Aleșii locali Pro România din județul Bacău s-au organizat și au anunțat că vor avea o atitudine echilibrată în consiliile locale și în Consiliul Județean. Liderii formațiunii au anunțat o schimbare de atitudine în municipiul Bacău, unde în primele luni au votat de cele mai multe ori alături de primarul USR. „Luna de miere a primarului Viziteu s-a terminat!”, a declarat coordonatorul interimar al Pro România, fostul primar Cosmin Necula, consilier județean.
Luni după-amiază, cei 64 de aleși locali ai Pro România Bacău s-au întâlnit la Centrul de Afaceri și Expoziții pentru ședința de constituire a Ligii Aleșilor Locali.
Reprezentanții partidului aleși în funcțiile de conducere la nivelul județului Bacău și-au desemnat echipa de conducere, iar președintele Ligii Aleșilor Locali a fost desemnat consilierul local municipal Ghiorghe Huluță.
Președintele interimar al Pro România Bacău este Cosmin Necula, iar secretar general interimar este Valentin Uricariu. Această nouă structură își propune să reprezinte nucleul de pornire al activității politice al Pro România Bacău. Alegeri pentru posturile de conducere ale formațiunii vor avea loc în iunie 2021.
„Numai intrigi și războaie, în Primărie”
Fostul primar al municipiului Bacău, Cosmin Necula, a declarat că luna de miere a primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu s-a încheiat, iar acesta trebuie să se apuce de treabă.
“La cinci luni după ce noua administrație a preluat frâiele puterii, nu vedem lucruri spectaculoase, ci numai intrigi și războaie. Vedem că se fac propuneri care nu sunt fundamentate pe nevoile și realitățile Bacăului”, a declarat Cosmin Necula, la finalul ședinței de constituire a Ligii Aleșilor Locali Pro România.
Cosmin Necula a criticat tentativa primarului Stanciu Viziteu, de a mări taxele și impozitele locale: “Administrație pe bani mulți știe oricine să facă!”.
“Se discuta de un nou împrumut, de 160 de milioane de lei, care nu e decât o formă mascată de a face rost de bani pentru proiecte populiste. În loc să caute bani pentru cofinanțarea proiectelor europene, se caută bani pentru proiecte fanteziste”, a spus fostul primar al Bacăului. El a menționat că noua administrație va avea în bugetul pe 2021 peste 60 de milioane de euro, fonduri europene atrase în 2016-2020, pentru care trebuie găsită cofinanțarea de 4 milioane de euro.
“Dacă se va aproba emisiunea de obligațiuni ,gradul de îndatorare al municipiului va crește de la 20 la 30 la sută, Bacăul nu va mai avea acces la alte credite. Nu există un dezechilibru financiar, nu înțeleg de unde goana asta după bani?!”, a mai spus Necula. El a avertizat că un nou credit presupune aprobarea Ministerului Finanțelor, pentru că orice datorie se contabilizează în deficitul bugetar național. În opinia lui Necula, o astfel de aprobare ar putea veni peste un an sau doi.
Consilierul local Gheorghe Huluță, președintele Ligii Aleșilor Locali ai Pro România Bacău, a explicat că, în primele trei luni, „am criticat, dar n-am blocat, l-am lăsat întâi să se așeze”, însă perioada de acomodare a trecut.
Necula și Huluță l-au mai criticat pe primarul Stanciu Viziteu, pentru cheltuielile de protocol de 100.000 de lei. „Este primul primar care a cerut Consiliului Local bani de protocol, aștept să văd valuri de delegații din străinătate”, a ironizat Cosmin Necula cererea lui Stanciu Viziteu.
John a zis
Orgolii, capete goale și gură mare!
Cum naiba de numai ăștia sunt in fruntea listelor când tre sa ieșim la votat??? Și apoi ne miram că totul merge prost și că nu se întâmplă nimic.
Ești ales sa reprezinți Bacăul, da-le dreaqu de partide, pune osul și materia cenușie și vino cu propuneri concrete, iar daca vine altul cu o idee mai buna recunoaste-o și încurajeaz-o!!!
Bla a zis
Văi de cu…r..u nostru !
gelu a zis
Mai bine taci. Ai stat 4 ani si ai frecat-o prin Primarie, iar in urma ta… praf!
Virus a zis
Ii este frica de concurenta. A văzut ca actualul primar ii calcă pe urme!!!!
Ionel a zis
Mai Necula. Tu cum ai tupeul sa vorbesti?
Dupa ce ca nu ai facut nimic ai pierdut o gramada de bani cu Insula de agrement. Nu mai tii minte cand spunea lumea ca esti Primarul Zero sau Primarul Mocheta?
Ai candidat si ai iesit pe locul 3. Partidul tau nici macar nu mai exista. Te rog sa ai decenta sa taci.
Bogdan a zis
Fostul Primar 0 da „indicatii” iar traseistul Huluta marele sindicalist sa ne spuna care este statutul cladirii Casa de Cultura din Bacau care sta de 20 de ani fara nici o utilitate publica ci numai spatii inchiriate la care nu stim unde se uc chiriile
Stancu Dorel a zis
Vai de c…u’ nostru!
Actualul primar si slab pregatit si fara majoritate si inconjurat de maimutoi nu va fi in stare sa facă nimic!
Si asa vine la serviciu ca la orice job de multinatională,la 16 rupe usa,angajatii s-au invatat la fel!
Vor trece iar 4 ani si ne vom uita in sus!
Mare blestem pe capul nostru al băcăuanilor!
Lili a zis
Necula are tupeu, cum să i spui actualului primar să se apuce de treabă când tu ai fost 4 ani primar și nu ai făcut nimic pentru oraș. Să se uite încă odată pe ce loc a ieșit la alegeri fiindcă sigur a uitat de are acest tupeu.
Vlad a zis
Problema e ca si norodul va uita ca n-a facut nimic ,dupa inca 3 ani.
Cosmin a zis
Necula, vorbește de delegații în străinătate? el care a fost într-una în Italia cu aproximativ 10 angajați ai primăriei Bacău, undeva în anul 2017. Alo!?
Roberta Redford a zis
Eu l-as da afara in momentul doi pe Necula. Pro Romania este PARTID DE STANGA, are ideologie de stanga, Ponta asa l-a creat, ca o alternativa de stanga a PSD, care era – zicea Ponta chiar si acum cateva zile – infestat de tot felul de indivizi care nu se interesau de nevoile populatiei. Domnul Necula, fost lider PESEDIST, deci om de stanga, ciuma rosie, nu-i asa ?, zice ca USR PLUS, care se declara DE DREAPTA vrea imprumuturi pentru a face proiecte POPULISTE 0 adica se comporta ca un partid DE STANGA !!!!
Noaptea mintii, Marito !!! Deci socialistii ii acuza pe capitalisti ca au intentii socialiste !!!!
Edy a zis
Pe cel care salva Bacăul,trecea cu „tancurile” peste unele partide (se lauda la şprițuri)şi a candidat la ” Camera Deputaților” din partea Pro Romania sub numele de Pitu nu a avut loc in prezidiu? Pitule ai iesit din politica cu Marcicica ta exact ca niste gunoaie. Ați incercat sa ne prostiti cu traseismul si acum ai fugit inapoi sub fusta chelneritei, RUSINE…..nu meritati atentia oamenilor!
STAN a zis
E greu sa nu ai simtul ridicolului.
Dupa ce la primarie ai iesit in evidenta ca „primarul zero” , la ultimile alegeri ai ramas tot cu zero, ti-ai incercat norocul la CJ si tot zero tot mai fugi dupa o functie cat de mica.
Primar nu, parlamentar nu, la CJ nu, macar in curtea scolii sa ai o functie .
Jenant si fara bun simt !
Cosmin a zis
Pe Diaconu l-au dat pe off-line?
Cetatean a zis
Sa-l dea oofline si la incasarile lunare,asta ar fi mai indicat!
Cetatean a zis
offline*
cetatean a zis
mizerie,uita-te in ce hal arata orasul dupa un mandat necula inainte sa ai tupeul sa vorbesti la microfon.
Cosmin a zis
Diaconu sa ne spună dacă face antrenamente la sala de atletism și dacă își merita salariul de 4.000 RON nemeritat de la SCM. Fentează sistemul!
Palarie a zis
Nu si-l merita,sta ca un parazit pe banii cetatenilor dar cine il vede? Ii cam plac tariile din cate am auzit.
Un citadin a zis
Daca e sa comentez,pot spune scurt: stimabile dom’ fost premarele,mata ai fost in opozitie tot timpul si vesnic împotriva bieților bacauani. Ar fi trbuit,sa te iei cu actualul uns si sa mergeți la cei ce tocmai au trimes dracia aia pe Marte,sa va trimita naibii acolo,sa-i fericiți si pe ăia. Banuiesc ca,va trimiteau in secunda 2 inapoi, spre terra,dar fara rachetă. Ăia hoți,ăștia hoți,tule….’… . la toți. Asta asa sa nu se agite pre mult cenzura pupincuristă multi partinică.
ALEX a zis
Încasează și niște premieri aprobate chiar de el în Consiliul Local. Suna cam a fi un abuz în serviciu. Alo!? DNA, ai legătura! Bani nemeritati!
Cosmin a zis
Diaconu, căci despre el este vorba. Sper sa se sesizeze cineva de ilegalitățile pe care acesta le încalcă.