Mai mulți deputați ai Partidului Național Liberal au depus în Parlament proiectul de lege, denumit simbolic, „legea anti-chiul”. Proiectul este inițiat de Sebastian Burduja, iar Mircea Fechet, deputat PNL Bacău, este coinițiator.
Proiectul legislativ prevede creşterea substanţială a sancţiunilor pentru absenţele nemotivate ale parlamentarilor – la 10% din indemnizaţia brută. În acest moment, penalizarea este de 10 ori mai mică, de doar 1%.
Deputatul Mircea Fechet motivează că, dacă lipsesc de la locul de muncă, parlamentarii nu pot reprezenta așa cum se cuvine interesul cetățenilor și că penalizarea din momentul de față este una mult prea mică: „Parlamentarii au datoria să le reprezinte cât mai bine interesul cetățenilor. Și acest lucru îl pot face doar dacă sunt prezenți și implicați la activitățile parlamentare. Proiectul al cărui coinițiator sunt prevede creșterea sancțiunilor pentru absențe nemotivate de la 1% la 10%. Procentul de 1% este mult prea mic pentru cei care uită motivul pentru care au fost votați și care nu vin la muncă, să lupte pentru nevoile oamenilor.”
Conform unui sondaj INSCOP realizat în 2019, sub 10% dintre cetățeni declară că au încredere în instituția Parlamentului. Deputatul PNL spune că acest proiect are scopul de a responsabiliza aleșii publici, dar și de a crește încrederea oamenilor în instituție.
„Încrederea cetățenilor în Parlament este din ce în ce mai mică și unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici este că au existat de-a lungul timpului mai mulți aleși publici care nu și-au mai îndeplinit îndatoririle după ce și-au început mandatul. Noi, parlamentarii PNL, ne dorim să schimbăm asta și să le arătăm cetățenilor că se poate și altfel și că reforma pe care ne-o dorim pentru Parlament este una cât se poate de serioasă și reală. Așa cum orice persoană este sancționată dacă absentează nemotivat de la locul de muncă, așa vor fi și parlamentarii. Și nu doar simbolic ca până acum. Aleșii publici trebuie să fie conștienți de responsabilitatea pe care o implică această funcție și să depună toate eforturile necesare pentru a recâștiga încrederea oamenilor.”, spune Mircea Fechet.
Proiectul de lege anti-chiul poate fi consultat aici. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns