~4 min lectură 18 comentarii

Politica, înaintea competenței! Majoritatea instituțiilor băcăuane, conduse de directori numiți fără concurs

Ella Craciun

Marea angajare la stat doar a celor care au studii superioare, prin concursuri transparente, pe bază de competențe, se lasă așteptată. Dovadă stau, ca exemplu, directorii instituțiilor care ocupă posturile de conducere cu numire temporară sau ca interimari.

Foto: arhiva 2018

Direcția de Sănătate Publică Bacău este condusă de dr. Mihaela Arim, detașată de la Ministerul Sănătății, unde era consilier superior la Direcția de Asistență Medicală și Sănătate Publică. În prezent, dr. Arim ocupă funcția de director, dar după terminarea crizei Covid, ar putea pleca înapoi să își reia atribuțiile de la București.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate este condusă de Marius Savin, însă doar ca urmare a unui proces pe care acesta l-a deschis la Curtea de Apel  împotriva Ordinului Casei Națonale cu nr 360/22.05.2020 prin care postul său a fost desființat, iar contractul de management a încetat. Până la judecarea pe fond, instanța a decis ca acesta să își reia funcția de conducere, dar în cazul unei sentințe nefavorabile, ar urma să plece din instituție.

Casa Județeană de Pensii Bacău a rămas fără directorul executiv în luna august anul trecut, după demisia Alinei Iftode. Locul său a fost ocupat interimar de Simona Tăbăcaru, inspector superior la serviciul de contabilitate, până la organizarea unui concurs.

La Comisariatul Județean de Protecția Consumatorilor Bacău, Gabriela Sava a preluat atribuțiile de comisar șef adjunct al instituției, după mai bine de un an de când funcția fusese preluată, prin delegație, de Adrian Roșca, rămasă vacantă la plecarea lui Alin Năstasă.

Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, prof. Ida Vlad, este numit tot prin detașare în interesul învățământului. Numirea sa a fost făcută în noiembrie 2019 și a fost prelungită de atunci încontinuu. În același timp, la începutul acestui an au expirat mandatele tuturor directorilor și adjuncților care au dat concurs acum 4 ani (primul concurs de acest tip organizat pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct, practica fiind anterior cea a detașării pe funcție). În ianuarie 2021, 61 din 89 de directori au primit o prelungire prin detașare în interesul învățământului, diferența fiind înlocuită de alți profesori, prin aceeași metodă a detășării. Situația este similară în cazul a 34 de adjuncți: 21 își continuă activitatea, iar restul au fost înlocuiți. Toate detașările sunt valabile până la sfârșitul anului școlar, adică 31 august 2021.

Nici la Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, funcțiile de conducere nu au fost ocupate prin concurs, ci mai degrabă prin împuternicire. Comisarul șef de poliție Adrian Tuluc îndeplinește prin împuternicire funcția de adjunct al șefului inspectoratului. În aceeași situație sunt șefii serviciilor Ordine Publică, Siguranță Școlară, Comunicații și Informatică. Poliția Municipiului Bacău este condusă cu împuternicire de cms. șef de poliție Sorin Boghiu, iar Poliția Dărmănești este condusă de cms. Nicușor Roman, tot împuternicit.

La Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, Petrică Ilieș a fost detașat temporar pe funcția de director executiv, devenită vacantă în 2017, după ce fostul director, Paul Toderică, a fost detașat temporar în județul Alba.

De altfel, majoritatea instituțiilor publice din județul Bacău au conduceri numite fără concurs sau aflate în stare de interimat: Direcția Agricolă, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcția Generală pentru Protecția Copilului, Direcția Județeană de Cultură, Comisariatul Județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu șamd. De regulă, schimbările se fac pe ascuns, fără anunțuri publice.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

18
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    John
    11 februarie 2021, 07:17
    0

    Ca sa fiți fair ar trebui sa precizați ca la cele care au avut ”concurs” cerintele au fost croite astfel încât a fost concurs cu unic candidat pe post (google + curiozitate si gasiti voi).

  2. L
    Lili
    11 februarie 2021, 07:55
    0

    Mai sunt și în alte instituții directori fără concurs și stau bine mersi pe salarii mari, nu e nimic ieșit din comun, oricum nu se schimbă nimic.

  3. B
    Bro
    11 februarie 2021, 08:18
    0

    Iulian Pintilie-director adjunct. Venit la complexul muzeal Antonescu, fără concurs, numit de PSD.

    1. a
      adi
      11 februarie 2021, 08:40 răspuns pentru @Bro
      0

      lasa ca pune pnl usr acu tot fara concurs. poate aduc o ospatarita sau un ospatar cum le place penelistilor. nu sunt fan psd, din contra, dar astia de la usr pnl bat record dupa record la a numi habarnisti fomisti in institutii. trebuie doar sa urmaresti si te convingi.

    2. T
      Tatiana
      11 februarie 2021, 08:40 răspuns pentru @Bro
      0

      Complexul Muzeal are 55 de angajați și au manager, director adjunct, contabil sef (interimar), economist ( fosta contabilă sefă care e pensionară de 3 ani), 4 sefi de secție.

  4. I
    Ilie
    11 februarie 2021, 09:30
    0

    La Protecția consumatorului a fost unsă Dna Sava Gabriela de la Direcția Agricola!
    Profesionista cu urme rosii dar nu mai contează
    Obediența in fata celor care au fost la putere și a celor care sunt primează

    1. C
      CLEARWATER
      11 februarie 2021, 10:14 răspuns pentru @Ilie
      0

      Și chelnerițe de la ape are urme galbene?

      1. d
        dana
        11 februarie 2021, 10:21 răspuns pentru @CLEARWATER
        0

        alea sunt bune ca nu sunt de la psd. se lasa prostiti pe fata in numele antipsdismului. lasa ca le ies pe ochi ospatarita si primarul de la bacau

  5. S
    Sorin Ceasăr
    11 februarie 2021, 10:35
    0

    Cel mai tare o s-o ia in barba PSD.
    Nu a reusit sa-si puna decat interimari peste tot de care i-a durut la bască,si i-a abandonat,sperand intr-o vesnică guvernare!
    Acum au asteptări de la oameni pe care i-au lasat in curtea altora!
    Cică să ramană in afara jocului dar fideli!
    Sictir!!

    1. a
      adrian
      11 februarie 2021, 12:33 răspuns pentru @Sorin Ceasăr
      0

      adica nu a facut rau sa isi puna sefi? adica psd e bun si usr pnl e naspa sa inteleg. adica psd nu a politizat la varf :))) ori esti psdist ori esti talamb. acu o sa fi multumit ca vin praduitorii pnl usr si o sa politizeze si femeia de serviciu. pana si ospatarii sunt acum usr si pnl :))))))))

  6. I
    Ionela
    11 februarie 2021, 12:25
    0

    În clasament sunt și Apele Romane Bacău cu dl Găină la butoane. Dacă tot s-a mediatizat cazul chelneriței de la Iași.

  7. F
    Florin
    11 februarie 2021, 12:49
    0

    Sa nu uitam de Apele romane Bacău unde mare șef este dl Găină.

  8. D
    Dorin
    11 februarie 2021, 13:03
    0

    Concursurile trebuiesc făcute după ce sesizarea in prealabil a DGA
    Nu poți nu un sef dacă nu știe cu ce se mănâncă munca .
    In situații dificile cum facem ? Șeful tremura cu codița între picioare și Caporalul lupta .
    Când vine ziua de leafa bosul e bos$ Caporalul caporal .
    Speram la vremuri mai bune și oameni competenți

  9. J
    John
    11 februarie 2021, 15:12
    0

    Asteptați sa vedem pe unde o sa fie unşi Ne.ula fost primar si chelnerița Pitulicea cel mai slab prefect din istoria Bacaului. In afara de niste poze cu foştii prefecti pe hol si o NUNTA (păcăleala) de toata jena a mai facut ceva pentru judet? Moş Pitu pe unde crezi că o mai poti baga pe „prietena” de suflet?
    Ati lins la PSD si Benea a avut grija de voi iar acum lingeti iar la PNL USR ?
    TRĂDĂTORILOR….

  10. A
    Andreea
    11 februarie 2021, 17:13
    0

    Nici in ceasul al 14-lea cand este deja prea tarziu, nu incercam sa ne schimbam… Aceleasi lucruri de 30 de ani..

  11. G
    Gigi
    12 februarie 2021, 04:36
    0

    Locul 1 In top: inspectoratul scolar

  12. M
    Moș Ion
    13 februarie 2021, 14:47
    0

    Și la primaria Dărmănești sau făcut angajări și la o săptămână o fost transferat la Bacău. PSD trezește te!!!

    1. A
      Andrei Munteanu
      13 februarie 2021, 15:06 răspuns pentru @Moș Ion
      0

      Reteta jigodiilor. Angajare la o institutie oarecare bugetara si apoi transferul unde se doreste.
      Ar trebui interzise orin lege astfel de smecherii.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.