Finalul sezonului regulat din Liga 2 a adus un scandal major, în care este implicat numele echipei Aerostar Bacău. Un apropiat al unui club din Liga 2 ar fi fost prins în flagrant de procurori în timp ce încerca să dea mită unui arbitru, scrie digisport.ro.
Din informațiile Digi Sport, persoană acuzată de dare de mită ar fi Mihai Dogaru, vicepreședintele echipei Petrolul Ploiești și manager general al Veolia, sponsorul clubului. Acesta i-ar fi promis arbitrului de la partida CS Mioveni – Aerostar Bacău suma de 5.000 de euro pentru a-i avantaja pe moldoveni.
Cu o rundă înainte de final, Petrolul are cele mai mici șanse de a ajunge în play-off. Pe lângă o victorie obligatorie cu U Cluj, ploieștenii ar avea nevoie, printre altele, și de un pas greșit al celor de la CS Mioveni, care înfruntă în ultima rundă Aerostar Bacău, ocupanta locului 19.
Bucureșteanul Andrei Antonie este delegat pentru meciul CS Mioveni – Aerostar Bacău. Din brigada sa vor face Adrian Popescu (Craiova) și Vlad Bârleanu (București).
Acțiunea flagrantului a fost organizată de DGA și de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Cercetările continuă în acest caz, iar, din informațiile Digi Sport, persoană amintită a fost ridicată și dusă la audieri, cu propunere de arestare preventivă.
Lasă un răspuns