Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, pe 1 aprilie 2021, începând cu ora 10:00, „Ziua Porţilor Deschise Online” pe platforma Microsoft Teams.
Evenimentul se încadrează într-un proiect mai amplu intitulat Luna Porților Deschise Online, când în luna aprilie Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va organiza o serie de evenimente adresate elevilor în vederea familiarizării acestora cu mediul universitar. La eveniment s-au logat peste 1500 de elevi și profesori din 100 de licee din județele Bacău, Neamț, Vrancea și Vaslui.
Prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF – Președintele Senatului Universității și Prof.univ.dr.ing. Carol SCHNAKOVSZKY – Rectorul Universității au avut cuvântul de deschidere și i-au încurajat pe elevii din clasele terminale să își continue studiile. Activitatea a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bacău și al Casei Corpului Didactic Bacău, care prin parteneriatul cu Universitatea „Vasile Alecsnadri” din Bacău contribuie, în mod constant, la diversificarea pârghiilor de colaborare între învățământul pre-universitar și cel universitar.
Decanii și prodecanii celor 5 facultăți (Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe al Mișcării, Sportului și Sănătății), împreună cu studenții, au oferit informații complete despre oferta educațională și atractivitatea domeniilor, posibilitățile de formare prin stagiile de practică, internship, programul ERASMUS, implicarea în proiecte, bursele de studii și facilitățile oferite de infrastructura Universității: laboratoare, Baza sportivă, Biblioteca Universității, Restaurantul Universității și locurile de cazare, Postul Academic TV și Postul de Radio UNSR Bacău.
Președintele Asociației Liga studențească din cadrul UBc, Ștefănuț Buhuș, a prezentat activitățile extracurriculare pe care le organizează și care sunt avantajele oferite de voluntariat pentru formarea viitorilor studenți.
Evenimetul s-a încheiat cu o sesiune Q&A, întrebări adresate de către elevi pe chat-ul întâlnirii, care au vizat detalii specifice privind admiterea la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Prima sesiune de admitere se va organiza online pe platforma admitere.ub.ro, în perioada 05-30 iulie 2021. Detalii complete se regăsesc pe site-ul universității www.ub.ro și pe paginile web ale facultăților.
Lasă un răspuns