Poliţiştii şi jandarmii din Bacău au amendat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe persoane care se aflau într-un bar din municipiu al cărui administrator nu a respectat prevederile privind restricţionarea programului de funcţionare.
Persoanele găsite în bar au fost amendate, iar suma sancţiunilor s-a ridicat la 39.000 lei. De asemenea, societatea comercială a primit o amendă de 10.000 lei.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Bacău, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1, poliţiştii şi jandarmii au găsit clienţi în barul care funcţionează într-un spaţiu închis.
„În momentul intervenţiei poliţiştilor, în local se aflau 7 persoane, iar o parte din acestea fumau în incinta barului. Activitatea a fost întreruptă de poliţişti, iar persoanele prezente au fost legitimate şi sancţionate contravenţional. Forţele de ordine au aplicat 35 de amenzi, în valoare de 39.000 de lei. Totodată, faţă de societatea comercială în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
Lasă un răspuns