Trei persoane din Bacău au murit și două au fost rănite grav, luni, după ce o mașină a intrat într-un utilaj de deszăpezire, pe autostrada A1 Sibiu – Orăștie, în zona Săliște, anunță tribuna.ro.
Potrivit Poliției din Sibiu, accidentul s-a produs pe A1, în Săliște, pe sensul Deva – Sibiu.
În autoturism se aflau cinci bărbați. Persoanele decedate sunt toate din județul Bacău. Șoferul avea 63 de ani, iar ceilalți doi bărbați decedați aveau 40, respectiv 57 de ani.
La spital au fost transportați doi tineri în vârstă de 17 ani, din județul Bacău și altul de 20 de ani, din județul Vaslui. Amândoi au traumatisme multiple.
„Este un context tragic în care atragem atenția conducătorilor auto să circule prudent, să reducă viteza de deplasare în condiții de ninsoare, carosabil umed sau acoperit cu mâzgă ori polei și să mărească distanța de siguranță între autovehicule”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul sursa: (tribuna.ro).
John La Garde a zis
E clar ca epava aia de microbuz din 1900 toamna era condusa de un dement, de un criminal care a omorat doua persoane din propria masina, dar putea ucide inca altele, din accidentul produs pe o autostrada atat de aglomerata. VITEZA UCIDE cu precadere atunci cand conduci, ca 95 la suta dintre romani, o rabla sinistra, si pentru ca neam de neamul tau a trait prin copaci, cand nimeresti peste o masina produsa in Vest, te ia ametelea, crezi ca esti Dumnezeu. Si mai pun o intrebare – dauna produsa masinii de deszapezire o suporta famelia imbecilului care a provocat aceasta nenorocire ? Sau tot noi, prostii care platim taxe ?
Crina a zis
Esti o epava…
Five Cents a zis
Mai femeie, au murit doi oameni nevinovati, ucisi de un sofer care avea viteza, desi era ceata deasa si carosabilul era umed. Epava esti tu si neamul vostru de votanti PSD care esti de acord cu punerea in circulatie a milioane de autovehicule vechi, ruginite si demolate. Zilnic vedem cum ce masini veniti de prin sate, cum iese fumul din ele.
Adi a zis
Dupa cum iti spune si nu ele ales…ai 5 neuroni usristi in cap.
Crina a zis
Chiar ca esti o epava!!!
Barbar a zis
1. Nu e microbuz, e un break, cel mult VAN.
2. Nu ai de unde sa stii ca e o rabla, nici ce viteza avea omul…Nu e nevoie sa te oftici oridecate ori vezi o masina mai buna decat Dacia ta 1300/1100 din secolul trecut.
3. Ai calculat cam cat te costa despagubirile, pe tine personal ? Chiar ai motive de insomnie pe tema asta ?
Dani a zis
Si eu ma oftic cand vad oameni cu epave de 2000 de euro conducand ca nebunii si facand depasiri in care imi pun si mie viata in pericol ca si participant la trafic. Mentionez ca nu ma oftic pe aceste epave de 2000 euro pentru ca din valoarea masinii mele pot face un tren de astfel de epave. Ma oftic doar ca ma streseaza in trafic si imi pune viata in pericol prin inconstienta cu care isi conduc tigaile, nu mai zic de copii din aceste epave. Asta e tot mor cand vad ca la orice comentariu apare cate un cretin cu esti invidios ai….
Alex a zis
Dani, ca tot suferi ca nu te invidiaza lumea…..eu cred ca, in tara asta, cu drumurile pe care le avem, sa iti iei masina scumpa inseamna ca ori fudulia e mai tare decat IQ-ul, fie nu muncesti banii pe care ii castigi.
capcaunul a zis
Judecand dupa imagini pare VW Sharan si da e cam vechean.
Cat despre viteza, utilitara din proprie experienta iti spun ca merge cam cu 60km/h ca sa poata imprastia anti-derapantul efficient, iar daca soferul in cauza a reusit sa omoare si un pasager de pe bancheta din spate avea lejer 120km/h. Asta nu e viteza cu care sa circuli pe carosabil acoperit cu zloata, care se observa clar in poze .
Pete Sampras a zis
Mai John, esti major sau esti retardat!! De unde ai tras tu toate concluziile astea idioate!?!
Viteza, masina e rabla, soferul e idiot…
Mai lingaule, masina era una mult mai buna decat a ta, soferul e posibil sa fi suferit un atav de cord sau AVC ( daca stii ce inseamna!! ), iar de viteza nu spune nimeni nicaieri!!
Concluzia…esti un bou, stai jos, ai nota 4!!!
Faghiean a zis
Mulți proști mai sunt pe lumea asta!!!
:-) a zis
🙁
Cmdr. John La Garde, LDD a zis
VW Sharan model 2002, valoare de piata 1500- 2200 euro. Numar de inmatriculare BC 65 SSS.
Viteza impact – vehicul de deszapezire 25 kmph, aflat partial pe banda 1 si partial pe banda de urgenta. Impactul deosebit de violent a provocat ruperea in doua a trupurilor celor doi ocupanti ai locurilor din fata.
Ora impactului: 10:26.
Vehiculul inmatriculat in jud BC, viteza impact 133 kmph, aflat pe banda 1.
Trei persoane decedate instantaneu. In conditii de ceata in palcuri, cu zone libere alternative, soferul vehiculului Volkswagen a observat tarziu obstacolul, a franat violent, s-a izbit liniar de camion pentru ca acesta din urma ocupa jumatatea din dreapta a benzii 1, provocand ca urmare a impactului o usoara deplasare catre banda de urgenta a camionului. Se afla in cercetare prezenta unui vehicul care se afla pe banda 2 in momentul impactului, aflat in depasirea grupului care s-a ciocnit
Exista cateva filmari ale camerelor video rutiere din zona aflata intre Sibiu si Saliste, in care se constata prezenta vehicului cu nr. de inmatriculare in judetul Bacau, circuland cu viteze mult peste limita legala si impusa de conditiile meteo defavorabile.
plotoner_mjr a zis
Parca ziceai ca e microbuz.
Restul le-ai scos din burta ca sa-ti iasa bine.
Seba a zis
Imi pare rau ca manjesti totul cu rahat. Banuiesc ca mai esti si coleg cu baiatul lui.
Zed a zis
E trist ce s-a intamplat.
Parerea mea este ca un utilaj de dezapezire nu are ce cauta pe autostrada sau drum de mare viteza fara sa fie semnalizat si observabil de la o distanta de minim 200m.
Apar situatii in care nu poti observa diferenta de viteza si faptul ca te apropii de cel din fata cu o viteza foarte mare. Fenomenul e real, e studiat si depinde de aria vizuala sau zona in care privesti.
In Germania si Austria nu am vazut un singur utilaj nesemnalizat. Semnalizarea luminoasa era vizibila de la cateva sute de metri.
un om a zis
Dl Five Cents este obsedat de PSD !!!! Daca nu ar fi un eveniment tragic in care au murit oameni as zice ca esti comic ,dar asa esti cu siguranta tampit !!! Pacat de vietile pierdute !!! Dumnezeu sa ii ierte !!!
dana a zis
ce pretentii sa ai de la un atipsdist cu minte de usrist? astia sunt spalati pe creier nu ai ce sa le ceri. sunt mai rau decat psdistii din anii 90 spalati si aia pe creier. aia macar nu erau dezumanizati. o faceau de foame. usristii de azi o fac din prostie de zici ca nu sunt oameni cu suflet. atat l-a dus capul sa zica. asa e el.
Mihai S. a zis
Nu conteaza vechimea unei masini atata timp cat este in stare tehnica perfecta (directie, frane, lumini) adica cam ce se verifica la ITP. Ca traim in romanie si se dau spagi sa treaca si cele neconforme, e alta poveste.
In alta ordine de idei, cam toate accidentele cu victime se datoreaza vitezei excesive, vitezei neadaptate, depasiri incorecte, neasigurari sau alte imprudente ale soferilor. Deci in acest caz, vina este exclusiva a soferului si putin si a celorlalti pasageri care l-au lasat sa conduca in asa hal.
Dumnezeu sa-i odihneasca! pe fei plecati in locuri mai linistite.
P.S. Oricare ar fi tema articolulului, vad postaci care isi refuleaza dejectiile.
De regula persoanele recalcitrante, cu chef de harta, grobiene si violente verbal sau fizic, fara motiv, au niste probleme.
Jenant.