~2 min lectură 0 comentarii

Avertizare meteo! Cod galben de ninsori și vreme deosebit de rece

Redacția Ziarul de Bacău

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, la munte, valabil de marți, ora 23.00 până miercuri, ora 18:00.

În intervalul menționat, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

Totodată, meteorologii au emis și o informare meteo de vreme rece, ninsori și vânt, valabilă de marți, ora 21.00 până joi, ora 10.00.

Astfel, începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15…20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.

Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată țara, cu temperaturi minime preponderent negative.

Precipitații mixte, dar slabe cantitativ, se vor înregistra marți (6 aprilie) și în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menține deosebit de rece, iar în cursul nopților și al dimineților local va fi brumă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.