~2 min lectură 5 comentarii

Două sexagenare au țepuit mai multe bănci cu 100.000 de lei. „Mascații” le-au făcut o vizită

Redacția Ziarul de Bacău

Două femei, de peste 60 de ani, s-au trezit cu „mascații” la ușă, după ce au țepuit mai multe bănci din Bacău.

Miercuri, 17 februarie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat două percheziții la domiciliile a două femei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 2018-2020, două femei, de 64 şi 66 de ani, ambele din Bacău, ar fi solicitat mai multe credite prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unităţilor bancare cu privire la calitatea de pensionari, prezentând documente false în acest sens. Prejudiciul cauzat unităţilor bancare se ridică la aproximativ 100.000 de lei.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu cei din cadrul Secţiilor 1 şi 2 Poliţie Bacău au pus în aplicare două mandate de percheziţie, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi telefoane mobile. 

Totodată, în baza a două mandate de aducere, cele două bănuite au fost conduse la sediul poliţiei în vederea audierii. La descinderi au participat și criminaliști.

„Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea și îndrumarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Legionarul
    18 februarie 2021, 19:36
    0

    Felicitări, babelor!! Au luat puțin totuși… ?

    1. S
      STAN
      19 februarie 2021, 08:53 răspuns pentru @Legionarul
      0

      Poate vor lua cat se cuvine in instanta.
      Un popor care face eroi din hoti nu se va face nicicand bine !

      1. L
        Legionarul
        20 februarie 2021, 06:20 răspuns pentru @STAN
        0

        Stane, atât timp cât fură de la banci nu sunt hoațe! Să fim sinceri măcar o dată, băncile sunt cele mai lacome instituții, fie ca sunt de stat sau private… Băncile românești au luat și pielea de pe bietul împrumutat, au practicat și practică cele mai mari dobânzi din Europa așa că nu este cazul să le plângem.
        Încă o dată, FELICITĂRI DOAMNELOR! ?

  2. v
    v.m.
    20 februarie 2021, 06:31
    0

    Nu stiam ca bancile au ajuns de rasul curcilor. Cand ajung prin banci sunt investigat de parca m-as duce acolo sa delapidez. Nu toti salariatii lor au fler.

  3. A
    Alexandru
    20 februarie 2021, 12:26
    0

    Daca banii nu sunt recuperati de la hoate,vor fi recuperati de banca de la deponenti.Banca si hoatele nu pierd,pierd doar fraierii care au credite sau economii la banca.Hoatele au furat de fapt clientii bancii ,banca va fi bine mersi.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.