Organizația Femeilor Liberale Bacău și Tineretul Național Liberal Bacău, în parteneriat cu Primăria Hemeiuș și Direcția Silvică Bacău, au organizat sâmbătă, 10 aprilie 2021, o acțiune de reîmpădurire în cadrul Ocolului Silvic Fântânele. La eveniment, a participat și deputatul PNL, fost ministru al Mediului, Mircea Fechet.
„Am susținut mereu că acțiunile de împădurire sunt cele mai importante în contextul faptului că, anual, se exploatează cantități însemnate de lemn. Întotdeauna e o bucurie să particip la astfel de evenimente. Astăzi, la Hemeiuș, alături de colegii din organizația PNL Bacău, am plantat puieți de brad pe o suprafață de 500 de metri pătrați, în cadrul Ocolului Silvic Fântânele”, a declarat deputatul Mircea Fechet.
„Implicarea în astfel de acțiuni este o oportunitate de conștientizare, dar și o foarte bună modalitate de a contribui la combaterea schimbărilor climatice. Ziua a fost cu atât mai specială cu cât l-am luat cu mine și pe fiul meu Alex. Consider că e foarte important să îi învățăm pe cei mici să prețuiască natura și să o protejeze și m-am bucurat că i-a plăcut atât de mult și că mi-a mărturisit că abia așteaptă următoarea plantare. Îi felicit pe colegii mei de la Organizația Femeilor Liberale Bacău, de la Tineretul Național Liberal Bacău, pe reprezentanții Primăriei Hemeiuș și Direcția Silvică Bacău pentru frumosul eveniment realizat în contextul Campaniei naționale de împădurire. Împreună putem face Bacăul verde!”, a afirmat parlamentarul liberal.
Evenimentul a fost realizat în contextul Campaniei naționale de împădurire. Anul trecut, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a derulat cea mai amplă campanie de împădurire, prin care în toată țara au fost plantați 50 de milioane de puieți. Încheierea campaniei a fost făcută de ministrul de la acea vreme, Mircea Fechet, împreună cu președintele Klaus Iohannis, care a declarat că pădurile sunt aurul verde al României și că trebuie să facem tot posibilul să le protejăm.
zed a zis
Bine ca ati pus voi 2-3 copaci ca astia angajati la silvic sa-i vand cand o fi buni.
Nu inteleg de ce promovati voluntariatul in astfel de activitati in conditiile in care statul trebuie si trebuia sa aiba un plan concret de impadurire exectuat cu oamenii angajati in sistem silvic.