Compania Regională de Apă Bacău CRAB) va investi 64 din cele 472 de milioane de euro fonduri europene atrase de la Uniunea Europeană, ca să rezolve problemele de alimentare cu apă a municipiului Bacău. În principal, se va reabilita conducta de la Stejaru până la Bacău, pe care apar periodic avarii. Alte 40 de localități din județul Bacău vor beneficia de investiții cu fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii locale de apă/apă uzată.
Într-o conferință de presă susținută de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, eurodeputatul Dragoș Benea, fost președinte al CJ, în mandatul căruia s-a demarat aplicația de aproape jumătate de miliard de euro, și Nina Chiper, managerul CRAB, au fost prezentate principalele investiții ce vor fi realizate prin contractul de 472 milioane euro semnat pe 3 decembrie.
„Banii europeni vor aduce dezvoltarea domeniului apă/canal, extinderea şi reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare. Un foarte important amănunt: 18% din valoarea totală a contractului, adică aproximativ 64 milioane euro, înseamnă investiții alocate municipiului Bacău, aglomerare urbană grav afectată în ultimii ani de sincope repetate în furnizarea apei”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.
Deja se lucrează la realizarea stației de demanganizare Gherăieşti și la reabilitarea fronturilor de captare (cu operaționalizarea celor 93 de puțuri aferente), investiție cofinanțată în proporție de 95% de Consiliul Județean Bacău.
Se află în procedură de achiziție publică atribuirea contractele de reabilitare a aducțiunii pe tronsonul Stejaru – Bacău (23 km lungime), precum şi de extindere/reabilitare a rețelelor de distribuție & canalizare (reabilitare – 54 km; extindere – 20 km).
De la Valea Uzului până la Stejaru, conducta a fost reabilitată deja și, în urma unor avarii, s-au făcut lucrări pentru „punerea în siguranță” a tronsonului.
„Cele 20 de contracte de lucrări, din care 5 aferente municipiului Bacău, care fac obiectul finanțării de 472 milioane euro vor necesita asigurarea capacității administrative, precum şi susținerea echipei de implementare de la operatorul CRAB. CJ va fi un partener de nădejde al CRAB şi împreună vom duce la bun sfârşit aceste proiecte”, a precizat Ivancea.
„Fondurile europene sunt cele mai sigure şi nu depind de bugetele locale & naționale: cele 472 milioane euro pe apă/canal, în județul Bacău, reprezintă cea mai mare provocare a actualei administrații județene. Sunt lucrări care vor «brăzda», la propriu, aproximativ două treimi din județ, cu rețele de alimentare cu apă şi canalizare întinse pe sute de kilometri în 41 de UAT-uri, între care şi municipiul Bacău”, a declarat Dragoș Benea.
Eurodeputatul a remarcat că două oraşe conduse de primari PNL, partid care s-a lăudat cu semnarea contractului – Comăneşti şi Slănic Moldova – au decis să rămână în afara acestor investiții, perpetuându-şi la nivel local propriile „improvizații” în materie de alimentare cu apă/canalizare, infestând apa județului. Benea a dat ca exemplu cazul orașului Comăneşti şi poluarea constantă a râului Trotuş cu dejecțiile din canalizare. „Ce turism se dezvoltă la Slănic Moldova, fără rețele de apă și canalizare!?”, a întrebat fostul președinte al Consiliului Județean Bacău.
Titularul proiectului este Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) S.A., iar de investiții în apă și canalizare vor beneficia locuitorii din municipiile Bacău și Moinești, din orașele Buhuși, Dărmănești și Târgu Ocna, comunele Balcani, Berești-Tazlău, Bârsănești, Blăgești, Cașin, Cleja, Coțofănești, Dofteana, Faraoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Letea Veche, Livezi, Luizi Călugăra, Măgura, Măgirești, Mărgineni, Mănăstirea Cașin, Nicolae Bălcescu, Orbeni, Pârjol, Poduri, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Secuieni, Ștefan cel Mare, Tamași, Târgu Trotuș, Traian, Valea Seacă, Zemeș.
Pe lângă achizițiile lansate deja, cum este cea pentru aducțiunea de la Stejaru, CRAB va avea de lansat alte peste 20 de achiziții publice de anvergură. Deoarece compania are doar patru specialiști în achiziții publice, Consiliul Județean va sprijini cu propriii specialiști întocmirea documentațiilor, dar va fi nevoie și de contractarea unei firme de consultanță specializate pe acest domeniu.
Nina Chiper, managerul CRAB, a precizat că vor fi modernizate toate aducțiunile de apă, iar actuala contructă spre Onești doar până la Cașin, deoarece operatorul municipiului de pe Trotuș își face sursă proprie de apă, pe un program asemănător, din fonduri europene.
Mai multe declarații și detalii, pe înregistrarea conferinței de presă:
:-) a zis
:-))))))))).Disperarea PSD-ului.