Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a eșuat pentru a doua oară în impunerea propriului proiect de buget. În ședința „de îndată” a Consiliului Local Bacău, convocată pentru miercuri seara, cei 12 consilieri ai opoziției au respins ordinea de zi, în care li se cerea să-și anuleze votul dat cu o zi mai devreme. Situația este complicată de o plată făcută de Primărie în luna februarie, înaintea aprobării bugetului pe 2021. PSD Bacău a anunțat, în urmă cu câteva minute, soluția identificată pentru ieșirea din impas.
Bugetul municipiului Bacău a fost aprobat de Consiliului Local în 20 aprilie 2021. Rolul forului deliberativ este de a delibera, iar consilierii locali întruniți în ședința de marți au deliberat atât sub aspectul oportunității proiectelor, cât și al cuantumului alocărilor pe fiecare obiectiv de investiții în parte, se arată într-un comunicat al PSD Bacău.
„Subliniem că amendamentul comun aprobat de CL în 20 aprilie prevede alocări în plus la Sănătate și Educație, concretizate în suplimentarea sumei pentru construirea Spitalului Municipal și asigurarea integrală a burselor pentru elevi. Prin urmare, amendamentul comun depus de cei 12 consilieri locali de la PSD, PPU-SL, Pro România, PER & Dorin Chirilescu este legal, iar bugetul aprobat trebuie pus în executare”, afirmă social-democrații.
Dezaprobăm cu hotărâre tentativa conducerii Primăriei Bacău (primar și viceprimari) de discreditare a faptului că Consiliul Local își exercită atribuțiile de deliberare conferite de lege. Consiliul Local nu funcționează după cutumele USR/PNL, ci după lege, iar a dezbate, amenda și aproba un proiect nu este o ilegalitate, așa cum încearcă să acrediteze conducerea primăriei.
Mai mult, „ilegalitățile”, „prejudiciile” sau orice alte eventuale abateri nu se stabilesc de către viceprimari, declarativ, ci de o instanță de judecată, dacă este cazul.
Bugetul municipiului Bacău nu se „închide” în programul ForexeBug de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice din cauza unei plăți nelegale făcute de Primăria Bacău, la 5 februarie 2021, fără să existe un buget aprobat al municipalității pe anul în curs.
S-a plătit o factură, în valoare de peste 20.000 de euro, pentru cumpărarea de camere de luat vederi, fără ca pentru această cheltuială să existe un buget aprobat anterior!
Mai mult, în mod cu totul nefundamentat, administrația Viziteu a prevăzut cheltuieli pentru campania de vaccinare anti-Covid19 la capitolul „Ordine publică și siguranță națională” (!), când vaccinarea este o procedură medicală, nu o problemă de ordine publică. Pentru a susține vaccinarea, vom suplimenta cu 400.000 de lei capitolul „Ordine publică și siguranță națională” prin care primarul înțelege să finanțeze campania de vaccinare.
Pe cale de consecință, cei 12 consilieri menționați vor susține deblocarea bugetului municipiului Bacău în programul ForexeBug al AJFP și repararea neregulii făcute de conducerea Primăriei Bacău, prin plata fără alocare bugetară din 5 februarie 2021. Asta nu-i exonerează de responsabilități pe cei implicați în efectuarea acestei plăți, context în care vom solicita constituirea la nivelul Consiliului Local a unei Comisii speciale de analiză și verificare a angajamentelor bugetare și cheltuielilor efectuate de către UAT Municipiul Bacău în intervalul 1 ian. – 20 apr. 2021. Comisia va fi înființată în condițiile prevederilor Codului Administrativ.
– sursa: comunicat PSD Bacău
Cel mai probabil, o nouă ședință a Consiliului Local Bacău va fi convocată pentru joi, 22 aprilie 2021, ultima zi când bugetul mai poate fi predat în termenul legal la Finanțe.
PHB a zis
Circul asta nu ajuta pe nimeni.
Principalul vinovat e Vizi(da, da, am ajuns la stadiul de alint cu el). Pentru ca e slab. Slab ca om, slab ca negociator, slab ca politician. PSD-ul face ce stie mai bine, asmute cainele. Baga batul prin gard sa vada ce iese… Ce poti sa le reprosezi. Ei asta au facut toata viata lor, sa fie contra, sa enerveze, sa puna omul in dificultate.. Si Vizi al nostru, ce sa faca? a cazut in capcana…Bine, si lui ii place panarama si scandalul, mama, mama. De ce nu a pus un vice de la PLM sau PUR(ce partide or mai fi in alinta aia, ca nici nu le stiu) sau nenea ala care latra in sedinte (da, e vorba de tine D…) ? Asa poate ar fi avut majoritatea…De ce nu i-a tras de manicuta pe cei din „cei 12” (zici ca e un film de actiunea, de mana a doua) „hai, ce proiecte vreti? Unul voi, unul noi” Nu despre asta e politica ? Negociere, compromisuri, diplomatie, tact..? Cum poti sa faci ceva pentru Bacau daca nu cedezi si accepti ca trebuie sa-i asculti si pe cei 12 pentru ca nu ai majoritatea in CL? Mergem asa mai departe? Scandaluri si panarama..pe cine ajuta?
Se vede ca domnul Vizi, impreuna cu cei doi mari vice-primari nu au lucrat o singura zi in viata lor! Nu au experienta de viata, experienta unui loc de munca, cu provocarile lui si situatiile conflictuale rezultate.
Gigi, Mihai aveti microfonul:
Gigi a zis
Total de acord si nimic de completat…
Viorel a zis
Regret votul acordat!
Viziteu esti NUL, ai o viziune politica si un negociator OBTUZ.?
Miroseanu, degeaba ai fost prefect nu ai înteles ca politica este o negociere. Sigur ca cel mai slab prefect a fost o blonda stearsa prietena si protejata unui fost deputat falimentar numita Marci Pitulicea. ?
Ghinghes, habar nu are ce functie are, el inca identifica pistele de biciclete si numara elevii din bacau. Din cauza mediocritatii lor, noi toti, suntem condamnati la subdezvoltare!
DEMISIA TOTI! ???
Fost băcăuan a zis
Nu factura blocheaza. Cei din opozitie blocheaza. De la psd nu aveam pretentii. Ce pretentii poti avea de la unii care 30 de au facut… NIMIC? Dar ceilalți din opozitie… v-ati dat si voi arama pe fata. In concluzie inca 4 ani ratati din viata acestui oras. Pentru mine e clar… toti politicienii din Bacau inclusiv cei”independenti” merita o mare VOMĂ. Solutia pt cei care vor un oras cat de cat mai decent este la 3 ore distanta : Brasov. Adio!
Crina a zis
Sper ca ai plecat cu tot cu catel, sa mai avem si noi o sansa…
radu a zis
@ fost bacauan: ce sa vezi, jumatate din bacauani nu sunt de acord cu ce vrea Vizi ( cum dragalas l-a alintat PHB). Vrei sa treaca un buget trebuie sa il faci astfel incat sa ppoata interesa o majoritate de consilieri.
Nu tot Bacaul arde de grija barierei din parc ( asta insemna marea „modernizare parc Cancicov”) . Oamenii au interese si dorinte diverse. Asa e cu democratia. Nu merge sa bagi pumnul in gura doar pentru ca esti primar.
Iar vis-a-vis de „blocajul opozitiei” am o singura intrebare:
Nu cumva acelasi CL i-au facut viceprimari pe Morosanu si Ghinghes? Cum au dialogat si negociat atunci de si-au pus pe posturi pe cine au vrut, exact asa sa o faca si acum. Sau sa mearga cu bugetul „opozitiei” pentru ca, pana la urma, un executiv asta face: executa bugetul legislativului.
Victor Sicaciu a zis
Tampitel, cretinel, noi avem pista de aeroport smechera, si aeroport super bengos, facut de PSD, si o cale de acces mega moderna spre aeroport international, si pkecam acusi in toata lumea cu curse aeriene din Bacau. Tu, la Brasov, unde ei avionul?
Degeaba incercati sa va salvati, o sa va spulbere psd-ul cu tot ce-a facut…. fraieri scrie pe voi!
Marian a zis
Ai fost cumva in Brașov, sa vezi dezvoltare?
Fabrici si constructii cu cap, nu haotice nu cum sunt in Bacau.
Uite ce diferenta este între Moldova și restul țării și vei spune ca e din cauza ca politicienii au dar bani pentru alte regiuni dar nu pentru Moldova , dar cine ia votat ?
Mereu ne place sa ne plângem ca statul nu ne ajuta , dar statul e obligat sa întrețină orice asistat social și pensionar ?
Ca el a muncit 30 de ani și are drept la transport gratuit sau tichete de masa?
Astea sunt pomeni electorale prin care prostesc masa se oi ale Bacăului , orice oraș trăiește din taxe și impozite, altfel nu se va dezvolta.
Sustin USRi! a zis
Da, unii au mai fost prin BV si nu e o dezvoltare asa cum o lauzi tu – da, platforma Tractorul s-a refacut intr-o oarecare masura (dar ce sa vezi, nu sunt fabricile de alta data, ci corporatiile – detalii!). Iar comentariul de mai sus are dreptate. PSD-ul urat de voi a lasat ceva in urma gen Aeroport, Spitalul Municipal, Centura – sa vad ce o sa lase Vizi (a inceput sa imi placa alintul asta!)!
Da „desteptule”, statul e obligat sa plateasca pensiile deoarece sunt castigate prin munca – bine, la neomarxisti si neofascisti nu exista pensie si, eventual, pensionarii (care-s asistati sociali, nu-i asa?) si asistatii sociali (pusi la un loc cu cei cu disabilitati, etc.) trebuie sa moara! Cum era, ca sobolanii? Parca asa!
Ei, de asta viata voastra politica va fi scurta – fiecare pasare pe limba ei moare!
Marian a zis
Nu e vorba doar de platforma tractorul, vezi exemplul tot orașul, nu cabluri pe sus, iluminat stradal schimbat și ordine in oraș nu ca in jungla cum e in Bacau, nu au venit doar corporații sunt și fabrici (airbus, silka și altele) .
Spitalul municipal a fost început de Stavarache și marele proiecte făcut și terminate tot de el făcute(pasajul subteran, insula, izolarea blocurilor și altele ) aeroportul din cete știu eu e făcut de consiliul județean care e condus de PSD de 30 de ani , in 30 de ani PSD a reușit sa renoveze un aeroport și spitalul județean , dar casele memoriale, casa de cultura , sunt in paragina care tot de consiliul județean aparțin ,dacă ai fi citit bine nu am spus nimic de pensii ci de ajutoare Sociale , dacă pe pentru tine ajutor social înseamnă și dezabilitate , trebuie sa pui pana puțin pe DEX sa vezi diferenta, problema celor care sunt votați PSD este pierderea unor benificii sau ajutoare.
Dacă toți faci afirmații despre neomarxism sau neofascist macar sti ce înseamnă sau ai fost spălat pe creier de televizor sau de știrile de pe Facebook cu chipuri ?
fostu a zis
Victor Sugaciu… ce naiba sa-ti raspund ca oricum nu intelegi nimic… 🙂 Vai de capu’ tau…
Tatiana a zis
PSD ul ar trebui să nu mai pună bețe în roate primarului că fiindcă nu dovedesc decat că sunt niste frustrați și neprofesioniști. Nu reușesc prin aceste piedici să câștige electoratul.
PHB a zis
Inca o chestie, care se pare ca a scapat si nu mi se pare normal (dar ce mai e normal?):
Doamna simpatica de la USR-, aparatoarea femielor si copiilor si a spus (referitor la ajutorul de 2000 lei pentru „conceperea” unui copil):
„…singurii reali beneficiari a unui astfel de ajutor, motivati in a face sau in a mai face un copil sunt familiile aflate intr-o situatie precara, familii care beneficiaza oricum si de alte forme de sprijin..”
Pai doamna, nu pentru asta e ajutorul? sa beneficieze persoane care au nevoie de acesti bani in cresterea unui copil? Sau vreti sa spuneti cumva ca acele persoane „aflate intr-o stare precara” nu ar mai trebui sa faca copii? Ar trebui sa nu fie „motivate” sa faca copii? Doar cei care isi permit sa asigure cresterea unui copil ar trebui sa faca copii? Bogatii de la 2 in sus, saracii doar unul cu incuviintarea doamnei…
Marian a zis
Dacă nu poți întreține un copil , de ce îl faci ca sa îl chinui ?
Ca sa ii vezi pe la televizor ca nu au ce mânca ?
Majoritatea oamenilor din păcate fac copii la beție de asta gradul de educație la noi este minim și dacă vine un părtid cum e Aur și iti spune baliverne , din păcate noi suntem o țara in care nu știm sa căutam adevarul credem orice subiect dacă este despre o conspirație, de asta ar fi mai bine sa puneți mâna pe o carte nu sa va uitați la Acces Direct sau filme Turcești
Daniel a zis
Am urmarit sedintele de consiliu si conferinta de presa a primarului. E o fractura de logica in cele spuse de primar. In conferinta a sustinut, de doua ori, ca a avut discutii pe proiecte si buget cu toate partidele si ca singurii care au refuzat au fost cei de la PSD. Tot domnul primar sustine ca 95% din amendamentele propuse la discutii de membrii opozitiei sunt prinse in bugetul prezentat. Inseamna ca PSD, prin cei 2 (doi) membri din consiliu a reusit sa convinga alti 10 membri din opozitie sa voteze impotriva propriilor proiecte? Ma indoiesc, dar poate are domnul primar o explicatie? Probabil cei 5% neprinsi in buget sunt de la propunerile domnului Chirilescu….
panciu a zis
esti praf viziteu arogant si trufas