~3 min lectură 6 comentarii

Liberalii vor să-l pună director la Cadastru pe șeful PNL Buhuși, declarat incompatibil de ANI. Florin Diaconu s-a „remarcat” într-un scandal cu amenințări

Gabi MIHAI

Florin Diaconu este „pregătit” de liberali pentru funcția de șef al Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău. Diaconu, lider PNL Buhuși, a fost declarat incompatibil de ANI, iar anul trecut a fost implicat într-un scandal, fiind înregistrat cum îl amenința pe directorul Spitalului Buhuși. 

Surse din PNL susțin că Florin Diaconu va fi numit în curând director la OCPI Bacău. De altfel, Diaconu a susținut și câștigat în acum câteva zile un concurs la Direcția Operativă a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (facsimil). Aceleași surse susțin că Direcția Operativă a ANCPI este „una tampon”, folosită ca un artificiu pentru a numi șefii OCPI din țară prin ordin de director general al agenției. 

Pe data de 8 aprilie, când pe site-ul ANCPI a fost postat oficial rezultatul concursului prin care Florin Diaconu a devenit consilier în cadrul instituției menționate, l-am sunat pe șeful PNL Buhuși. Acesta ne-a transmis că nu știe rezultatul concursului și va reveni cu detalii când îl va afla, fapt care nu s-a mai întâmplat. 

Declarat incompatibil de ANI

Florin Diaconu a fost declarat incompatibil de ANI în octombrie 2020. Conform ANI, în perioada 19 decembrie 2019 – 23 iunie 2020, Diaconu a exercitat simultan cu funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă (director de cancelarie) în cadrul Instituției Prefectului – Județul Bacău, realizând în această perioadă venituri în sumă totală de 31.821 lei. Conform deciziei ANI, acesta nu mai poate ocupa funcții publice timp de 3 ani. 

Florin Diaconu și Liviu MIroșeanu

De altfel, Diaconu a fost, în perioada de incompatibilitate, director al cancelariei prefectului Liviu Miroșeanu, actualul viceprimar al Bacăului. Ca o coincidență, Miroșeanu a fost în perioada 2009-2014 director la OCPI Bacău, iar apoi a rămas angajat în cadrul ANCPI până la preluarea funcției de prefect. 

Scandal cu amenințări

Florin Diaconu a fost implicat în vara lui 2020 într-un scandal de proporții, fiind înregistrat cum îl amenința pe managerul spitalului din Buhuși pentru că s-ar fi luat de „omul său” din cadrul instituției. Înregistrarea audio făcută de Constantin Poiană, managerul spitalului din Buhuși, arata că Diaconu amenința că va merge până la Orban dacă directorul  spitalului nu îl lasă în pace pe omul său.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    gogu
    12 aprilie 2021, 08:09
    0

    foarte bine. bataia de joc trebuie sa continue. meritati sa fiti luati de prosti dupa ce i-ati votat.

  2. M
    Marius
    12 aprilie 2021, 11:46
    0

    Vin ai noștri, pleacă ai voștri!O clasă politică mizerabilă!De aia nici nu mai ies românii la vot! Indiferent cine câștigă alegerile, climatul e același: corupție,nepotisme, indolență,și aceeași bătaie de joc la adresa locuitorilor acestei țări!

  3. F
    Florin de pe Orbic
    12 aprilie 2021, 12:17
    0

    Carausul de plicuri al C. C……eanu sef la OCPI??
    Vai de capul nostru!

  4. I
    Ioana Lazar
    12 aprilie 2021, 19:19
    0

    Iediti la vot si folositi creierul cand puneti stampila. Ignorati tembelizorul care e vandut politic. Altfel ne meritam soarta

  5. J
    John
    13 aprilie 2021, 05:34
    0

    Așa e când ai de votat partidul și nu omul.
    „Partidul” pune pe cine vrea el. Nu că ar fi cel mai bun în domeniu, ci doar pt că e „al partidului”.
    Oricare ar fi numele acelui partid, căci povestea a la fel!

  6. W
    Wainer
    13 aprilie 2021, 08:23
    0

    Povestea merge mai departe. Alti oameni ??? aceleasi metehne, acelasi sistem mafiot….
    Aveti ceea ce ati votat !!!!!
    ROMANIA TE IUBESC !!!!!!!!!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.