Aducerea moaștelor Sfîntului Arhidiacon Ștefan
După ce a fost ucis cu pietre de necredincioși, trupul
Mucenicului Ștefan a fost aruncat cîinilor și fiarelor sălbatice, stînd neîngropat două zile și o noapte. În a doua noapte, Gamaliil, un mare învățător din Ierusalim, a trimis slujitorii să ridice trupul Mucenicului și l-a îngropat în satul său, Gafargamala. După multă vreme, timp în care au fost uciși și alți Mucenici creștini, Biserica lui Hristos a scăpat de cumplitele prigoniri. Atunci au fost descoperite și cinstitele moaște ale Sfîntului Ștefan, despre care nimeni nu mai știa unde se află. Cu multă cinstire au fost aduse și așezate în Biserica Sfîntului Sion, din Ierusalim. Un mare dregător din Constantinopol, Alexandru, și soția lui, Iuliana, au plecat la Ierusalim, să se închine la Sfintele Locuri. Au aflat despre minunile Sfîntului Ștefan și au zidit în Sfînta cetate o biserică nouă și frumoasă, pe care au închinat-o întîiului Mucenic Ștefan. Apoi au mers la patriarh și li s-a permis să mute Sfintele moaște în biserica pe care au zidit-o ei. Înainte de moarte, dregătorul Alexandru a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat lîngă Sfintele moaște ale Mucenicului.
Cînd s-a întors acasă, soția dregătorului Alexandru a vrut să ia cu ea și rămășițele pămîntești ale soțului ei, dar, din greșeală, a luat racla cu moaștele Sfîntului Ștefan. Cînd a ajuns la Constantinopol, și-a dat seama de gafa făcută și i-a anunțat pe împărat și pe patriarh. Aceștia, cu toți preoții din cetate și cu mulțime de credincioși, au mers și au luat cinstitele moaște și le-au dus în palatul împărătesc. Împăratul a zidit apoi o biserică cu hramul Mucenicului Ștefan și a pus acolo moaștele Sfîntului.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Eusebiu de Vercelli
Eusebiu s-a născut în insula Sardinia, pe la începutul secolului al IV-lea. Ca mulți „provinciali” înstăriți și inteligenți, a venit la Roma pentru a-și completa studiile și a se angaja într-o activitate rentabilă, în domeniul politicii sau a jurisprudenței. Botezat creștin de însuși papa Eusebiu, tînărul Eusebiu de Vercelli a ajuns din simplu lector al Bisericii din Roma preot și, mai apoi, a fost sfințit episcop cu sediul la Vercelli, un oraș lîngă Milano. În cei 26 de ani de păstorie, Eusebiu a fost un păstor zelos, cu multe inițiative, preocupat intens de viața întregii Biserici.
Sfîntul Eusebiu a făcut parte dintre apărătorii credinței de la Niceea, care au mărturisit că Iisus Hristos este Om și Dumnezeu adevărat într-o singură persoană dumnezeiască. Asemeni Sfîntului Atanasie, și Eusebiu a fost exilat după ce la sinodul din Milano ereticii au obținut, în mod fraudulos, cîștig de cauză. Sfîntul Episcop a fost trimis în lanțuri pînă în îndepărtata Palestină, unde a rămas șase ani deținut în închisoarea din Scitopoli. După ce a fost eliberat, s-a reîntors la scaunul său episcopal. A colaborat cu episcopul Ilarie de Poitiers, ca să vindece rănile pricinuite Bisericii. Despre moartea Sfîntului Eusebiu de Vercelli se știe doar că a avut loc în anul 371.
Duminică, 3 august
Sinaxar ortodox
Pomenirea Cuivoșilor Părinți Dalmat, Faust și Isachie
Isachie Mărturisitorul era din părțile Răsăritului și a venit la Constantinopol în zilele împăratului Valerian, care era eretic și începuse război împotriva goților. Fericitul Isachie l-a sfătuit pe împărat să deschidă biserica credincioșilor, dacă vrea să nu piară în luptă. Minunîndu-se de atîta îndrăzneală, Valens a poruncit să-l bată și să-l arunce în mărăcini. Dar sfîntul a ieșit înaintea lui în alt loc, i-a apucat calul de frîu și i-a spus că, de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Și proorocia s-a împlinit întocmai. Biruit de goți , împăratul a murit în foc.
Cuviosul Dalmat a fost ostaș, pe vrema împăratului Teodosie cel Mare. Apoi a lăsat în urmă lucrurile lumești și l-a luat cu el pe fiul Faust, apoi a mers la mănăstirea Cuvisoului Isaachie. Acolo a fost primit în rînduiala monahicească. Și au trăit amîndoi în post și rugăciune. Cînd Cuviosul Isaachie a ajuns la adînci bătrîneți, a decis să lase mănăstirea în grija unui om vrednic și cu inimă curată. Așa l-a ales pe Dalmat. Și Dalmat a fost de mare ajutor Sfinților Părinți la cel de-al treilea Sinod, care s-a ținut la Efes, în 431. El era iubit de împărat și de Sfinții Părinți, care l-au rînduit arhimandrit în mănăstirea Dalmatului. A murit la o vîrstă înaintată. În același mod și-a găsit sfîrșitul și fiul său, Faust.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Lidia
Cînd misionarii lui Hristos au pus piciorul pe pămînt european, în orașul Filipi, aflat în provincia Tracia, ei au așteptat ziua de sîmbătă pentru a se întîlni cu coreligionarii lor evrei. Aceștia se întruneau într-un anumit loc pe malul rîului. Una dintre femeile sosite acolo, numită Lidia, vînzătoare de purpură, stătea și asculta cu atenție ceea ce spunea Sfîntul Pavel despre credința în Hristos. După ce a primit botezul, ea și familia ei i-au invitat pe apostoli în casa sa. Lidia se bucura de o oarecare stimă, dat fiind prețul mare al materialului pe care îl comercializa, și de multă autoritate în casa ei, căci a fost suficientă mărturia dată de ea, pentru ca toți să ceară botezul și să-i rețină pe misionari în casa lor ca oaspeți de onoare. Botezarea femeii „temătoare de Dumnezeu”, Lidia, simbol al tuturor femeilor care vor aduce și vor întreține între pereții casei flacăra credinței în Hristos, a fost prima realizare misionară pe pămînt european. Bogata negustoreasă a pus interesele spirituale mai presus decît cele economice, întrerupînd vînzarea în magazin, ca să se întîlnească cu alte femei la locul de rugăciune. Casa Lidiei a devenit primul centru comunitar, prima „biserică” din Europa. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns