~2 min lectură 0 comentarii

Interpretul lui Stiven din „State de Romania”, Octavian Strunila este tătic

Redacția Ziarul de Bacău

stru.jpg

Octavian Strunila, interpretul celebrului Stiven din serialul de comedie „State de Romania” difuzat de Protv de luni până joi de la oră 22.15 este tătic. Oana, logodnică actorului, a născut luni, 19 octombrie, o fetiţă perfect sănătoasă, de 3,5 kilograme şi 51 de centimetri. Maria Equazella a venit pe lume la ora 20.30 şi a primit notă maximă la naştere.
Octavian se află pe platoul de filmare când a primit vestea că Oana se îndreaptă spre spital. Nu a mai stat nicio clipă şi a plecat imediat spre ea. Emoţiile aşteptării au fost incredibile, însă i-au fost alături Doiniţă Oancea, partenera lui din serialul „State de Romania” şi doi prieteni foarte buni: Mihai şi Lucian Viziru, acesta din urmă va fi de altfel şi naşul micuţei. „Cand am aflat că Oana este în drum spre spital m-a cuprins un sentiment foarte ciudat, dar în acelaşi timp foarte frumos. Nu mai ştiam ce e cu mine. Cel mai greu a fost să aştept. Orele petrecute pe holul spitalui au fost cele mai lungi din viaţa mea, aveam impresia că nu se mai termina”, a declarat Octavian Strunila. Fiecare secundă de aşteptare i-a fost însă răsplătită atunci când şi-a văzut pentru prima oară fetiţa: „As vrea să stau toată ziua şi să mă uit la ea. Mi-e teamă când o iau în braţe pentru că este atât de mică. Când o văd, nu-mi vine să cred că eu şi Oana am creat aşa ceva”, a mai adăugat actorul.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.