor apuca de treaba la modul serios (Slava Domnului au de unde începe, vointa sa fie) iar galceava cu satul se va termina exact ca în pilda având grija de gospodărirea urbei lui Bacovia.
Ionut, Lucian, capul sus, nu ne supărăm si ne luam jucăriile la prima înfrângere. Învățați ce e de învățat de aici și nu dezamăgiți oamenii care si-au pus speranțe în suflul nou si sanatos din septembrie incoace.
tot bacauan a zis
cel mai libidinos comentariu din istoria zdbc…bleah
Vera a zis
Te rog, da un click pe dexonline.ro și vezi ce înseamnă libidinos. Te rog foarte mult.
Heblu a zis
Absolut nici o surpriza. Omul crede ca e deștept, tot orașul știe adevarul… nu le e frica ( din nici un partid) de cetățeni. Știu ca nu o ss le facem nimic, doar ii rotim la 4 ani.
cez c'o va? a zis
Avrame, ce-ti fac baietii astia! Scoate si tu niste posturi de suparaveghere a presei!
radu a zis
Insa „Ar fi fost o noutate absolută pentru Bacău, chiar și pentru România deoarece nu s-au organizat decât vreo câteva, în 30 ani, la nivel local” denota clar o lipsa de intelegere a cuvantului „noutate”
Nu poate fi „noutate absoluta chiar si pentru Romania deoarece nu s-au organizat decât vreo câteva”
Daca s-au organizat cateva (minim 1) atunci sigur nu mai e noutate absoluta.
Sigur pentru un lucrator la scularie este scuzabil, dar pentru cineva care face banii cu vorbele denoto oarece nepricepere… Poate oralul ii iese mai bine, ca in scris e varza…
Si baiatu’asta e „ziarist”…
Lumi a zis
Un sfat pentru acest ins:dacă vrei să vezi cum arată un prost, uită-te în oglindă!Apropo, ai dat concurs pentru acest post?Dacă nu, ciocu mic!
Rada a zis
Sper ca pe 06.12.2020 sa fie mai putini prosti care sa-i mai voteze pe cei care au castigat localele.
Gigi a zis
Vorba cântecului…prosti da multi. Eu sper sa câștige usr ca sa ne ia draacu odata
Tzulf a zis
Oare ce reacție va avea Primarul la comentarile purtatorului de cuvant? Va fii deacord cu el sau îi va spune pa? Asteptam cu interes reactia Primarului ales de Bacauani?
Ion Iliescu a zis
Nu prea cred aceasta stire. Cred ca sunteti victimele unui fake news. Acest limbaj colorat nu cred ca este al unui purtator de cuvant, ci mai degraba al unui postac, admirator al partidului comunist. Cum adica textul poate fi accesat contracost ? De pe ce site ati preluat textul, sputnik.ru ? Sau Jerusalem post unde posteaza Viorica ?
Eu daca zic ca ma cheama tov. Ion Iliescu, voi o luati de buna ?
Am incredere in voi ca puteti face diferenta intre o stire fake si una nonfake. Trolii rusi sunt activi in perioafa asta, tocmai ca sa va influenteze decizia de votare.
George a zis
Cauta cont de facebook al lui Ionut Avram actualul purtator de cuvant.
next a zis
Dacă este de bună credință și vrea să facă administrație eficientă primarul trebuie să-și facă curățenie în ”curte” și să măture imediat gunoiul.
Bacauan a zis
Mai,desteptilor,dar cum sa faceti voi Referendum in care sa intrebati daca trebuie terminat Spitalul?Nu e un raspuns clar, afirmativ din partea cetatenilor? Exista si cetateni care se opun si prefera un strand, in loc?Sanatatea e cel mai important lucru din toate,deci terminarea Spitalului este vitala!
Nu e nevoie sa se cheltuie bani aiurea cu un Referendum absolut stupid,sa pui o intrebare de copii mici.
Teodor a zis
Siii zi asa independentule care tu independent, Ionut pui de lele. Ai ajuns slujbas la stat?
Latrac mic ce esti.vezi ca aici nu mai poti arunca cu kk cum esti tu crescut de mic. Aici tre sa mai si mamanci, in locul sefului tau. Pofta mare.
Djkoos a zis
Domnul primar sa finalizeze spitalul .. sunt scoli de renovat centrul de reparat ca parca e santier strazi care sunt vai de ele . Cu stadionul daca nune in stare sa faca sa il darame si.poate ne da si noua primaria un loc de munca construind o fabrica acolo. El ce face se apuca de daramat? Am si eu o intrebare . Cu banii de pe garaje ce sa facut pana acum ?
ion a zis
adevarat o noutate absoluta in Romania ca purtatorul de cuvant al unui primar nou ales sa-i faca pe proprii concetateni prosti. Cred ca este unic.
Teatru plutitor, referendum ilegal, purtatorul de cuvant ii face pe bacauani prosti…ce mai urmeaza, frate? Ne impusca?
Didu a zis
Care ar fi fost noutatea, Avrame, daca s-au orgamizat cateva? ?????? Si te mai numesti purtator de cuvant! Voi sunteti mai flămânzi decat toti flamanzii care au fost la conducere.
GOGU MOLDOVEANU a zis
Da este un blestem pe noi sa regretam administratiile precedente(toate au fost catastrofale) dar sigur dnul Viziteu va fi cireasa de pe….!