Valoarea creditelor accesate de bacauani, in luna septembrie, a inceput din nou sa scada, si a ajuns sub 3,5 miliarde de lei, fata de 3,53 de miliarde in luna august. Scaderea nu este spectaculoasa, dar arata tendinta constanta pentru imprumuturi bancare echilibrfate a bacauanilor. In acelasi timp, si valoarea restantelor la creditele bacauanilor in bancile comerciale a inceput sa scada, pentru prima oara in ultimele 12 luni, de la 118,5 milioane de lei in luna august, la aproape 110,5 milioane in septembrie, dar ramine mai mare de trei ori fata de octombrie 2008.
Si volumul economiilor bancare in lei si in valuta ale conjudetenilor nostri a fost, tot la sfirsitul lunii septembrie, in usoara scadere, dar a ramas cu mult mai mare decit cel al creditelor, care in perioada martie – septembrie cind au scazut, cind au crescut.
Bacauanii au solicitat bancilor, pina la sfirsitul lunii septembrie, credite in moneda nationala de aproape 1,80 de miliarde de lei, iar in valuta la echivalentul a 1,63 de miliarde de lei, in scadere la ambele valute. In schimb, disponibilitatile la vedere, depozitele pe termen si depozitele rambursabile dupa notificare si altele sint in valoare de peste 5,37 de miliarde de lei. Cel mai mare volum al creditelor, fie in lei, fie in valuta, este cel al creditelor curente, aflate in preluare / rambursare.
Creditele restante ramin, in continuare, mai mici decit economiile, de peste 110 milioane de lei, dar, cum aratam, de peste trei ori mai mari decit cele din luna octombrie 2008, cind au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de inteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite in lei, peste 1,78 de miliarde de lei, pe cind nerezidentii abia ating 186.500 de lei tot la imprumuturile in lei (in scadere), si 1,63 de miliarde de lei la cele in valute straine (in usoara crestere), fata der strainii cu doar 1,25 de milioane de lei.
Problema cea mare ramine, in materie de creditare, si pe piata bacauana, creditul de consum. Astfel de credite sint cele mai mari, de aproape 1,33 de miliarde de lei in ambele tipuri de valuta, in timp ce pentru locuinte s-au cerut numai 272,50 de milioane de lei, iar pentru alte scopuri 28,20 de milioane. Cel mai mare volum de credite apare, insa, in contul agentilor economici, adica 1,77 de miliarde de lei, tot in ambele valute (nationala si straina).
La capitolul disponibilitati, putem vorbi de economii importante si in cazul firmelor si institutiilor. Acestea au in cont depozite in valoare de aproape 417,30 de milioane de lei. Dar populatia detine ponderea, ca de obicei, la sfirsitul lunii septembrie suma fiind putin peste doua miliarde de lei (in usoara crestere).
Comisia Nationala de Prognoza estimeaza ca, la nivel national, sumele restante catre banci vor depasi 3% la sfirsitul primelor trei trimestre. In topul restantierilor, in functie de ponderea acestora in totalul sumelor imprumutate, se afla locuitorii si firmele din centrul si nordul tarii, unde intirzierile la plata se ridica la peste 5%.
Lasă un răspuns