A fost semnat ultimul contract de lucrări din cadrul Proiectului Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Acesta are o valoare de peste 51 milioane lei și vizează ample investiții în vederea îmbunătăţirii calităţii apei destinate consumului uman şi dezvoltării infrastructurii de apă potabilă, pentru creșterea calității vieții consumatorilor din municipiul Onești.
RAJA S.A. a semnat astăzi – 27 ianuarie 2021, la sediul Centrului Zonal Onești, Contractul de lucrări Facilități noi de captare și tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Onești, în cadrul Proiectului Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Alături de conducerea societății, reprezentată de Directorul General – Aurel Presură, la eveniment au fost prezenți Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța (ADI) – Florin Mitroi și Primarul Municipiului Onești – Victor-Laurențiu Neghină.
Proiectul Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, în valoare de 276 milioane lei, este unul dintre cele mai reprezentative proiecte integrate din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate aflat în implementare la nivel național. Acesta vizează investiții pe raza municipiului Onești și este structurat în cadrul a 3 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii a căror implementare va contribui la îndeplinirea obiectivelor privind calitatea apei destinate consumului uman, conform directivelor europene (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare.
„Este un moment important pentru comunitatea noastră! În Primăria Onești veți avea un partener de nădejd iar tot ce ține de instituție se va face în timp record. Într-adevar, contractul semnat astăzi este la fel de important ca celelalte, iar faptul că vom avea o sursă alternativă de apă va rezolva o mare problemă a Oneștiului.” a declarat Primarul Municipiului Onești, Victor-Laurențiu Neghină.
Despre importanța acestor investiții a vorbit și Florin Mitroi, Președintele ADI Constanța: “În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, vreau să vă asigur de un sigur lucru: chiar dacă sunteți departe de noi ca teritoriu, vom ține întotdeauna cont de nevoile dumneavoastră în aceeași măsură ca de nevoile celorlalți membri. Acest proiect, în valoare de peste 275 milioane lei este dovada că avem un scop bine definit, și anume acela de a furniza locuitorilor de aici apă și servicii la standarde europene, astfel încât să protejăm sănătatea tuturor, dar și mediul înconjurător. Aveți încredere că o echipă competentă și motivată lucrează pentru dumneavoastră!”
Contractul de Lucrări Facilități noi de captare și tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Oneștiare o valoare totală de 51.401.987 lei cu TVA și se va derula pe o perioadă de 24 de luni, dintre care 6 luni – proiectare și 18 luni – execuția lucrărilor.
Având în vedere că municipiul Onești are ca sursă unică de alimentare cu apă barajul de la Valea Uzului, în timp aceasta s-a dovedit a fi o mare problemă pentru asigurarea apei în ritm continuu. Astfel, s-a impus identificarea unei soluții fiabile care să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apă. Prin acest contract se va realiza o nouă captare de apă de suprafață din râul Trotuș, o stație de tratare și una de clorinare, un rezervor nou de înmagazinare a apei potabile cu o capacitate de 7500 mc, o nouă statie de pompare apă potabilă, precum și 7 km de aducțiune. Totodată, rezervorul de 10.000 mc de la Cuciur va fi reabilitat împreună cu stația de clorinare și rețelele din incinta Gospodăriei de Apă Cuciur.
“În momentul în care RAJA S.A a preluat rețeaua de apă și canalizare din municipiul Onești, prima noastră grijă a fost să realizăm un serviciu de calitate, întrucât, la momentul preluării, la Onești apa se furniza cu program. Din acel moment ne-am angajat să furnizăm apa potabilă în regim de continuitate, acest lucru nefiind posibil fără investiții, care s-au făcut în primă fază din fonduri proprii, iar ulterior am demarat acest proiect de peste 57 milioane euro cu finanțare europenaă. Închei prin a spune că Oneștiul va fi un oraș model la nivel de țară în ceea ce privește eficiența sistemului de alimentare cu apă și canalizare”, a declaratDirectorul general RAJA S.A. – Aurel Presură, la finalul evenimentului.
Investițiile prevăzute a se realiza vor fi dotate cu echipamente SCADA, care permit citirea parametrilor de funcționare și integrarea acestora în sistemul centralizat al RAJA S.A.
Contractul de lucrări semnat astăzi încheie lista contractelor prevăzute în cadrul Proiectului. La finalizarea lucrărilor în Municipiul Onești, obiectivul privind gradul de conformare preconizat în cadrul POIM, în concordanță cu prevederile Directivei 98/83/EC, va fi atins atât pentru infrastructura de apă potabilă cât și pentru cea de canalizare. Prin implementarea proiectului se asigură accesul la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației și dezvoltarea durabilă a zonei.
Mitica a zis
Apa potabila din Trotus, tratata si clorinata , cu dejectii si gunoaie deversate in amonte de Onesti . Dar apa potabila de M. Casin sau puturi subterane cum au promis cand au venit in Onesti ???????
Aloooooo, Protectia Consumatorului ce faceti ????